Articole

Plata păcatului este moartea. (Romani 6, 23)

Dacă ia aminte cineva la omul mâncat de poftele lumii și la cel care urmează căile lui Dumnezeu, vede la dânșii mari deosebiri nu numai de la faptă la faptă, de pildă, că unul poftește după băutură, pe când celălalt nu; ci și în înfățișarea lor întreagă se vede că astfel este unul, altfel celălalt. Omul lumesc este mai zvăpăiat, mai tulburat, mai împins spre o poftă sau alta. Omul duhului este mai tihnit, mai gânditor. Omului lumesc nu-i dau pace poftele lui, îl scot din casă afară. Vrea să se mai vadă cu ai lui, să se înhăiteze cu cei mâncați de gusturi asemenea cu ale lui, pentru ca să se zbânțuiască mai turbați în gustarea păcatului.

Ați văzut bețiv care să-și ia clondirul cu vin sau rachiu și să meargă acasă la el sa-l soarbă în tăcere? Aș! Nu-l lasă inima să facă aceasta singur.

Îndată ce credinciosul Domnului îi alungă hotărât și pentru totdeauna de la el pe ademenitorii lui cei răi și arată că vrea de acum cu tărie să-L urmeze pe Domnul și Mântuitorul său Iisus Hristos, vrăjmașul satana pornește împotriva lui o altă prigoană și mai nimicitoare. În astfel de vremi, cel prigonit are de obicei doar puține locuri de scăpare. Unii credincioși își caută, în prigonire, scăparea în adăpostul omenesc, dar în felul acesta ei îi pun în primejdie pe cei care le-au arătat bunăvoință și i-au adăpostit. În zilele tiraniei, vrăjmașul luptă cu toată armătura sa nedreaptă și silnică. Și nu se dă în lături de la nici o nelegiuire. De aceea credinciosul trebuie să ia și el toate armele Duhului Sfânt, fiindcă bătălia va fi lungă și grea. Dar izbânda i-o asigură Dumnezeu.

Nu mai înșela pe nimeni, nici să-și lase soțul, nici să-și lase credința. Nici să-și lase frații, sau casa, sau pâinea, sau cinstea, sau taina – numai pentru ca tu să ai, sau vrăjmașul să aibă vreun folos de la el. De la sinceritatea, sau neștiința, sau slăbiciunea semenului tău! Păcatul înșelătoriei este totdeauna o vină. Dar când este făcut în numele adevărului și al sfintei credințe, – el este de o mie de ori mai vinovat.

Am păcătuit fiecare, și mai păcătuim încă.

Vine tineretul Tău la Tine ca roua. (Psalmi 110, 3)

Multe lucruri bune și multe biruințe a adus în țara aceasta Oastea Domnului. Una dintre aceste biruințe este, desigur, și mobilizarea tineretului și strângerea lui sub steagul Domnului Iisus. Alături de frații lor mai vârstnici, sute și mii de tineri se luptă astăzi în ostășia Domnului din Biserica Lui. Adunările Oastei sunt pline de tineri voluntari care însuflețesc și aprind adunările cu focul tineresc pe care Duhul Sfânt l-a aprins în inimile lor.

Câtă bucurie, să vezi cum tineri, fete și feciori, Îl slăvesc pe Domnul ca niște privighetori ale Domnului, alături de părinții lor, prin adunările Oastei!

Când omul privește cerurile, măreția creațiunii Mâinilor lui Dumnezeu, soarele, luna și stelele pe care le-a făcut El, Nemărginirea spațiilor și nebănuita mărime a corpurilor cerești, așezarea acestora ca să stea, sau ca să se miște, după legile eterne, în această întindere nesfârșită, abia atunci bietul om se vede pe sine însuși redus la adevărata sa micime, cu toată lumea pe care viețuiește el și care este tot așa de redusă și ea! Atunci, umilit și rușinat, omul se recunoaște ce nimic este. Un nimic nevrednic de nici o atenție. O creatură la care nu merită nici să Te gândești, Doamne, nici să-l iei măcar în seamă, da, acesta este omul. Chiar și cel mai puternic om. Chiar și cel mai puternic neam de oameni. Căci, puși într-un cântar, ar fi mai ușori decât o suflare, spune psalmul sfânt (Psalmi 62, 9). Mai fără însemnătate ca o picătură de apă. Sau ca un fir de praf (Isaia 40, 15-17). O, ce înțelepte sunt aceste cuvinte!

