Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om, ducându-se departe, a chemat slugile sale şi le-a dat lor avuţia sa: unuia i-a dat cinci talanţi, iar altuia, doi şi altuia, unul; fiecăruia după puterea lui, şi s-a dus îndată. Şi, plecând, cel ce luase cinci talanţi a negustorit cu dânşii şi a făcut alţi cinci talanţi.
Aşijderea, şi cel cu doi, a dobândit şi acesta alţi doi. Iar cel ce luase unul, ducându-se, a săpat în pământ şi a ascuns argintul domnului său. Iar după multă vreme a venit domnul slugilor acelora şi a făcut socoteală cu dânşii. Şi, venind, cel ce luase cinci talanţi a adus alţi cinci talanţi, zicând: „Doamne, cinci talanţi mi-ai dat mie; iată, alţi cinci talanţi am dobândit cu ei”. Zis-a lui domnul său: „Bine, slugă bună şi credincioasă! Peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău”. Şi venind şi cel ce a luat doi talanţi a zis: „ Doamne, doi talanţi mi-ai dat mie; alţi doi talanţi am dobândit cu ei”. Zis-a lui domnul său: „Bine, slugă bună şi credincioasă! Peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău”. Şi venind şi cel ce a luat un talant, a zis: „Doamne, te-am ştiut că eşti un om aspru, seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai risipit. Şi, temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai al tău”. Şi, răspunzând domnul său, i-a zis lui: „Slugă vicleană şi leneşă, ai ştiut că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am risipit? Pentru aceasta dar, se cuvenea să fi dat argintul meu schimbătorilor şi, venind eu, aş fi luat al meu cu dobândă. Luaţi, dar, de la el talantul şi-l daţi celui ce are zece talanţi! Că tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ceea ce i se pare i se va lua de la dânsul. Şi pe sluga cea netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor”. (Matei 25, 14-30)
Pilda cu talanţii este foarte cunoscută, însă prea puţin înţeleasă şi, mai ales, prea puţin pusă şi trăită în viaţa noastră. În chipul slugilor din evanghelie, cărora stăpânul le-a împărţit talanţii, suntem noi, creştinii, cărora Dumnezeu ne-a împărţit şi ne împarte mulţi şi feluriţi talanţi. Un talant de la bunul Dumnezeu este, spre pildă, şi sănătatea omului, mintea, priceperea. Un talant de la Dumnezeu e şi averea omului. Un talant de la Dumnezeu sunt apoi şi diferitele daruri ce le au unii oameni. Unul are darul de a cânta frumos, altul are dar de a vorbi frumos, unul are dar de a scrie în versuri, altul, de a cânta în violină sau alt instrument etc. Toate acestea sunt daruri primite de la Dumnezeu şi omul e dator să le pună în slujba Domnului şi a mântuirii sufletului său. Nu tuturora li s-au dat pe o măsură aceşti talanţi. Unora li s-a dat numai un singur talant: sănătatea şi mintea; altora (spre pildă, cărturarilor) li s-au dat mai mulţi talanți. Toţi însă trebuie să „negustorească” pentru Domnul cu aceşti talanţi şi să scoată din ei dobândă de mântuire sufletească.
O, ce lucru frumos şi, o, ce viaţă minunată ar fi în această lume când fiecare om ar „negustori” pentru Domnul cu talanţii ce-i are de la El! O, cum s-ar schimba înfăţişarea acestei lumi când – de la ministru, până la primarul din sat – fiecare slujbaş şi-ar da seama că slujba lui e un talant cu care trebuie să lucreze pentru Domnul şi să-şi dea seama înaintea Domnului despre „negustoria“ sufletească ce a făcut-o cu talantul ce i s-a dat. O, cât s-ar face de buni şi plugarii şi toți oamenii când toţi talanţii lor ar „negustori” pentru Domnul! Însă ce vedem noi azi în lume? În toate părţile vedem pe oameni risipind şi îngropând talanţii ce-i au de la Dumnezeu. Ici, iată, un bețiv îşi îngroapă sănătatea, mintea, averea şi sufletul. Dincolo, iată un desfrânat cum îşi cheltuieşte talantul cel trupesc şi sufletesc. Ici, iată slujbaşul cum îşi risipeşte talanţii, făcând cu ei nedreptăţi şi negustorind pentru diavolul; dincolo, iată pe zgărcitul şi pe lacomul cum astupă în pământ talantul averii ce-l au de la Dumnezeu. Un risipitor de talanţi e şi cel care, cu darul cântării, cântă şi zbiară noaptea prin birturi, în loc să înveţe şi să cânte cântări creştineşti. Un risipitor de talanţi e şi cel care, cu darul de a scrie în versuri, scrie poezii aţâţătoare de patimi rele. Muzicantul care, duminica, aţâţă lumea la joc cu meşteşugul ce-l are în violină încă „negustoreşte” pentru diavolul cu talantul ce-l are de la Dumnezeu. Tot pentru diavolul negustoreşte şi cel ce are minte şi învăţătură bună, dar foloseşte acest talant pentru a înşela pe cei mai mulţi, care sunt mai puţin pricepuţi. O, ce risipă grozavă se face azi cu talanţii Domnului şi în popor şi între cărturari!
Dragă cititorule! Nu uita că şi tu ai primit de la Domnul talanţi despre care va trebui să dai seamă în Ziua Judecăţii. Tot ce ai tu, toată averea ta trupească, lumească şi sufletească este un talant de la Dumnezeu, cu care trebuie să „negustoreşti” mântuire sufletească. În Ziua Judecăţii, aşa vei sta şi tu în faţa Dreptului Judecător cum stau slugile. „Unde este talantul ce ți l-am dat? va întreba Tatăl Ceresc pe omul păcătos. Ce ai făcut cu el? L-ai băut în crâşmă? L-ai cheltuit în desfrânări? Ai viclenit cu el? Ori ai făcut nedreptate? Ori l-ai ascuns în zgârcenie?”
Vai celui ce nu-şi va putea da seama în Ziua Judecăţii despre talanţii ce i-a avut în această lume!
Şi mai este încă un talant despre care va trebui să ne dăm seama în Ziua Judecăţii. E un talant mai scump decât toate: e Jertfa Domnului Hristos, e Sângele Domnului. E acesta un talant ce ni se îmbie tuturor pentru a cumpăra cu el moştenirea vieţii de veci. Ai primit tu acest talant? Şi cum l-ai folosit?
Un ogor plin de spini şi pălămidă am văzut astă-vară într-un sat. Era al unui bețiv şi oamenii spuneau că beţivul e pe cale de a-l vinde, adică de a-l pierde pentru băutură. Aşa e pierdută şi Împărăţia lui Dumnezeu pentru cei ce-şi îngroapă talanţii în patimi şi plăceri lumeşti, în loc să lucreze cu ei în ogorul mântuirii sufleteşti. Tu, cititorule, cum foloseşti talanţii ce-i ai de la Domnul?
Preot Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an
