Şi, iată, un tânăr, venind la El, a zis Lui: „Învăţătorule bune, ce bine voi face ca să am viaţa de veci?”
Iar El a zis lui: „Ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu; dar, de voieşti să intri în viaţă, păzeşte poruncile…”
Zis-a Lui: „Care?” Iar Iisus a zis: „Să nu ucizi, să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci mărturie mincinoasă; cinstește pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca însuţi pe tine.”
Zis-a Lui tânărul: „Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele; ce încă îmi lipseşte?”
Zis-a lui Iisus: „De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde-ţi averile tale şi le dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino de urmează Mie”… Iar tânărul, auzind cuvântul, s-a dus întristat, că avea avuţii multe.
Şi Iisus a zis ucenicilor Săi: „Amin grăiesc vouă: cu anevoie va intra bogatul întru Împărăţia Cerurilor. Şi iarăşi grăiesc vouă: mai lesne este a trece cămila prin urechea acului decât bogatul a intra în Împărăţia lui Dumnezeu.” Iar ucenicii Lui, auzind, s-au îngrozit foarte, zicând: „Dar cine poate să se mântuiască?” Iar Iisus, căutând, a zis lor: „La oameni este cu neputinţă, iar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.”
Atunci, răspunzând, Petru a zis Lui: „Iată, noi am lăsat toate şi am urmat Ție; oare ce va fi nouă?”
Iar Iisus a zis lor: „Amin – grăiesc vouă – că voi, cei care aţi urmat Mie, întru a doua naştere, când va şedea Fiul Omului pe scaunul Slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune, judecând pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
Şi tot cel ce-a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau feciori, sau holde pentru numele Meu, însutit va lua şi viaţă veşnică va moşteni. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă şi de pe urmă, întâi. (Matei 19, 16-30)
Duminică avem la rând Evanghelia cu tânărul cel bogat care s-a apropiat de Iisus cu întrebarea: „Învăţătorule bune, ce voi face să moştenesc viaţa de veci?” „Păzeşte poruncile”, i-a zis Domnul. „Le-am păzit”, a răspuns tânărul. Şi i-a zis Iisus lui: „Încă una îţi lipseşte: împarte-ţi averile la săraci şi vino după Mine”. Iar tânărul, auzind acestea, s-a întristat, căci era bogat foarte. Şi a zis Iisus: „Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei avuţi!”.
Să cercetăm înţelesul acestei evanghelii. Întâi să ne întrebăm: de ce a venit tânărul la Iisus? Ce l-a adus la Iisus, căci avea şi avere şi avea şi paza poruncilor?
A venit la Iisus, pentru că nici una, nici alta nu-i dădeau liniştea şi pacea sufletească. Sufletul nostru se doreşte spre izvorul păcii şi fericirii: spre Iisus Mântuitorul. Tânărul din evanghelie plecase spre acest izvor pentru a veni la El, dar, vai, nu L-a aflat. El Îi adresează Domnului cuvintele: „Învăţătorule bune”; el venise la Domnul ca la un mare cărturar, ca la un rabin învăţat; de aceea Mântuitorul îi răspunde: „Ce Mă numeşti bun?”
Mântuitorul vede îndată sufletul acestui tânăr; îl vede stăpânit de patima iubirii de avuţii, vede înlăuntrul lui idolul iubirii de avuţii. „Încă una îţi lipseşte îi zice Domnul: leapădă-te de avuţiile tale şi vino după Mine”. Adică Mântuitorul zicea: „Tu, tânărule, ţi-ai făcut un idol din bani şi din averi… până când pe acest idol îl iubeşti mai mult decât pe Dumnezeu şi pe sufletul tău, nu poţi dobândi fericirea”.
Mântuitorul l-a pus pe tânărul din evanghelie la hotarul, la răspântia mântuirii sufleteşti, dar el n-a putut trece acest hotar. „S-a întristat, căci era bogat foarte, ţinea mai mult la avuţie decât la Domnul”.
Aici este cheia înţelegerii evangheliei cu tânărul cel avut; Domnul cere de la noi o viaţă predată cu totul Lui, cere de la noi să ne despărţim de toate patimile şi de toţi idolii noştri şi să mergem după El. Înţelesul acestei evanghelii nu este vinderea averilor, ci este porunca cea mare de a trăi o viaţă predată cu totul Domnului. Vinderea averilor şi împărţirea lor la săraci încă nu înseamnă nici pe departe mântuirea sufletului. Eu pot să dau săracilor tot ce am, iar inima să o las diavolului; am dobândit, oare, ceva? Pot să mă lepăd de averi, dar să rămân cu plăcerile; am dobândit ceva? Hotărât că nu! „Şi de aş împărţi săracilor toată avuţia mea, iar dragoste nu am (pe Domnul nu Îl am), niciun folos nu-mi este” (1 Corinteni 13, 3).
