Dacă este fericit acela care are a face cu Faţa Domnului cea plină de lumină, de bunătate şi dragoste, în vremea îndelungii Lui răbdări, căutând această Faţă spre mântuirea şi iertarea sa veşnică (II Petru 3, 15), – apoi este grozav lucru să ai a face cu Faţa cea întunecată, mânioasă şi răzbunătoare a lui Dumnezeu atunci când vremea mântuirii este trecută (Luca 19, 44).
Pentru că mânia lui Dumnezeu nu pedepseşte îndată, pentru că puterea cea răbdătoare a Lui nu-l trezeşte pe cel nelegiuit chiar în clipa când săvârşeşte nelegiuirea, asta totuşi nu înseamnă că lui Dumnezeu prea puţin Îi pasă de nelegiuire şi de cel care o face (Iov 35, 15). Cu cât mai târziu cade trăsnetul mâniei Lui, cu atât va fi mai greu.
O, cât de nemărginit de bun este Dumnezeu! Dar şi când îndelungata vreme a răbdării Lui va fi trecut, tot aşa de mare va fi şi pedeapsa Lui. Răbdarea îşi are totuşi vremea ei şi toate se sfârşesc odată. Şi precum a fost de lungă răbdarea, tot aşa va fi de cumplită pedeapsa pentru toţi cei care au rămas nepăsători la chemările şi aşteptările lui Dumnezeu (Efeseni 5, 6; Coloseni 3, 6; Evrei 10, 31).
Cu Dumnezeul răzbunărilor vor avea a face toţi acei care păcătuiesc cu voia, după ce au primit cunoştinţa adevărului, care uneltesc şi clevetesc, care tulbură şi dezbină sufletele fraţilor sau care şi-au părăsit frăţietatea lor şi Biserica lor, care şi-au lăsat credinţa dreaptă şi învăţătura cea adevărată în care fuseseră născuţi şi crescuţi prin Duhul Sfânt (Evrei 10, 25-26). Şi s-au dus acolo unde nu-i trimisese Dumnezeu.
Ne închinăm Feţei Tale iubitoare, luminoase şi mântuitoare, Doamne, dorind să avem totdeauna a face numai cu Faţa aceasta a Ta; dar, cutremuraţi de teamă, ne rugăm să ne fereşti de orice păcat care ar aduce după el, peste noi şi peste urmaşii noştri, mânia şi răzbunarea Ta.
Deschide-ne, Doamne, ochii şi mintea, pentru ca, văzând cum vine peste alţii mânia Ta, să ne îngrozim de rău, să fugim de păcat şi să ne lipim tare de Tine, ca nu cumva, căzând în neascultare ca acei alţii, să cădem în răzbunarea Ta.
Când, noaptea, gândurile negre ne înfăşoară mintea şi sufletul, – atunci fiecare dintre noi avem cea mai mare nevoie să cerem cu toată stăruinţa lumina şi ajutorul lui Dumnezeu. În toată vremea trebuie să facem tot felul de rugăciuni şi cereri (Efeseni 6, 18; Coloseni 4, 2; I Petru 4, 7). Dar în vremea furtunilor tulburătoare, când gândurile negre se frământă cu grămada înăuntrul nostru, atunci avem cea mai mare nevoie de rugăciune.
Atunci când vrăjmaşul este cel mai tare, iar noi suntem în starea cea mai slabă, avem nevoie să ne rugăm mult mai mult. Căci în vremea aceea, puterea întunericului se luptă cel mai crâncen să ne doboare sufletul, să ne zdrobească credinţa, să ne dezbine dragostea, să ne tulbure mintea şi să ne piardă viaţa.
Gândurile negre sunt ademenirile nimicitoare ale ucigaşului satana, spre a ne azvârli în prăpastia deznădejdii. Sunt uneltele cu care el sapă la temelia credinţei, a nădejdii şi a iubirii noastre, spre a le dărâma. Sunt împingerile lui spre faptele şi cuvintele cele mai nefericite, mai rele şi mai nebuneşti, cu care ne aruncă apoi vrăjmaşul în focul cel mai aprins şi mai mistuitor al păcatului şi al osândei.
Mai ales fii veghetor în clipa când eşti foarte amărât, foarte părăsit, foarte despărţit, foarte jignit, foarte înşelat, foarte încercat, căci atunci gândurile negre vin cu grămada înăuntrul tău, întunecând mintea şi inima ta. Dumnezeul luminii, Te rugăm, limpezeşte totdeauna cerul inimii noastre, alungând norii gândurilor negre şi aducând seninul gândurilor liniştite şi paşnice. Amin.
Traian Dorz, Cununile slăvite
