Totuşi nici dintre intelectualii Oastei, unii n-au putut sta prea mult timp în nepăsarea sau “rezerva” lor. Erau îmbărbătaţi, pe de-o parte, de marele curaj al mulţimii fraţilor simpli, iar pe de altă, parte ruşinaţi de absenţa lor în apărarea dreptăţii pe care ei vedeau şi mai real cât de samavolnic este încălcată; și a început să li se frământe conştiinţa. Şi să-şi ridice şi ei, unul câte unul, glasul, “aliniindu-se”după coloana fraţilor.
Prima scrisoare de acest fel, a doctorului C. Samson, a apărut abia după patru luni… În ea se vede îndurerata luptă a unei conştiinţe cinstite – silită să ajungă la o răscruce grea – ce face un apel la raţiunea sănătoasă a celui care purta marea răspundere pentru crima săvârșită în numele său şi sub ochii săi. Iată textul acestei scrisori:
…Cucernice şi scumpe părinte Iosif,
Întârzierea acestei scrisori se datoreşte, în cea mai mare parte speranţei, amânată săptămână de săptămână, de a vedea pace şi bună învoire la Sibiul atât de scump inimilor noastre…
Am ajuns să văd însă, că pacea dorită de noi nu s-a putut face, iar turma cată a se împărţi.
În situaţia în care a ajuns astăzi această chestie, nu ştiu ce alta aş putea face decât, sau să trec în una din «tabere», sau să părăsesc «Oastea» vremelnic sau de tot.
«Oastea» n-o pot părăsi, pentru că duşmanul încă nu a capitulat, ci dimpotrivă, atacă din ce în ce mai înverşunat, ba chiar a reuşit o clipă să ne spargă frontul.
Trebuie aşadar să rămân şi trebuie să-mi precizez poziţia unde văd eu steagul Oastei şi unde sunt trădătorii.
Iubite părinte Iosif, eu eram un mai vechişor lucrător în via Domnului (vrednic sau nu – o ştie numai El), când, în 1928, a treia zi de Paşti, am aflat de lucrarea Sf. Tale. Citindu-mi bunul meu prieten, Sf. Sa preotul Gh. Popovici din Ruginoasa (jud. Baia) în «L. S.» visul ce aţi avut la Ierusalim, am simţit numaidecât ce foc arde în sufletul Sf. Tale pentru Domnul Iisus. Iar din clipa aceea eu v-am urmărit scrisul şi lucrarea, înscriindu-mă în curând şi în Oaste.
De 7 ani de zile eu vă urmăresc, cu fericită uimire, creşterea Sf. Tale în puterea duhovnicească.
De 7 ani – anii celor mai grele încercări, dar şi cei mai încărcaţi de roade ce v-au fost dăruiţi de Domnul – eu însumi şi casa mea (trecuţi şi noi prin greutăţi multe), ne întărim prin învăţătura Sf. Tale, prin pilda vieţii sfinte de muncă şi mucenicie ce duceţi şi prin minunea pe care Domnul o săvârşeşte, în văzul nostru al tuturora, cu şubredul vas de lut, în potirul căreia se răsfrânge limpede raza Luminii de Sus.
De 7 ani îmi hrănesc focul milei de oameni din văpaia puternică şi cuceritoare a inimii Sf. Tale.
Căci milă de oameni înseamnă toată lucrarea ce aţi făcut. Milă de sufletele care se zbuciumă în întuneric, se rănesc, sângeră şi pier; milă de sufletele de care nimeni nu are milă, pe care toţi, din toate părţile, inconştienţi sau din diavoleşti socoteli, îi ademenesc şi-i rătăcesc.
Mila de oameni – foc din însuşi inima Mântuitorului (Matei 9, 36; Marcu 6, 34) – v-a aprins sufletul. Şi, la lumina acestui rug aprins, am văzut şi noi, în noi înşine, şi pe fratele de alături de noi. Căci lumina ce vine de la un suflet aprins de limba de foc a Sfântului Duh, face să se vadă limpede până-n sufletele oamenilor, aşa cum razele Roentgen fac să se vadă prin trupuri.
