Tâlcuirea Evangheliilor

În vremea aceea, intrând Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului, iată, o femeie cananeancă, ieşind din hotarele acelea, striga către Dânsul, zicând: „Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David; fiica mea rău se îndrăceşte!” Iar El nu i-a răspuns ei cuvânt. Şi, apropiindu-se ucenicii Lui, Îl rugau pe El, zicând: Slobozeşte-o pe ea, că strigă în urma noastră! Iar El, răspunzând, a zis: „Nu sunt trimis fără numai către oile cele pierdute ale casei lui Israel”. Şi ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: „Doamne, ajută-mi!”

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om, ducându-se departe, a chemat slugile sale şi le-a dat lor avuţia sa: unuia i-a dat cinci talanţi, iar altuia, doi şi altuia, unul; fiecăruia după puterea lui, şi s-a dus îndată. Şi, plecând, cel ce luase cinci talanţi a negustorit cu dânşii şi a făcut alţi cinci talanţi.

Evanghelia acestui praznic ne spune că, la patruzeci de zile după Naşterea din Vifleem, Maria cu Iosif au luat pe Iisus, Copilul Sfânt, şi L-au dus la biserică, cu jertfa de curăţire, „ca să facă după obiceiul Legii pentru El”. În biserică aştepta bătrânul Simeon, „om drept şi temător de Dumnezeu, căruia îi era făgăduit de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea până nu va vedea pe Mesia”.

În vremea aceea, fost-a, când S-a apropiat Iisus de Ierihon, un om care şedea lângă cale, cerşind; şi, auzind norodul trecând, a întrebat ce este aceasta. Şi au zis lui că Iisus Nazarineanul trece. Şi a strigat, zicând: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!” Iar cei care mergeau înainte îl certau pe el să tacă, iar el cu mult mai vârtos striga: „Fiul lui David, miluieşte-mă!” Şi, stând Iisus, a poruncit să-l aducă pe el la Sine şi, apropiindu-se el de Dânsul, l-a întrebat, zicând: „Ce voieşti să-ţi fac?” Iar el a zis: „Doamne, să văd” Şi Iisus i-a zis lui: „Vezi! Credinţa ta te-a mântuit”. Şi îndată a văzut şi a mers după EI, slăvind pe Dumnezeu. (Luca 18, 35-43)

În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat pe El zece bărbaţi leproşi care au stătut departe. Şi aceia au ridicat glas, zicând: „Iisuse Învăţătorule, miluieşte-ne pe noi!” Şi, văzându-i, le-a zis lor: „Mergeţi şi vă arătaţi preoţilor!” Şi când mergeau ei s-au curăţit. Iar unul dintre dânşii, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare, slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la picioarele Lui, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Iar Iisus, răspunzând, a zis: „Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?

În şcoala cu învăţăturile despre Duhul Sfânt, spuneam că în Biblie sunt trei simboluri principale ale lucrării Duhului Sfânt: vântul, focul şi apa. Cu „şcoala” noastră am ajuns la focul cel ceresc, după care vom trece la simbolul „apei”.

„Orice vale se va umple şi orice munte şi orice deal se va pleca.” (Luca 3, 5)

Cea mai bună pregătire pentru o sărbătoare bisericească este împăcarea cu vrăjmaşii. Nu este, oare, un lucru fără judecată, ca atunci când soseşte o sărbătoare, să fie aşa o mare preocupare de a se scoate din ladă haina cea mai frumoasă şi a o pregăti cu cea mai mare grijă, a pune încălţăminte frumoasă, a aşeza pe masă mâncăruri scumpe, a aduce din toate părţile tot felul de prisosinţă, a se împopoţona şi împodobi în tot chipul, dar a nesocoti cu totul sufletul, sufletul cel părăsit, cel pătat, cel sălbăticit, cel flămând şi necurat?

Până acum am vorbit despre multe nume minunate de sfinţi împreună-lucrători cu Dumnezeu, din trecutul Evangheliei şi al Bisericii Domnului. Astăzi, pentru a ne îmbogăţi şi mai mult sufletele şi pentru a ne îmbărbăta străduinţele noastre, vom privi strălucitul chip al celui dintâi martir al lui Hristos de după El. Al unuia dintre cei mai minunaţi şi curajoşi tineri ai Bisericii şi ai soliei lui Hristos: Ştefan (Fapte 6, 5).