Evanghelia duminicii a 11-a după Rusalii – Pr. Iosif Trifa

Zis-a Domnul pilda aceasta: „Asemănatu-s-a Împărăţia cerurilor unui împărat care a avut să ia seama slugilor sale. Şi, începând el a lua seamă, au adus la dânsul pe un datornic cu zece mii de talanţi. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să-l vândă pe el şi pe femeia lui şi pe copii şi pe toate câte avea şi să plătească. Deci, căzând sluga aceea, se închina lui, zicând: “Doamne, mai îngăduieşte-mă pe mine, şi-ţi voi plăti ţie tot”. Şi, milostivindu-se domnul slugii aceleia, l-a slobozit pe dânsul şi i-a iertat lui datoria.

Iar ieşind sluga aceea, a aflat pe unul din soţii lui, care era dator lui o sută de dinari; şi, apucându-l pe el, îl sugruma, zicând: “Plăteşte-mi ce-mi eşti dator”. Deci, căzând soţul acela la picioarele lui, îl ruga pe dânsul, zicând: “Mai îngăduieşte-mă pe mine şi-ţi voi plăti”. Iar el n-a vrut şi, ducându-l, l-a băgat în temniţă până când va plăti datoria. Iar soţii lui, văzând cele ce s-au făcut, s-au întristat foarte şi, venind, au spus stăpânului lor toate ce s-au făcut. Atunci, chemându-l pe el stăpânul lui, i-a zis lui: “Slugă vicleană! Toată datoria aceea ţi-am iertat ție pentru că m-ai rugat, dar ţie nu ți se cădea să-ţi fie milă de soţul tău, precum şi mie mi-a fost milă de tine?” Şi, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe el chinuitorilor, până ce va plăti toată datoria lui. Aşa şi Tatăl Meu Ceresc va face vouă, de nu veţi ierta fiecare fratelui său din inimile voastre, greşelile”. (Matei 18, 23-35)

Evanghelia din duminica aceasta cuprinde o pildă tâlcuită şi explicată de Însuşi Mântuitorul. Omul Împărat din pildă este Tatăl Ceresc, Care ne iartă atâtea şi atâtea „datorii“ de păcate grele şi multe, iar datornicul suntem noi, oamenii, care sărim în capul de-aproapelui pentru toate nimicurile şi greşelile. Să luăm aminte că evanghelia asta este pusă şi în “Tatăl nostru”, când zicem: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri”. Vedeţi ce mare apăs se pune pe iertarea de-aproapelui nostru?! Domnul Iisus ne spune apriat că Tatăl Ceresc ne iartă greşelile numai condiţionat, adică dacă şi noi iertăm pe cele ale semenilor noştri. Dacă nu facem acest lucru e o minciună toată rugăciunea noastră şi tot numele nostru de creştini. Iubirea şi iertarea sunt semnele cele mai bune că cineva este un creştin adevărat; şi cine nu le are n-a primit cu adevărat pe Mântuitorul şi Evanghelia Lui. Când eram preot la ţară, mi-aduc aminte că în scaunul mărturisirii, la îndemnurile mele, de a se împăca cei sfădiţi şi de a se ierta, cei mai mulţi răspundeau: „Asta una n-o pot face, părinte, nu mă lasă inima să iert!”. „Ba, diavolul nu te lasă!” – răspundeam eu. El te opreşte, nu mânia, ca să nu-ţi dai seama de bunătatea lui Dumnezeu care te-a iertat prin Jertfa Fiului Său şi tu nu vrei să ierți. Diavolul te opreşte să nu-ţi dai seama că tu ai stat de faţă la o judecătorie care te-a condamnat la moarte şi pieire veşnică în numele „paragrafului de lege” care zice răspicat: „Plata păcatului este moartea” (Romani 6, 23). Din această osândă te-a scăpat Iisus Hristos, Care a murit în locul tău, te-a scăpat prin Jertfa Lui, prin bunătatea şi mila Lui; şi tu nu poţi să ierţi o nimica toată ce se cere de la tine? Jertfa Crucii este iertarea cea mare ce ni s-a dat nouă, creştinilor. În faţa acestei iertări, toate micile noastre datorii şi duşmănii ce le avem faţă de semenii noştri dispar ca nişte lucruri netrebnice. În faţa Crucii Mântuitorului se topeşte ca şi ceara la faţa focului toată zgura duşmăniior şi toate greşelile oamenilor şi ale de-aproapelui. Cine a primit cu adevărat iertarea cea mare n-are duşmani, n-are răzbunări, n-are zavistuiri… Toate s-au topit în dragostea cu care ne-a iubit Mântuitorul şi s-a jertfit pentru noi.

O, dragă cititorule, dacă tu nu poţi ierta şi iubi, atunci să ştii că tu încă n-ai gustat din darurile ce izvorăsc din Jertfa Crucii! Tu eşti numai o spoială, dar nu un creştin adevărat. Cine a primit cu adevărat Jertfa Mântuitorului, cine s-a renăscut la o viaţă nouă cu El, ca „o făptură nouă”, iertată şi mântuită, aceluia nu-i mai trebuie nici o predică despre iertare. Dă-i aceluia palme, că el râde, batjocoreşte-l, că el te laudă, dă după el cu pietre, că el răspunde cu rugăciune, înjură-l, că el tace. O, cât de mult ştie răbda şi ierta un creştin adevărat, luând pilda Mântuitorului, Care şi de pe Cruce cerea iertarea celor care Îl răstigniseră, zicând: „Tată, iartă-le lor!”. Şi tu, cititorule, trebuie să faci aşa. Altcum, dacă la greşeală răspunzi tot cu greşeală, la sudalmă tot cu sudalmă, la batjocură tot cu batjocură, eşti departe de Evanghelia Domnului şi de mântuirea sufletului tău. Eşti tu, cititorule, dintre aceia care, după ce au gustat din iertarea şi din bunătatea lui Dumnezeu, s-au făcut un izvor de iertare şi iubire pentru alţii sau eşti în chipul datornicului din evanghelie? Fă-ţi tu singur socoata!

Preot Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an