Prin mila aceasta de oameni noi am cunoscut cine eşti Sf. Ta şi în numele Cui vorbeşti, căci măsura ne era dată: «Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii» (Ioan 13, 35).
Toate judecăţile ce s-au stârnit împotriva Sf. Tale şi a marii lucrări pe care Domnul a săvârşit-o prin Sf. Ta nu ne-au surprins pe nimeni – orişicând şi ori de unde au venit – fiindcă, de la vieţuirea pe pământ a Domnului Iisus Hristos, nu mai e nimic nou sub soare în materie de psihologie omenească. Toţi judecătorii aceştia şi toate judecăţile lor sunt trecute, pentru vecie, în capitolele şi în versetele Noului Testament.
Dar Sf. Ta rămâi pe stâncă tare! Şi te vedem. Şi te vom urma!
Foile «Lumina Satelor» şi «Oastea Domnului» rămân ca nişte coji de ou, după ce a ieşit puiul din ele. Şi vor avea soarta cojilor.
Rog pe Dumnezeu să ajute pe Î.P.S. Mitropolit Nicolae – a cărui râvnă pentru lucrul Domnului eu nu o pot nesocoti – a înţelege că, pentru minunea săvârşită la Sibiu, din mâinile Î.P.S. Sale se cerea o măsură mai mare decât aceea cu care se cântăresc faptele şi oamenii obişnuiţi.
Şi, văzând năvala de pravoslavnici preoţi (mai ales din eparhia Sibiului), care se prăpădesc de groaza «rătăcirii» Sf. Tale şi se grăbesc să adune «oile» ce se împrăştie, să cugete şi iar să cugete la vers. 12, cap. 10 din Sf. Evanghelie după Ioan.
Dorindu-vă sănătate şi nesecată putere de muncă în ogorul atât de părăsit al bisericii noastre creştine ortodoxe, rămân al Sf. Tale, cu respectuoasă dragoste şi recunoştinţă.
Doctor Constantin D. Samson.
Iisus Biruitorul nr. 16 din 14 aprilie 1935 – pag. 1
La această scrisoare părintele Iosif face în pag. 6 următorul adaos, din care se vede cât de mult s-a bucurat că, în sfârşit, intelectualii Oastei încep şi ei să intervină. Poate că mitropolitul va putea fi astfel mai uşor înduplecat spre aplanare:
În fruntea foii publicăm mult – grăitoarea scrisoare ce ne-a venit de la preaiubitul nostru luptător Dr. C. Samson din Paşcani (actualmente e la Roman).
Doctorul Samson e cunoscut în toată lumea ostaşilor, mai ales din Moldova, pentru dragostea lui faţă de fraţi şi, peste tot, faţă de popor, în mijlocul căruia trăieşte ca un adevărat părinte şi doctor alinător de dureri trupeşti şi sufleteşti.
Toţi câţi au căutat pe acest «doctor» s-au ales şi cu medicina pentru rănile şi bolile cele sufleteşti.
Scrisoarea preaiubitului nostru frate aduce un cuvânt greu şi hotărâtor în frământările de acum ale Oastei. Ea va fi o mare bucurie şi mângâiere pentru toţi fraţii care luptă la fronturi. Aşa precum ea a fost o mare mângâiere şi pentru părintele Iosif, mai ales după cele scrise în «L. S.» din partea doctorului Suciu Sibianu, de la Braşov. Câtă deosebire între “disecţia” acestor doi doctori! (Precum vom arăta într-un număr viitor).
În numele fraţilor, scumpului nostru frate din Moldova îi trimitem salutul nostru de bucurie şi mulţumire.
Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. II, pag. 103-105