Fii binecuvântat, Dulce Iisus, dacă, în dragostea Ta, ai îngăduit ca și eu să fiu părtaș întru câtva la crucea și la suferința Ta pe pământ, suferind pe nedrept batjocuri și prigoniri! Te rog, ajută-mă ca să le pot suferi și mai departe, cu răbdare și cu demnitate sfântă, și fă să pot bea în tăcere și în liniște paharul amar, până unde mi-ai hotărât Tu! Fă, Doamne Iisuse, să mă pot ruga cu sinceritate pentru chinuitorii mei, care lucrează, fără să știe, la cununa slavei mele veșnice! Fă să mă rog cu milă pentru ei, căci ei, sărmanii, nu știu ce știu eu despre viitorul lor și despre pedeapsa sub care sunt. Ei nu știu nimic despre Puterea Ta, Doamne, care va schimba în curând totul spre binele nostru, al celor ce suferim, făcându-ne și nouă dreptate împotriva tuturor celor ce ne-au prigonit și ne-au osândit pe nedrept pentru Tine.

Teme-te de păcat, căci ochii lui Dumnezeu cei ca para focului privesc cu atenție și cu mânie la ceea ce faci oricând faci răul! Judecata dreptății Lui îți pregătește îngrozitoarea răsplată a tuturor faptelor tale rele. În ceasul în care nu te aștepți. Teme-te de orice păcat, fiindcă niciunul nu va rămâne nepedepsit! Teme-te, desfrânatule, care faci lucruri scârboase la adăpostul nopții și crezi că întunericul te acoperă de privirile lui Dumnezeu! Căci, pentru ochii Lui, să știi că întuneric nu există (Ps 139, 11-12)! Iar urgia Lui va descoperi tot ce faci, aruncându-te într-o rușine veșnică.

Lupta cea bună se poate duce în fel de fel de chipuri și de către orice om. Nu este nevoie să fii înarmat din creștet și până-n tălpi; nu este nevoie să te fi pregătit din vreme, ca un oștean. Cu cât citești și înțelegi în fiecare zi, cu cât afli și bune și rele. Tu, dacă te luminezi cu citire zilnică, poți îndrepta câte ceva între ai tăi. Știi ce e binele și ce e răul. Poți vedea pe unul că greșește și să-i spui că face rău.

Treci pe uliță și vezi pe un tinerel că dă să aprindă țigara de la unul mai bătrân. Acesta nici că se gândește să-i zică o vorbă. Este doar obicei între tutungii că se slujesc unul pe altul cu aprinsul. Dar ce ai putea tu să faci în asemenea împrejurări? Uite ce: îndată te amesteci și zici: “Nu-i da, domnule, nu-i da!”

Orice păcat este o fără-de-lege. Este ceva făcut nu numai fără-de-vreo-lege a Dreptăţii, a Milei, a Păcii, a Iubirii, a Iertării sau a altei ascultări şi rânduieli dumnezeieşti, ci chiar cu totul împotriva acestora. Toată viaţa, de pe toată întinderea pământului şi a cerurilor, se desfăşoară după legi rânduite de Făcătorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor. Materia şi Spiritul au legi absolute după care se conduc şi se mişcă. Nu există posibilitate de existenţă fără de legile vieţii de care trebuie să ascultăm!

Călcarea legilor vieţii şi umblarea fără de ele este un act de dezordine, de tulburare şi de revoltă. Şi atrage după el, pentru orice făptură, o pedeapsă potrivită cu gravitatea abaterii şi a răului făcut prin ea împotriva acestei vieţi.