Meditații

Oamenii nu se pot reţine să nu strige încântaţi şi extaziaţi: Ce măreţi sunt aceşti munţi frumoşi! Sau: ce măreţe sunt aceste valuri puternice! Sau: ce măreţe sunt bolţile acestei peşteri! Ori: ce măreaţă este avalanşa aceasta de nori, străbătută de nenumărate fulgere şi trăsnete… Ori: ce măreţe sunt aceste privelişti!… Oamenii aceştia se pot totuşi opri o viaţă întreagă numai la aceste uimitoare măreţii dar fără să-L vadă îmbrăcat cu ele şi îmbrăcat în ele pe Dumnezeul tuturor şi pe al lor, Care este dincolo de aceste acte ale Lui.

Cu cât viaţa trupească a unui credincios rodnic înaintează în ani, cu atât viaţa lui cea duhovnicească se îmbogăţeşte şi se înfrumuseţează în plăcutele roade dulci ale Duhului Sfânt. Una o îmbogăţeşte pe alta sau se osândesc împreună. Acela care rămâne statornic în Biserica unde s-a născut din părinţii săi trupeşti şi din cei sufleteşti, păstrând mereu ceea ce a auzit de la început (I Ioan 2, 24), acela se întinde binefăcător, prin lucrările sale binefăcătoare, cât mai departe peste alţii şi peste alţii.

Când Domnul Iisus, prin Sângele cel scump al Crucii Sale şi prin împărtăşirea cu El, ne iartă păcatele, ne îndepărtează fărădelegile şi ne sfinţeşte fiinţa noastră, frumos este să-L lăudăm pe El cu cele mai înalte simţiri ale fiinţei noastre recunoscătoare.

Dacă este fericit acela care are a face cu Faţa Domnului cea plină de lumină, de bunătate şi dragoste, în vremea îndelungii Lui răbdări, căutând această Faţă spre mântuirea şi iertarea sa veşnică (II Petru 3, 15), – apoi este grozav lucru să ai a face cu Faţa cea întunecată, mânioasă şi răzbunătoare a lui Dumnezeu atunci când vremea mântuirii este trecută (Luca 19, 44).

După ce israelitenii trecură ca pe uscat prin apele mării şi „văzură pe egipteni morţi“, atunci au cântat Moise şi copiii lui Israel cântarea aceasta: Să cântăm Domnului că cu slavă S-a preaslăvit, pe cal şi pe călăreţi i-a aruncat în mare… Domnul este tăria mea; El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu; pe El Îl voi lăuda… Cine este asemenea Ție între dumnezei, Doamne? Cine este asemenea „Ție?…

Plecaţi din Egipt, israelitenii se credeau scăpaţi de orice necazuri şi încercări. Dar n-a fost aşa. Scoţându-i din robia lui Faraon, Domnul îndată i-a băgat în şcoala cea mare a pustiei, în şcoala încercărilor şi necazurilor. Dumnezeu avea să dea poporului său anumite lecţii pe care numai în şcoala aceasta se puteau învăţa.

Biblia ne spune că îndată ce au apucat israelitenii la drum spre Canaan, Dumnezeu mergea înaintea lor; ziua într-un nor luminos, iar noaptea într-un stâlp de foc, pentru ca să aibă călăuza şi lumina drumului, spre a putea merge şi ziua şi noaptea.

Orice credincios lucrător pentru Domnul va avea neapărat de-a face cu gurile bârfitoare, cu gurile uneltitoare, cu gurile mincinoase. Aceste guri rele se vor ţine mereu pe urmele lui ca nişte căţele, lătrându-l neîncetat şi muşcându-l cât mai otrăvitor şi mai vrăjmaş, ori de câte ori li s-ar da vreun prilej să facă asta. Vai de sufletele lor! De mii de ori ar fi fost mai bine să nu se fi născut.