Mântuitorul a cerut de la tânărul din evanghelie lepădarea de avuţii, pentru că ştia că era stăpânit de patima asta. De la alţii Domnul cere, tot aşa, să se lepede de pizme, mânii, înşelăciuni, minciuni şi alte răutăţi. „Cel ce vrea să vină după Mine – a zis într-alt loc Iisus – trebuie să se lepede de sine.” Şi lepădarea de sine este un lucru tot atât de însemnat ca şi lepădarea de idolul iubirii de argint şi de avuţii.
Să nu creadă cineva că evanghelia ne-ar învăţa că trebuie să urâm avuţiile şi să le dispreţuim. O, nu! Dar cere evanghelia să nu facem un idol din ele; să nu le iubim mai mult decât pe cele sufleteşti; să nu ne înecăm în spinii lor. „Tot cel ce iubeşte pe tată sau mamă, tot cel ce iubeşte lumea mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 37). „Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea (Psalmul 60, 10), „căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră (Luca 12, 34).
Dar greşeala creştinilor de azi e tocmai aici. Comoara de care se lipeşte inima noastră sunt averile şi plăcerile. Iubim mai mult cele lumeşti decât cele sufleteşti; iubim mai mult lumea decât pe Domnul. Evanghelia ne pune şi pe noi neîncetat la hotarul mântuirii sufleteşti, dar, vai, cât de puţini pot trece acest hotar, pentru că oamenii iubesc mai mult lumea decât pe Domnul și sufletul lor.
A fi un creştin adevărat înseamnă a trăi o viaţă predată cu totul Domnului. A fi un creştin adevărat înseamnă a merge pe urmele Domnului, orice ar fi să pierdem şi orice ar fi să se întâmple. A fi un creştin adevărat înseamnă ca toată comoara noastră, toată dragostea şi bucuria noastră să fie scumpul nostru Mântuitor. A fi un creştin adevărat înseamnă să-L ai pe Domnul de Stăpân şi Poruncitor în casa ta şi în viaţa ta. Să-I dai Lui cheile de la toate încăperile tale: de la casă, de la cămară, de la pod, de la pivniţă, de la inimă, de la lada cu bani etc.
Tânărul din evanghelie Îi dăduse Domnului toate cheile, dar, când a venit rândul să dea cheia de la bani şi avuţii, de asta nu s-a îndurat. „S-a depărtat întristat, căci era bogat foarte”…
Desigur, tot aşa s-ar întâmpla, tot aşa se întâmplă şi azi când Domnul cere cheile noastre. Unii dau bucuroși o parte din chei, dar de altele nu se îndură. N-ar da unii bucuroşi şi cheile de la anumite plăceri.
„Eu m-aş scrie în Oastea Domnului – zicea un om – dacă mi-aţi lăsa pipa şi femeile.” O, în ce minciună trăiesc cei mai mulţi creştini de azi! Îşi închipuie oamenii că pot dobândi mântuirea cu paza unor porunci şi cu lăsarea numai de unele răutăţi. Creştinismul de azi şi creştinii de azi sunt reflectaţi clar în oglinda evangheliei din această duminică. Până e vorba de anumite datorii, „porunci” şi „sfaturi”, totul merge bine; dar când lucrul ajunge la predare, la o viaţă predată cu totul Domnului, oamenii se depărtează întristaţi, ca şi bogatul din evanghelie.
Du-te într-un sat şi vorbeşte poporului despre datoriile lor de creştini, despre ţinerea poruncilor şi despre alte sfaturi morale. Totul merge bine… oamenii te ascultă cu drag. Dar când le spui că trebuie să o rupă cu cârciumile, cu jocurile, cu petrecerile şi cu alte răutăţi şi plăceri lumeşti, când îi chemi să intre în Oastea Domnului, să trăiască o viaţă cu Domnul, se întristează îndată şi te părăsesc (ba încă te şi batjocoresc). Totul merge bine până le dai oamenilor „sfaturi morale”. Dar îndată ce-i chemi să plece pe urmele Domnului, s-a gătat. Vai, ce lucru grozav este acesta!
Creştinii de azi caută mântuirea în afară de Hristos, în afară de o viaţă trăită cu El. Dar mântuirea se poate afla numai într-o viaţă trăită cu El și predată cu totul Lui.
Preot Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an
