Urmăriţi pe fiii cei pierduţi şi îi aduceţi în braţele Tatălui ceresc.
Intrăm într-un an nou. E vremea când omul îşi face socotelile. Fă-ţi, te rog, iubitul meu, socoata şi cu viaţa ta cea sufletească. Fă-ţi examenul fiului pierdut. Fă-ţi socoata de eşti „acasă”, ori eşti dus de-acasă. De eşti în casa şi ascultarea Tatălui ceresc, ori ai ieşit din „casa” aceasta.
Tot omul să-şi facă mereu acest examen sufletesc. Să ni-l facem şi noi, ostaşii Domnului. Căci oricât de credincioşi am fi, tot mai avem lipsă să batem mereu la uşa iertării şi dragostei Tatălui ceresc.
Să ne gândim apoi la cei mulţi, mulţi, care sunt departe, în calea fiului pierdut. Toţi cei ce stăm în căldura casei Tatălui ceresc să-i căutăm şi pe cei ce stau afară, în „frigul” şi mizeria păcatelor. Toţi cei ce stăm la masa plină a Tatălui ceresc să-i căutăm şi pe cei ce rabdă de foame departe, în ţara păcatului.
Vezi undeva o casă grea, plină de mizerie şi necredinţă? Intră acolo şi spune-le celor de acolo că, oricât de săracă ar fi o casă, ea nu duce lipsă de nimic, dacă se află în casa cea mare a Tatălui ceresc. Omule dragă! Mută-te cu căsuţa ta în casa Tatălui ceresc, în ascultare de El şi poruncile Lui, şi atunci nu vei duce lipsă de nimic.
Vezi pe cineva alergând cu zor pe calea fiului pierdut? Strigă-l să se oprească în loc şi, dacă el nu te ascultă, ţine-te mereu după el, urmăreşte-l mereu, până când el va ajunge la ”roşcove”, până când dă peste el atare necaz sau încercare. Şi atunci te apropie de el şi îl cheamă dulce „acasă”, zicându-i: „Vezi omule, lumea te-a lăsat în drum, te-au părăsit neamurile, te-au părăsit prietenii, dar află că Tatăl ceresc nu te-a părăsit. El te aşteapă cu brațele deschise”.
Fraţi ostaşi! Urmăriţi pe fii cei pierduţi! Dacă noi, ostaşii Domnului, am fi plini de râvnă, apoi n-am alerga numai la adunările noastre, ci am alerga şi după fiii cei pierduţi. Fiecare fiu pierdut ar trebui să fie urmărit de câte un ostaş.
Fraţi ostaşi! Să nu uităm că, de la început, Oastea s-a format şi pentru căutarea celor pierduţi. S-a format cu parola lui Iosif din Biblie: „Caut pe fraţii mei” (Facere 37, 10).
Să grijim, căci, în timpul din urmă, parcă Oastea a început să alerge prea mult pentru adunări şi prea puţin pentru căutarea fiului pierdut. Să ne ocupăm mai mult cu pescuirea personală, cu întoarcerea fiului pierdut.
Fratele meu! Pune-ţi ochii pe un fiu pierdut şi te ţine mereu pe urmele lui. Şi nu te lăsa de el până nu va sosi clipa binecuvântată să poţi face ceva pentru mântuirea lui.
Să ieşim în lume pentru căutarea fiilor pierduţi. Strigaţi pe tot locul că lumea asta e înşelătoare. Ea te îmbie azi cu desfătare şi mâine te lasă în drum, părăsit, lipsit şi necăjit. Spuneţi celor pierduţi că nici o bucurie nu e mai dulce în lumea aceasta decât să te întorci „acasă”, să te întorci la Dumnezeu şi să stai iertat şi mântuit în braţele Lui. Nici o bucurie nu-i mai dulce decât bucuria de a fi acasă, în braţele iubirii Tatălui ceresc. Şi nici o veste nu-i mai scumpă şi dulce decât vestea că ai fost un fiu pierdut, iar acum te odihneşti în braţele iertării şi iubirii Tatălui ceresc.
Se bucură şi îngerii din cer pentru un suflet pierdut care s-a întors acasă şi se odihneşte în braţele Tatălui ceresc.
Preot Iosif Trifa, Isus Biruitorul, anul 1937, nr. 1, pag. 6
