„Şi străbătea Iisus prin toate satele şi oraşele, învăţând în soboare, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în norod ” (Matei 9, 35). „Şi a ieşit vestea Lui în toată Siria şi aduceau la El pe toţi cei ce sufereau în diferite boli şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici, pe cei slăbănogi, şi El îi vindeca” (Matei 4, 24).
„Şi tot norodul căuta să se atingă de El, căci putere ieşea de Ia Dânsul şi vindeca pe toţi” (Luca 6, 19).
Confruntarea binelui cu răul a început la ispitirea şi căderea în păcat a primilor oameni. Toată istoria omenirii e plină de biruinţe şi înfrângeri în urma confruntării, a luptei teribile dintre bine şi rău, adică a luptei dintre diavolul şi Dumnezeu. Această luptă se dă în primul rând în arena inimii omului. Numai după biruinţa asupra inimii omului vrăjmașul diavol continuă lupta, punându-i pe oameni să se lupte între ei şi înverşunându-i în lupta împotriva celor ce n-au putut fi biruiţi. Câtă vreme omul trăieşte departe de Domnul, în necredinţă şi păcat, viața lui arată faţa celui rău, prezenţa respingătoare a diavolului.
Şi era apropiindu-se de Dânsul (Iisus Hristos) toţi vameşii şi păcătoşii, ca să-L asculte pe El. Şi cârteau fariseii şi cărturarii, zicând: „Acesta pe păcătoşi primeşte şi mănâncă cu dânşii ”. Şi a zis către ei pilda aceasta, grăind: „Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând una dintre ele, au nu lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustie şi merge după cea pierdută, până când o află pe ea? Şi aflând-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se. Şi venind la casa sa, cheamă prietenii şi vecinii, zicând lor: «Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit oaia mea cea pierdută». Zic vouă că aşa va fi bucurie mai mare în cer de un păcătos ce se pocăieşte, decât de nouăzeci şi nouă de drepţi cărora nu le trebuieşte pocăinţă” (Luca 15, 1-7).
Lăcaşul Domnului este totdeauna plăcut, când sufletele, pătrunse de evlavie, se duc în el să admire Slava Domnului. Şi când – atâta timp cât stau acolo – sunt pătrunse de cutremurul sfânt al Prezenţei Sale Preasfinte, toate sufletele petrec cu Dumnezeu. Şi fiecare simte Prezenţa Lui, după măsura sensibilităţii şi curăţiei sale.
Prin rugăciuni stăruitoare uneori poţi smulge din Mâna lui Dumnezeu chiar şi ceea ce El n-ar fi voit să-ţi dea. Ceea ce El nu-ţi permite. Dar vai, de câte ori după aceea, vei regreta că ai cerut cu stăruinţă ceea ce ai primit! Şi că ai smuls din Mâna Lui ceea ce era nepermis. Pricina multor nenorociri de ale noastre a fost că am cerut prea stăruitor ceea ce cunoşteam că n-avem dreptul să-l avem: şi asta ne-a fost spre rău.
La Botezul Domnului, Duhul în chip de porumb S-a arătat. Botezul Domnului este şi praznicul Duhului Sfânt. Câţi însă cunosc cu adevărat pe Dumnezeu Duhul Sfânt? Trăim un creştinism ce şi-a pierdut puterea tocmai fiindcă lipseşte din el ,,porumbelul” Duhului Sfânt.
Cred oamenii într-un Dumnezeu, ştiu cum S-a născut şi cum a murit Iisus Hristos, dar n-au pe Duhul Sfânt prin care se revarsă în lume şi în suflete darurile cerului de sus. Voi spune o asemănare.
Pentru cel care așteaptă în stări nebănuit de grăbite, în locul cel mai greu, o minune izbăvitoare, orice clipă este grea. Pentru un astfel de suflet, orice secundă este mult și orice întârziere poate fi nimicitoare. De aceea strigătele lui se înmulțesc pe măsura ce vremea trece și cresc în tărie pe măsură ce și primejdia crește.
În multe privințe, adeseori altele sunt gândurile și căile lui Dumnezeu decât gândurile și căile omului.
„Mai lasă-l şi anul acesta”. (Luca 13, 8)
Pilda cu smochinul cel neroditor de la Luca 13 grăieşte şi va grăi tuturor oamenilor, până la sfârşitul lumii. Un proprietar sădise un smochin şi după trei ani voia să-l taie, căci nu arăta roade. „Mai lasă-l şi anul acesta intervenit grădinarul. Îl voi săpa şi îl voi îngriji din nou şi poate va rodi.”
Intrăm într-un an nou. Pentru Oastea Domnului, anul acesta e al 14-lea [n.n. 96-lea] an de Oaste. Intrăm în al 14-lea [n.n. 96-lea] an de Oaste. De data aceasta, anul acesta soseşte cu o deosebită importanţă pentru Oastea Domnului. Soseşte cu un hotar nou pentru Oastea Domnului.
Biblia ne spune că, după ce israelitenii îi bătuseră pe Filisteni în lupta de la Bet-car, „Samuel a luat o piatră pe care a pus-o între Miţpa şi Sen şi i-a pus numele Eben-Ezer (Piatră de ajutor), zicând: „Până aici ne-a ajutat nouă Domnul” (1 Samuel 7, 12).
Urmăriţi pe fiii cei pierduţi şi îi aduceţi în braţele Tatălui ceresc.
Intrăm într-un an nou. E vremea când omul îşi face socotelile. Fă-ţi, te rog, iubitul meu, socoata şi cu viaţa ta cea sufletească. Fă-ţi examenul fiului pierdut. Fă-ţi socoata de eşti „acasă”, ori eşti dus de-acasă. De eşti în casa şi ascultarea Tatălui ceresc, ori ai ieşit din „casa” aceasta.