Duhul Domnului în Praznicul Botezului – Pr. Iosif Trifa

În şcoala cu învăţăturile despre Duhul Sfânt, spuneam că în Biblie sunt trei simboluri principale ale lucrării Duhului Sfânt: vântul, focul şi apa. Cu „şcoala” noastră am ajuns la focul cel ceresc, după care vom trece la simbolul „apei”.

Acum, de praznicul Botezului, vom spune ceva pe scurt despre simbolul „apei” care s-a arătat în acest praznic.

Duhul Sfânt şi lucrarea lui este „apa cea vie” despre care vorbesc Scripturile. Iar apa aceasta ne-a adus-o tot scumpul nostru Mântuitor. „Iar în ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, stătut-a Iisus în mijloc şi a strigat: «Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura». Spunea cuvintele aceste despre Duhul, pe Care aveau să-L primească cei ce vor crede în El, căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Iisus nu fusese încă proslăvit” (Ioan 7, 37-39). Iată, şi aici întâlnim jertfa cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor. „Apele cele vii”, darurile Duhului Sfânt, au început a curge în lume în clipa când pe crucea Golgotei a început a curge sângele Domnului, sângele mântuirii noastre.

„O apă văzut-am curgând din lăcaşul Domnului. Un om mi-a zis: «Treci apa». Şi am intrat în apă şi apa la început ajungea până la glezne, apoi până la genunchi şi pe urmă s-a făcut râu mare până la brâu. Şi omul mi-a zis: «Aceasta este apa iertării și această apă va intra în marea moartă şi, vărsându-se în mare, apele ei se vor vindeca… Şi se va însănătoşi şi va trăi tot acela peste care va curge râul… Şi pe lângă acest râu vor creşte tot felul de pomi roditori şi nu se va sfârşi rodul lor, pentru că apele care-i udă din cele sfinte ies»”… (Ezechiel 47).

Acestea sunt „apele cele vii” pe care trebuie să le lăsăm să curgă în „marea cea moartă” a vieţii noastre, pentru ca să o vindece şi să putem odrăsli roade de fapte bune.

Dacă viaţa creştinătăţii de azi este un fel de „mare moartă”, mai moartă parcă ca oricând, apoi cauza e tocmai asta, că „apele cele vii” nu curg prin viața noastră. Cum spunea Sundar Singh: „Viaţa creştinătăţii de azi este o albie seacă, pentru că «râul vieții» nu curge prin ea, ci numai alături de ea”. Numai când valurile apelor vii ce curg din Crucea Golgotei vor copleși și „îneca” viaţa noastră numai atunci „marea noastră cea moartă” se va „însănătoşi”.

În praznicul Botezului, glasul Domnului strigă peste apele vieţii noastre, grăind: „Veniţi de luaţi toți Duhul Înţelepciunii, Duhul înţelegerii, Duhul temerii de Dumnezeu”. Iar acest dar ni se dă gratuit. „Aşa grăieşte Domnul: «Cei însetaţi mergeţi la apă. Şi câţi nu aveţi argint, mergând, cumpăraţi şi mâncaţi, şi beți fără argint şi fără preţ”. În ce chip se doreşte cerbul spre izvoarele apelor, aşa trebuie să se dorească şi sufletul nostru spre „apele cele vii”.

Numai când „apele cele vii” vor cuprinde viața noastră se va plini minunata şi depărtata profeție de la Isaia: „Atunci se vor deschide ochii orbilor şi urechile surzilor vor auzi. Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limpede va fi limba gângavilor, că s-a vărsat apă în pustie şi vale în pământ însetat” (Isaia 35, 1-20).

Preot Iosif Trifa, Oastea Domnului, anul 1932, nr. 1, pag. 2