Mai iată aici încă o mărturie a unuia dintre cei mai adevăraţi prieteni şi sprijinitori ai acestui mare martir al Evangheliei, mărturia părintelui Vasile Ouatu din Bucureşti, el însuşi un alt astfel de martir, despre a cărui jertfă, împletită aşa de frumos cu a părintelui Iosif, vom scrie mai târziu:
“15 aprilie 1935…
Un adevărat martir al vremilor noastre…
Numai cine a gustat din cupa durerilor poate să înţeleagă, în oarecare măsură, multele suferinţe ale părintelui Iosif Trifa. Lăsând la o parte pe cele sufleteşti, mă opresc doar la multele chinuri pe care le suferă trupeşte.
Pulmonar, cu frenicectomie – intervenţie chirurgicală ce se face bolnavilor de piept când nu mai este nici o speranţă de salvare.
La intestine, operat de şase ori cu răni încă deschise. Când am mers la Sibiu auzeam din camera alăturată suspinele de durere mai ales când sora îi schimba pansamentele. Suspinele acestea erau atât de sfâşietoare pentru mine… Când a venit pentru a doua oară aici, la Bucureşti, în urma umbletelor pentru obţinerea autorizaţiei de a scoate foaia Iisus Biruitorul de sub oprirea cerută de mitropolitul Bălan, sub ochii mei am văzut un chin şi mai mare. Un intestin a dat bandajul la o parte şi a ţâşnit afară… Au urmat câteva ore de chinuri şi dureri… Mâinile îi erau scăldate de sânge, dimpreună cu aproape jumătate kilogram de vată…
În această stare de grea suferinţă trupească lucrează părintele Iosif, pe care nu greşesc numindu-l un adevărat martir. Ţinând seama de acestea, toţi cei ce se luptă cu un asemenea om, sunt nişte criminali, nişte ucigaşi lipsiţi de orice simţăminte omeneşti.
Pentru aceasta, dragii mei, să iubiţi pe părintele Iosif şi să nu încetaţi a vă ruga pentru el…”
Preot Vasile Ouatu, în Ostaşul Domnului nr. 6-8 din 15 aprilie 1935, pag. 3
Printre cele mai cereşti binecuvântări ce se pot vedea pe pământ este, desigur, şi bunătatea unui suflet care se luptă cu mizeria şi lipsa lui personală pentru a putea face cât mai mult bine altora… Nu ştiu cât se poate spune acest lucru despre alţii, dar ştiu cât ar trebui să se spună despre părintele Iosif.
Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. I, pag. 281
