Înscrierea în cer (I)- Popa Petru (Săucani)

Iosif a ascultat de lumina Betleemului!… A ascultat de Iisus! Acela Care l-a trimis, când i-a spus: “Iosife, e întuneric peste România! N-am pe cine să trimit, pe tine te-am aflat treaz în noaptea aceasta în toată ţara. Şi ţie îţi spun: Ridică solia şi trâmbiţează în toată ţara şi trezeşte-ţi biserica şi neamul la o viaţă nouă, la credinţa străbună, din care au căzut şi de care s-au depărtat”…

În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea”. Iosif s-a suit şi el cu Sfânta Maria, de la ei din Galileea, să se înscrie în Betleem pentru că el era din cetatea lui David, din seminţia lui David (cf. Luca 2, 1-5).
Slăvit să fie Domnul!

Lumina care s-a coborât din câmpiile Betleemului; această lumină s-a arătat prin Acela care s-a coborât de Sus: smerenie şi sfinţenie.

Ce întuneric mare a fost deasupra pământului şi în vremurile acelea până când s-a coborât această lumină dumnezeiască, cum cântăm noi în bisericile noastre în Ziua Naşterii: “Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei.”

Această lumină s-a pogorât atunci peste acele câmpii.

Fie binecuvântat Dumnezeul luminii care s-a gândit totuşi la pământ să nu-l lase întunecat veşnic şi să mai trimită o lumină pentru ca acei care vor vedea această lumină să poată ieşi din haos, din beznă, din întuneric.

În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezarul August, să se facă o înscriere peste toată lumea. Oare împăratul August s-a gândit atunci când a dat porunca asta? El poate n-a ştiut de ce i-a venit îndemnul şi gândul să facă această înscriere.

De multe ori, lucrurile care se petrec pe pământul acesta, oamenii nu ştiu de ce sunt aşa. Ele sunt rânduite de Cineva şi aşa trebuie să fie.

Deşi adesea oamenii nu ştiu ce fac, ei întotdeauna fac după un plan hotărât de Dumnezeu.

S-a făcut o înscriere atunci, jos pe pământ, dar s-a făcut înscrierea aceasta cu prilejul naşterii unui nou Împărat, care n-a mai fost până atunci pe pământ. Şi odată cu înscrierea care s-a făcut pe pământ, s-a făcut şi o înscriere în cer. Două registre: şi pe pământ şi în cer.

Oamenilor aşa le place să fie scrise numele lor pe pământ, spre lauda celor care au nume cunoscute şi se bucură de ele. Mulţi au avut nume mari de când e pământul. Dar astăzi nimeni nu mai vorbeşte despre ei pentru că numele lor au fost scrise doar pe pământ.

Domnul Iisus le spunea odată la dragii Lui ucenici, când se bucurau ei, pentru că şi duhurile le erau supuse: “Nu vă bucuraţi de aceasta, ci bucuraţi-vă că numele vostru e scris în ceruri”.

Fraţii mei dragi, s-a făcut o înscriere atunci. De atunci a început înscrierea. De la ieslea din Betleem; cei care s-au înscris primii au fost păstorii cei dragi. Ei s-au înscris în primul recensământ al Noului Împărat. După ei au venit magii.

De-atunci şi până în zilele noastre şi până în veşnicie se va pomeni despre aceşti fraţi dragi, păstorii cei dragi, păstorii cei simpli, oamenii săraci, îmbrăcaţi în bituşele lor, cu opincile lor, care s-au plecat şi s-au închinat acestui Mare împărat.

Şi magii cei de Sus, dintr-o societate înaltă, învăţaţii, bogaţii, au venit şi ei şi au îngenuncheat înaintea lui Iisus.

Şi s-a făcut prima înfrăţire, cei de sus s-au coborât şi cei de jos s-au înălţat şi s-au îmbrăţişat.

Spunea cineva: când păstorii mărturiseau ce le-au spus lor îngerii şi “Maria păstra cuvintele acestea în inima ei”, magii se uitau cu atâta cutremur şi se gândeau în inima lor: “Vai, păstorii aceştia sunt nişte sfinţi ai lui Dumnezeu. Lor le-a vorbit un înger, iar nouă ne-a vorbit doar o stea, săracii de noi cu învăţătura noastră. Şi ne-am şi abătut de la drum. Pe când ni s-a ascuns steaua, noi am rătăcit drumul acesta.”

Şi magii, oamenii cei mari, îi vedeau pe păstorii cei de jos la înălţime, fiindcă îi socoteau pe ei mai aproape de Dumnezeu.

Da, acolo s-a făcut prima înfrăţire!

O, dacă ar fi ascultat oamenii pământului de Evanghelie! Ce înfrăţire ar fi fost pe pământ în toate vremile. N-ar mai fi fost lacrimi şi războaie şi atâtea religii şi atâta răutate şi atâta sărăcie.

Dar fiindcă n-au ascultat, de aceea s-au dezbinat mereu. Ieslea în care S-a născut Iisus ne cheamă la înfrăţire, dragi fraţi. Acolo s-a făcut prima înfrăţire.

Acolo s-a făcut prima înscriere. Acolo s-a făcut primul recensământ.

Când a fost vorba de înscriere, Iosif s-a dus să se înscrie în cetatea lui David. Acolo era seminţia lui, acolo era casa lui. Acolo erau părinţii. Acolo s-a dus să-şi facă înscrierea.

Cât de mult a ţinut acest om neprihănit la casa părinţilor lui. El nu s-ar fi înscris în altă parte pentru nimic în lume.

Sigur că şi Iosif a fost om muncitor, un om sărac. Sărac, dar neprihănit. Şi de multe ori rudeniile îi vor fi spus: “Iosife, de ce îţi pui tu viaţa în primejdie şi te duci de la Nazaret la Betleem? Cum te duci?” Maşini nu erau, nici trenuri, iar logodnica Maria, în starea în care se găsea. “Cum s-o duci tu din Nazaret şi până la Betleem? Nu te gândeşti ce se poate întâmpla, atâta amar de cale, nopţile şi zilele pe drum în starea aceasta? De ce îţi pui viaţa în primejdie? Mai bine fă-ţi o cerere şi fă înscrierea aici, în Nazaret. Nu te mai du până acolo, că îţi trebuie cel puţin zece zile ca să te duci din Nazaret până în Betleem. Dar dacă se întâmplă să nască Maria pe drum?”

Doamne, ce uşor am citit noi aceste versete de atâtea ori, dar ce greu a fost pentru familia aceasta sfântă în împrejurările în care se găseau atunci!

Credem noi oare că Iosif nu a fost zbuciumat? Nu s-o fi gândit el mereu: “Doamne, cum să fac drumul acesta până acolo? Doamne, starea în care ne găsim este foarte grea.” Va fi fost mereu frământat şi îngrijorat şi mereu se va fi pus pe genunchi împreună cu Sfânta Fecioară, va fi cerut ajutorul şi lumina lui Dumnezeu ca să-i călăuzească şi să le ajute să poată face drumul acesta, dacă ei ţin la casa lor, a părinţilor lor, a seminţei în care s-au născut.

Îi vor fi spus prietenii şi vecinii şi colegii de muncă: “Iosife, nu-ţi pune viaţa în primejdie, nu te mai du până acolo. Dar ce-i casa părinţilor tăi? Renunţă la ea! Fă o cerere, fă-ţi şi tu înscrierea aici, în Nazaret, şi atunci nu mai trebuie să străbaţi un astfel de drum”. Dar el n-a putut să facă lucrul acesta.

O, fraţii mei dragi, cât de mult am avea noi de învăţat de la oamenii lui Dumnezeu.