Text

A doua zi de Paști era în 5 mai.

După un vechi obicei al său, episcopul Vasile de la Oradea vine în această zi în fiecare an la Beiuș, ca în al doilea oraș important din Bihor, pentru a oficia Liturghia și a petrece ziua aceasta între cei de aici. Am pregătit pentru această ocazie tot ce îmi ceruse la ultima mea stare de vorbă cu dânsul și anume: „Memoriul”, tabelul cu cele treizeci de cântări alese și volumul meu cu cele șapte mii de proverbe versificate și comentate, care îi fusese cerut de la Departamentul Cultelor.

La începutul lunii mai 1970, într-o seară, îmi intră în casă un necunoscut voinic şi îndrăzneţ. Am bănuit îndată cine este şi pentru ce vine. Îl cam cunoşteam.

– Sunt căpitanul… zise el, spunându-şi numele. Am venit, ştii dumneata pentru ce!…

Şi, după ce mi-a înşirat tot ce ştia despre mine – pe unde fusesem în aceşti trei ani din urmă, cu câţi stătusem de vorbă, câţi veniseră pe la mine – mi-a arătat dosarul cu tot ce strânseseră împotriva mea, spunând:

În «Lumina Satelor» nr. 18, din 1 mai 1927, scrie:

„…Din crâşmă, casă de lumină… Irina Mihai Aniţa din Neagra Şarului, Bucovina, o fostă crâşmăreasă, s-a înscris în Oastea Domnului şi a devenit o credincioasă adevărată. Localul crâşmei l-a făcut o casă de lumină plină de cărţi religioase, Biblii şi foi sfinte, deschisă pentru toţi cei care vor să meargă acolo să afle şi să se hrănească din Cuvântul lui Dumnezeu. E o adevărată minune ceea ce se petrece aici prin Lucrarea Oastei Domnului…

După sărbătoarea noastră literară de la Comănești, din Moldova, s-a hotărât o alta, pentru 1 mai, la Cluj, în Ardeal. Tinerele talente lucrau de zor ca fiecare să se prezinte acolo cu ceva cât mai frumos. Ne-am propus cu toții – ziceau ei – să nu coborâm ștacheta calității nicidecum, ci s-o ridicăm mereu. Dacă în lume există atâta întrecere și exercițiu pentru o cunună și pentru un premiu trecător, oare noi nu trebuie să facem și mai mult pentru o cunună nemuritoare și pentru un premiu veșnic?

Totuşi nici dintre intelectualii Oastei, unii n-au putut sta prea mult timp în nepăsarea sau “rezerva” lor. Erau îmbărbătaţi, pe de-o parte, de marele curaj al mulţimii fraţilor simpli, iar pe de altă, parte ruşinaţi de absenţa lor în apărarea dreptăţii pe care ei vedeau şi mai real cât de samavolnic este încălcată; și a început să li se frământe conştiinţa. Şi să-şi ridice şi ei, unul câte unul, glasul, “aliniindu-se”după coloana fraţilor.

Mai iată aici încă o mărturie a unuia dintre cei mai adevăraţi prieteni şi sprijinitori ai acestui mare martir al Evangheliei, mărturia părintelui Vasile Ouatu din Bucureşti, el însuşi un alt astfel de martir, despre a cărui jertfă, împletită aşa de frumos cu a părintelui Iosif, vom scrie mai târziu:

În sărbătoarea Sf. Gheorghe (23 aprilie) a anului 1930, împreună cu fraţii ostaşi din Sibiu, Tălmăcel şi Sebeşul de Jos, Oastea din Sibiu, în frunte cu Părintele Trifa au făcut o frumoasă adunare în com. Gura Râului, din apropiere de Sibiu. Spunem ceva mai pe larg câteva lucruri despre această adunare, deoarece cunoaşterea lor va ajuta pe cititor să-şi facă o dreaptă părere despre adevăr, în multe învinuiri pe care le va întâlni mai târziu împotriva Părintelui Trifa.