Învățătură la praznicul Înălțării Sfintei Cruci – Pr. Iosif Trifa

Acum avem prăznuirea Înălţării Sfintei Cruci. Praznicul acesta şi-a luat începutul astfel: pe la anul 328, împărăteasa Elena a plecat la Ierusalim, ca să afle Sfântul Mormânt şi adevărata Cruce pe care fusese răstignit Mântuitorul Hristos. Era un lucru greu acesta pentru că iudeii, după Învierea lui Iisus, sfat urât făcut-au, ca să astupe cu pietre şi pământ crucile de pe Golgota şi mormântul din care înviase Hristos.

Socoteau că prin aceasta vor putea astupa şi adevărul Învierii. Dar adevărul nu se poate îngropa de tot niciodată. El grăieşte şi din pământ. Aşa s-a întâmplat că, la căutarea Sfintei Cruci fiind de faţă şi patriarhul Macarie, acesta a căzut în genunchi şi, cerând semn din cer pentru locul unde ar fi îngropate crucile, o stea luminoasă a căzut pe locul răstignirii lui Hristos. Şi, săpând acolo, au aflat cele trei cruci. Dar acum era o altă greutate: nimeni nu ştia care dintre cele trei ar fi Crucea lui Hristos. Şi atunci Macarie a luat cele trei cruci, le-a coborât în Ierusalim, la patul unei femei ce pătimea cumplit, de ani de zile. Când s-a atins femeia de Crucea pe care fusese răstignit Hristos, îndată s-a ridicat sănătoasă. Şi astfel, aflându-se Crucea Domnului, patriarhul şi împărăteasa au pornit cu ea să o aşeze în biserică. Dar îndată ce poporul a auzit de aflarea Sfintei Cruci, a început să alerge la biserică şi fiecare se silea să poată vedea Sf. Cruce. Atunci patriarhul Macarie a luat Sf. Cruce în mâini, a ridicat-o în văzul întregii biserici şi toţi s-au închinat ei, strigând: “Doamne, miluiește-ne!”, preamărind Învierea lui Iisus Hristos. Întru amintirea aflării şi Înălţării Sfintei Cruci a pus Biserica noastră praznicul acesta

Ca şi pe celelalte praznice, Biserica a rânduit și pe acesta ca să culegem învăţături de viaţă din el. Ce putem noi învăţa? Multe bune şi de folos sufletesc. Crucea este nouă un semn, o aducere aminte care cuprinde tot ce-a făcut Hristos pentru mântuirea noastră şi care grăieşte despre toate datoriile noastre pentru a putea dobândi această mântuire.

Crucea înseamnă iubire, înseamnă iubirea cea nemărginită ce ne-a arătat-o Hristos, Care s-a lăsat bătut, batjocorit şi răstignit pentru iubirea şi mântuirea noastră. Această iubire cere ca şi noi să iubim pe de-aproapele.

Iubești tu, creştine, pe de-aproapele tău? Când vezi, când faci semnul Crucii, te gândeşti tu la porunca lui Iisus: „Iubiţi-vă unii pe alţii precum şi Eu v-am iubit”? (Ioan 13, 34). Dacă nu iubeşti, ci urăşti pe de-aproapele, zadarnic te apropii de semnul Sf. Cruci. Din Crucea ta lipseşte atunci un capăt, precum zice Ioan Gură de Aur. „Dacă zice cineva că iubește pe Dumnezeu şi urăşte pe fratele său, mincinos este” (I Ioan 4, 20).

Crucea înseamnă apoi suferinţă, ne învaţă să suferim aşa precum şi Hristos pentru noi a suferit înfricoşatele chinuri ale răstignirii.

Suferi şi tu? Eşti gata şi tu să suferi orice pentru Hristos, pentru sufletul tău, pentru de-aproapele tău? Îţi duci şi tu pe umeri crucea ta, adică lupta zilnică cu patimile şi păcatele? Dacă păcatele te biruie neîncetat pe tine, iată, în zadar te apropii de Crucea lui Iisus.

Crucea înseamnă apoi iertare. Hristos a strigat şi de pe Cruce iertare celor care Îl răstigneau: „Tată, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!”. Ierţi şi tu greşelile fratelui tău sau sari în capul lui pentru orice greşeală? Dacă „nu poţi ierta”, n-ai înţeles pe Iisus şi Crucea lui cea Sfântă…

Creştinilor! Biblia ne spune că israelitenii, scăpând din Egipt, în calea lor spre Canaan, au ajuns în pustie fără apă şi au început a cârti împotriva lui Moise. Dar deodată o apă mare – Mara – s-a arătat înaintea lor şi poporul s-a grăbit să bea. Dar, vai! Apa era amară şi poporul cârtea şi mai tare. Atunci Moise a strigat către Dumnezeu. „Și i-a arătat lui Domnul un lemn şi i-a zis: «Dacă vei arunca acest lemn în apa cea amară, se va îndulci». Şi l-a aruncat Moise şi îndată s-a făcut apa dulce şi limpede” (II Moise 15, 22-25).

În alt loc ne spune Biblia că şerpi veninoși a trimis Dumnezeu asupra israelitenilor cârtitori. Şi s-a rugat Moise pentru iertarea poporului. „Şi a zis Domnul către Moise: «Fă-ţi şarpe de aramă şi îl pune ca pe un semn şi tot cel muşcat de şarpe, văzând semnul, va trăi»” (IV Moise 21, 6-8).

Lemnul care a îndulcit apa israelitenilor şi semnul şarpelui care i-a apărat de moarte în pustie închipuie semnul Sf. Cruci. Amară este şi apa vieţii noastre şi de multe ori parcă n-o mai putem bea. Aruncaţi lemnul Crucii în amărăciunea ei şi se va îndulci! Puneţi Crucea şi învăţăturile ei în durerile voastre, în necazurile, în bolile voastre şi îndată apa vieţii voastre se va limpezi.

Şerpi veninoşi se ridică şi asupra noastră în pustiul acestei vieţi: păcatele, patimile, ispitele. Toţi cei muşcaţi de aceşti şerpi veninoşi, priviţi Sf. Cruce, urmaţi şi faceţi învăţăturile ei, ca să vă tămăduiţi şi să scăpaţi de moartea cea sufletească.

Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1922, nr. 37, pag. 3