În fața porții îndurării – Traian Dorz

În locul unde mi-am rostit judecata, mi-am auzit şi iertarea! În aşternutul unde am zăcut, plângându-mi durerea, mi-am primit şi vindecarea. Şi tot Tu, Cel pe care-L întristasem, m-ai şi înviorat. Poarta Îndurării s-a deschis şi Faţa Ta iubită m-a luminat din nou. Te-ai întors iarăşi la mine, căci ai văzut neputinţa mea. Ţi-a fost milă de mine. Nu m-ai judecat cum meritam; dragostea Ta m-a înţeles. Pentru că nu Te-ai gândit la Tine, ci la neputinţele mele. Ai privit ochii mei – în care erau teama despărţirii şi durerea neputinţei, amândouă la fel de mari – şi Ţi-a fost o nemărginită milă de mine, pe care mă iubeai nemărginit de mult.

Traian Dorz, Prietenul tinereţii mele

Vino, Glasule Dorit! – Traian Dorz

Preaiubitul inimii mele, cine să-mi spună, în clipa prăbuşirii mele, că Tu nu Te-ai schimbat? Care este glasul, mai tare decât cel al mâhnirii, pe care îl simt acum zdrobindu-mă? Vino, glas dulce al vindecării mele, şi ridică-mi sufletul doborât ca de o înmormântare! Vino, dulce lumină a speranţei mele, şi refă-mi inima sfâşiată ca o catapeteasmă! Vino, dulce căldură a iubirii, alungă-mi îngheţul întunecat ce mă învăluie şi mâhnirea ce mă apasă ca o lespede grea şi rece!

Traian Dorz, Prietenul tinereţii mele

Cuvintele Celui Scump – Traian Dorz

Când aud un cuvânt al cărui înţeles nu-l pot cuprinde nici accepta, – să nu mă grăbesc să răspund cu mâhnire! Inima mea mâhnită nu m-a sfătuit bine niciodată, pe drumul meu. Gândul meu mâhnit nu mi-a înţeles niciodată cuvintele Lui. Ochii mei mâhniţi nu mi-au putut vedea limpede niciodată Chipul Lui Drag. Lacrimile mâhnirii mele mi-au acoperit şi mi-au întunecat vederea Feţei Dragi.

Traian Dorz, Prietenul tinereţii mele

Dulcea dorință a inimii mele – Traian Dorz

Dar, oare, Cine eşti Tu, Care m-ai zămislit? Care este adevăratul Tău Nume? Tu, al Cărui Chip este nespus de frumos, al Cărui glas este minunat şi dulce, al Cărui sân este atât de cald şi mângâietor, o, Tu, a Cărui apropiere este atât de fericită, a Cărui amintire este atât de scumpă, a Cărui îmbrăţişare este atât de neuitată!… Prietenul tinereţii mele, salvatorul şi fericirea mea unică – Cine eşti oare într-adevăr Tu?

Traian Dorz, Prietenul tinereţii mele

Însoțirea sufletelor sfinte – Traian Dorz

Ce minunat este să fii însoţitorul unui suflet plin de Hristos!

Ce har ceresc este să fii umărul pe care se reazămă o fiinţă sfântă în clipa fericitei ei slăbiciuni, din pricina purtării lui Hristos, pentru mântuirea altora!

Traian Dorz, Prietenul tinereţii mele

Dar eu sunt în Casa lui Dumnezeu – Traian Dorz

Psalmul 52, versetul 5

Ce liniştitoare şi fericită este viaţa sufletului sincer ascultător de Dumnezeu! Viaţa trăită în rânduială şi în armonie cu tot Cuvântul Voii lui Dumnezeu, în mijlocul Bisericii Sale, în familia sa şi în mijlocul tuturor celor care-l înconjoară, este o viaţă fericită. Nici un adăpost nu este mai liniştitor decât pacea petrecerii ascultătoare în Casa lui Dumnezeu…, în comunitatea Bisericii Domnului, în rânduielile învăţăturilor ei şi în duhul şi frăţietatea ei. Nici o comoară nu-i mai scumpă ca pacea unui suflet care petrece într-o astfel de ascultare. În felul acesta se dovedeşte în chip dulce şi frumos lucrarea credinţei, osteneala dragostei şi tăria nădejdii sufletului credincios (I Tesaloniceni 1, 3).

Traian Dorz, Hristos - Comoara Psalmilor, vol. 3

S-au stricat oamenii! – Traian Dorz

Psalmul 53, versetul 1

Ce amară este constatarea aceasta din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu ori de câte ori o citim! Şi mai ales ori de câte ori o simţim şi noi, ca o mare durere, copleşindu-ne inima, privind în jurul nostru la faptele şi la vorbele oamenilor. Pierderea credinţei, răcirea dragostei, nimicirea încrederii dintre oameni faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii lor au dus şi duc biata omenire la stricăciunea şi pierzarea cea mai grabnică şi mai deznădăjduită. Câtă vreme în sufletele oamenilor exista frica de Dumnezeu şi evlavia ascultării de El pe care le dă credinţa, bunele rânduieli sănătoase şi morale erau păzite în familie din tată în fiu, iar copiii, crescând în această atmosferă cucernică şi înfrânată, cuminţi şi ascultători, se ruşinau de păcat şi se fereau de purtările stricate.

Traian Dorz, Hristos – Comoara Psalmilor, vol. 3

Sf. Ioan Botezătorul şi „ionii” de azi – Pr. Iosif Trifa

E timpul sărbătorilor de iarnă. Sau, mai bine zis, e timpul petrecerilor de iarnă, căci, începând de la Crăciun, petrecerile se ţin lanţ.

Acum, pe la Anul nou şi Botez, este mai ales timpul când tot creştinul cu „ceva dare de mână” ţine să-i tragă câte un chef. Acum iarna este, mai ales, timpul când se îmbată oamenii de „ziua numelui”.

Preot Iosif Trifa, «Oastea Domnului» anul 1933, nr. 2, pag. 1 (supliment)

Anul nou 1932 – Traian Dorz

„Ca un răspuns la datina cea păgânească de a petrece noaptea de Anul Nou în beţii, Oastea de la Sibiu a «aranjat» o mare «petrecere» duhovnicească în noaptea de Anul Nou…

Petrecerea a început în sala cea mare a Academiei Teologice, unde se ţin şi adunările Oastei. Sala este plină… Părintele Trifa rosteşte rugăciunea de deschidere şi arată rostul acestei «petreceri». Arată păgânătatea fioroasă ce se petrece în noaptea aceasta plină de beţii şi păcate. Arată obiceiul ce este aici, în Sibiu, ca la miezul nopţii toată lumea chefuitorilor să iasă în piaţa cea mare a oraşului cu strigăte de chef, de beţii şi de orgie de te ia o groază. Ca un răspuns la această păgânătate, noi ne-am strâns aici ca să petrecem noaptea Anului Nou în rugăciuni şi cântări de slavă lui Dumnezeu. Arată apoi ce însemnătate are timpul în lucrarea mântuirii noastre.

Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. I, pag. 307

Începutul calvarului – Traian Dorz

A treia zi era 30 decembrie 1947. Începuse să ningă puternic.

Eram acasă când omul puterii pământeşti, care era mai-mare peste satul nostru, mă chemă afară şi îmi porunci aspru:

– Mergi cu mine!

– Unde?

– Ai să vezi tu! Hai, gata!

Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. II, pag. 549