A doua zi de Paști era în 5 mai.
După un vechi obicei al său, episcopul Vasile de la Oradea vine în această zi în fiecare an la Beiuș, ca în al doilea oraș important din Bihor, pentru a oficia Liturghia și a petrece ziua aceasta între cei de aici. Am pregătit pentru această ocazie tot ce îmi ceruse la ultima mea stare de vorbă cu dânsul și anume: „Memoriul”, tabelul cu cele treizeci de cântări alese și volumul meu cu cele șapte mii de proverbe versificate și comentate, care îi fusese cerut de la Departamentul Cultelor.
În această zi de mare sărbătoare, într-adevăr, tot ce s-a petrecut în biserica centrală din Beiuș a fost înălțător.
După terminarea slujbei, părintele episcop m-a luat cu dânsul și, în încăperea în care am stat, i-am putut citi și susține memoriul nostru, pe care apoi i l-am dat în două exemplare: unul pentru dânsul, iar celălalt pentru Sfântul Sinod. La fel i-am predat și celelalte două lucrări aduse în acest scop. Am avut, cu această ocazie, o stare de vorbă foarte apropiată, cuprinzând amănunte și gânduri frumoase cu privire la viitorul colaborării preconizate. Mi se întărește tot mai fericit încrederea că Dumnezeu lucrează acum în mod tot mai evident în sprijinul gândului nostru, inspirându-le mai-marilor noștri îndemnul unei bunăvoințe încrezătoare.
Mi-a promis că va merge chiar zilele următoare la București, spre a prezenta aceste materiale Patriarhiei și Departamentului, cu opinia sa binevoitoare… După aceasta mi-am luat un respectuos rămas bun, rugându-l să pună peste tot un cald cuvânt sprijinitor pentru această Cauză care, în definitiv și în primul rând, este spre binele Bisericii și al neamului, nu numai al nostru, al fiecăruia.
Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. IV, pag. 393
