Tâlcuirea Evangheliilor

Zis-a Iisus pilda aceasta: „Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi, semănând el, una a căzut lângă cale şi s-a călcat, şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră şi, dacă a răsărit, s-a uscat, pentru că n-avea umezeală. Şi alta a căzut în mijlocul spinilor şi, crescând, spinii au înecat-o pe ea. Şi alta a căzut pe pământ bun şi, crescând, a făcut rod însutit”. Şi L-au întrebat pe El ucenicii Lui, zicând: „Ce este pilda aceasta?” Iar El a zis:

Zis-a Domnul: „Precum voiţi ca să vă facă vouă oamenii faceţi şi voi lor aşijderea. Şi, de iubiţi pe cei ce vă iubesc pe voi, ce dar este vouă? Că şi păcătoşii iubesc pe cei care îi iubesc pe dânşii. Şi, de faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce dar este vouă? Că şi păcătoşii aceeaşi fac. Şi, de daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi a lua, ce dar este vouă? Că şi păcătoşii dau păcătoşilor împrumut, ca să ia întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi împrumut, nimic nădăjduind, şi va fi plata voastră multă şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt; că El este Bun spre cei nemulţumitori şi spre cei răi. Deci fiţi milostivi precum şi Tatăl vostru este milostiv”. (Luca 6, 31-36)

Şi, pe când Îl îmbulzea pe El poporul să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, sta Iisus lângă iezerul Ghenizaretului. Şi a văzut două corăbii stând lângă iezer; iar pescarii, ieşind dintr-însele, spălau mrejele. Şi, intrând într-o corabie, care era a lui Simon, l-a rugat pe el s-o depărteze puţin de la pământ; şi, şezând, învăţa pe noroade din corabie. Iar dacă a încetat a grăi, a zis către Simon: „Depărtează-o la adânc şi aruncaţi mrejele voastre spre vânare!”. Şi, răspunzând, Simon a zis Lui:

Zis-a Domnul: „Cela ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va vrea să-şi mântuiască sufletul său, pierde-l-va pe el; iar cine-şi va pierde sufletul său, pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui pe el. Că ce ar folosi omului dacă ar dobândi lumea toată şi îşi va pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?

Acum avem prăznuirea Înălţării Sfintei Cruci. Praznicul acesta şi-a luat începutul astfel: pe la anul 328, împărăteasa Elena a plecat la Ierusalim, ca să afle Sfântul Mormânt şi adevărata Cruce pe care fusese răstignit Mântuitorul Hristos. Era un lucru greu acesta pentru că iudeii, după Învierea lui Iisus, sfat urât făcut-au, ca să astupe cu pietre şi pământ crucile de pe Golgota şi mormântul din care înviase Hristos.

Zis-a Domnul pilda acesta: „Un om oarecare, stăpân al casei sale, a sădit o vie; a îngrădit-o împrejur cu gard, şi a săpat într-însa teasc, şi a zidit turn, şi a dat-o lucrătorilor; iar el s-a dus departe. Iar când s-a apropiat vremea roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să ia roadele ei. Dar lucrătorii, prinzând pe slugile lui, pe unul l-au bătut, iar pe altul l-au omorât, iar pe altul cu pietre l-au ucis. Iarăşi a trimis şi pe alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi le-a făcut şi acelora aşijderea.

Şi, iată, un tânăr, venind la El, a zis Lui: „Învăţătorule bune, ce bine voi face ca să am viaţa de veci?”

Iar El a zis lui: „Ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu; dar, de voieşti să intri în viaţă, păzeşte poruncile…”

Zis-a Lui: „Care?” Iar Iisus a zis: „Să nu ucizi, să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci mărturie mincinoasă; cinstește pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca însuţi pe tine.”

Acum avem praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul. Evanghelia acestui praznic e de obște cunoscută. Ioan mustră pe Irod că trăieşte cu Irodiada, „muierea fratelui său“, şi pentru aceasta e aruncat în temniţă. Irodiada caută să-l piardă și se foloseşte de prilejul unui ospăţ în care, după ce se îmbată Irod pune pe fată-sa să-i joace şi, cu jocul și beția, capătă de la Irod capul lui Ioan (Marcu 6, 14-21).

Zis-a Domnul pilda aceasta: „Asemănatu-s-a Împărăţia cerurilor unui împărat care a avut să ia seama slugilor sale. Şi, începând el a lua seamă, au adus la dânsul pe un datornic cu zece mii de talanţi. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să-l vândă pe el şi pe femeia lui şi pe copii şi pe toate câte avea şi să plătească. Deci, căzând sluga aceea, se închina lui, zicând: „Doamne, mai îngăduieşte-mă pe mine, şi-ţi voi plăti ţie tot”. Şi, milostivindu-se domnul slugii aceleia, l-a slobozit pe dânsul şi i-a iertat lui datoria.