În locul unde mi-am rostit judecata, mi-am auzit şi iertarea! În aşternutul unde am zăcut, plângându-mi durerea, mi-am primit şi vindecarea. Şi tot Tu, Cel pe care-L întristasem, m-ai şi înviorat. Poarta Îndurării s-a deschis şi Faţa Ta iubită m-a luminat din nou. Te-ai întors iarăşi la mine, căci ai văzut neputinţa mea. Ţi-a fost milă de mine. Nu m-ai judecat cum meritam; dragostea Ta m-a înţeles. Pentru că nu Te-ai gândit la Tine, ci la neputinţele mele. Ai privit ochii mei – în care erau teama despărţirii şi durerea neputinţei, amândouă la fel de mari – şi Ţi-a fost o nemărginită milă de mine, pe care mă iubeai nemărginit de mult.
Traian Dorz, Prietenul tinereţii mele