Totul are un Dumnezeiesc şi minunat înţeles şi rost şi ţintă…
Să nu te îndoieşti de nimic din acestea niciodată: tot ce nu înţelegi tu acum, nu te grăbi să înţelegi grăbit.
Fiindcă va veni timpul să înţelegi cu adevărat, limpede şi frumos mai târziu.
Dacă se petrec în viaţa ta, fără voia ta, fără o urmare directă a faptelor tale, întâmplări de neînţeles, – nu te grăbi să-ţi formezi o părere încă.
Pentru ca nu cumva să te întristezi degeaba, când de fapt ar trebui să te bucuri…
pentru ca să nu cârteşti, când de fapt ar trebui să lauzi pe Domnul
şi pentru ca să nu te descurajezi, atunci când de fapt ar trebui să te umpli de îmbărbătare sfântă şi de bucuroasă nădejde, în încrederea lui Dumnezeu.
De cele mai multe ori faptele Domnului sunt neobişnuite. Şi momentan de neînţeles.
De aceea când lucruri de neînţeles ţi se întâmplă, ţie, sau vezi că se întâmplă Lucrării lui Hristos, crede adânc că Mâna Domnului lucrează.
Şi dacă nu-L poţi lăuda plin de bucurie, cel puţin taci şi laudă-L plin de smerenie, căci după aceea, aşa de fericit ai să înţelegi totul.
Ca să nu fii ruşinat atunci, fii încrezător acum.
Domnul şi Dumnezeul tău, ştie totdeauna ce face!
Nimeni pe lumea asta nu poate face întoarcerea ta la Dumnezeu în locul tău, decât tu însuţi, cu lacrimile tale şi cu pocăinţa ta.
Oricine te iubeşte poate şi se roagă pentru tine, poate face mult pentru tine înaintea lui Dumnezeu, poate să te ajute să vii la El, dar oricât te-ar iubi acel cineva… oricât de mult ar vrea să-ţi facă… şi ar face pentru tine – să ştii că dacă tu însuţi nu faci nimic, – e totul în zadar.
Mai întâi tu trebuie să faci totul pentru mântuirea ta. Apoi te pot ajuta şi alţii.
Poţi să fii chiar foarte aproape de Domnul,
poţi fi chiar în casa unde Domnul spală şi iartă păcatele multora, mântuindu-i pe mulţi,
– dacă tu însuţi nu înţelegi preţul clipei aceleia pentru tine
şi dacă tu însuţi nu faci acest pas hotărâtor,
atunci tu rămâi afară! Alţii intră, se mântuiesc, devin iertaţi şi fericiţi, – iar tu lângă ei, rămâi pierdut.
Uşa se va închide după ei, iar tu vei rămânea afară, spre pierzare pe totdeauna (Apoc. 22, 15).
Poţi să fii chiar fiul unui părinte credincios,
sau soţul unei soţii credincioase,
sau părintele unui fiu credincios,
sau poţi să-ţi fi trăit sau să-ţi trăieşti toată viaţa ta lângă suflete credincioase,
sau în familia celor credincioşi,
– dacă tu însuţi nu ţi-ai adus inima ta la Domnul ca să ţi-o spele,
– atunci tu vei muri în păcatele tale, fără să vezi Împărăţia lui Dumnezeu, fără să fii mîntuit
şi vei fi despărţit pe veci de iubiţii tăi, care au fost credincioşi, după cum este scris (Ioan 3, 3; 1 Cor. 9, 11; Efes. 9, 1-6; Tit 3, 5; Evrei 10, 19-22).
Sufletele curate sunt gata să-şi recunoască şi vinovăţii pe care nu le au, sufletele bune sunt gata să-şi ceară iertare chiar şi pentru păcatele pe care nu le-au făcut şi sufletele smerite sunt gata să-şi spele şi ceea ce nu şi-au întinat…
… Fiindcă smerenia lor îi face să creadă că oricând ar putea să facă şi ei răul mustrat de alţii şi nu tăgăduiesc niciodată că n-ar putea fi în stare să cadă în vreun păcat de slăbiciune.
Picioarele noastre sunt cele ce ni se întinează cel mai adesea, fiindcă ele duc greutăţile cele mai multe şi mai mari, picioarele umblă prin locurile cele mai de jos şi ele sunt mădularele cele mai nebăgate în seamă, cele mai uitate, cele mai chinuite şi cele ce sunt îngrijite cel mai puţin.
Acestea sunt credincioşii cei mai simpli ai Bisericii Domnului.
Domnul Isus, numai El Singur, a venit să-i caute şi să-i mântuiască mai ales pe cei de jos, îngrijindu-i ca pe nişte picioare crăpate, rănite, bolnave şi bătătorite de chinuri prea îndelungi, prăfuite de drumuri prea grele şi gârbovite de poveri prea nemiloase.
O, câtă milă şi bunătate cu care spală Domnul şi unge cu Mâna Lui moale, astfel de suflete chinuite şi împovărate.
Dar nu numai picioarele au nevoie să fie spălate mai des, mângâiate şi îmbrăţişate cu dragoste, ci la fel au nevoie şi mâinile şi mai ales capul – după cum a spus Sfântul Petru
mâinile – adică acei care lucrează pentru alţii
şi capul adică acei care conduc pe alţii…
Toţi au nevoie să fie spălaţi mereu de Isus.
Picioarele – adică cei mai neştiutori, au nevoie de mai puţine mustrări, şi de mai multă îngăduinţă, când nu umblă chiar deplin curate,
dar “mâinile şi capul” – au dreptul la mai multă mustrare şi la mai puţine dezvinovăţiri, când nu umblă în toată curăţia. Fiindcă ele şi ştiu şi pot oricând, să se cureţe,
pe când picioarele nu pot oricând.
Prin locurile pe unde te-ai întinat cel mai mult, caută să nu mai treci niciodată.
Pe căile pe care odată te murdăreşti, pe acolo nu mai umbla.
Pragul caselor stricate nu-l mai trece.
Şi cu oamenii a căror tovărăşie te înjoseşte, – nu mai umbla niciodată.
Ai umblat destul până astăzi.
Traian Dorz, Eterna iubire
