Articole

Ziua Crucii – Pr. Iosif Trifa

În toamna anului 1925 am avut fericirea să fiu la Ierusalim tocmai pe timpul praznicului Înălțării Sfintei Cruci. Am văzut, cu acest prilej, locul unde împărăteasa Elena a aflat Crucea răstignirii, iar patriarhul Macarie a înălțat-o în biserică, în văzul tuturor creștinilor, care s-au închinat ei.

Locul unde s-a aflat Crucea Domnului e la o adâncime de peste 20 de metri. Pentru aflarea Crucii a trebuit o săpătură adâncă de 20 de metri.

Adevărul și inimile (I) – Traian Dorz

Ascultând Adevărul, inimile smerite se pleacă înaintea Lui în tăcere și în respect, recunoscându-L. Inimile curate se apleacă înaintea Lui cu uimire și cu admirație. Inimile bune I se apleacă și Îl primesc în liniște și în blândețe. Inimile înțelepte Îl adâncesc cu grijă și prețuire, primindu-L conștiente și pătrunzându-se deplin de El, și descoperindu-L, I se închină pe totdeauna și pline de frumusete. Inimile rele, fiind pline de prostie și de inferioritate, disprețuiesc Adevărul și-L resping fără să-L cerceteze; iar inimile trufașe nu-L pot suferi nicidecum.

Simpozion Comemorativ Preot Iosif Trifa (1888-1938), Galați, 15 septembrie 2018

Cu binecuvântarea și participarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Dr. Casian Crăciun al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, în data de 15 septembrie 2018, va avea loc în sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Galați, Simpozionul Comemorativ dedicat Părintelui Iosif Trifa, marcat de împlinirea a 130 de ani de la naștere și 80 de ani de la plecarea la Domnul.

Organizatori: Arhiepiscopia Dunării de Jos și Oastea Domnului, Galați.

Programul simpozionului se va desfășura între orele 14-18, după cum urmează:

Păcatul și osânda (II) – Traian Dorz

O, dacă am avea totdeauna în noi bucuria rugăciunii adânci şi a plinătăţii Duhului Sfânt! Atunci sufletul nostru ar trăi în Hristos neuitate şi strălucite clipe cereşti, iar puterea lui Dumnezeu ne-ar izbăvi de firea sălbatică, nimicindu-i puterea şi stăpânirea ei de peste noi.

Adunare la Chiuiești (Cluj), 7-9 septembrie 2018

În zilele de 7, 8 și 9 septembrie, în Biserica Ortodoxă din Chiuiești, jud. Cluj, cu hramul “Nașterea Maicii Domnului”, se vor organiza adunări ale Oastei Domnului, începând cu ora 18.

Sunt așteptați cu drag frați și surori de pretutindeni.

Ion Danciu

Păcatul și osânda (I) – Traian Dorz

Osândeşte-ţi tu păcatul tău şi-l părăseşte înainte de a te osândi şi părăsi el pe tine.

Nu fiţi ca un cal şi nici ca un catâr spune Biblia, căci calul este primejdios, iar catârul, încăpăţânat. Din fire, calul este totdeauna primejdios şi trebuie mereu să fii atent asupra lui, ori la ce îl foloseşti. Cu gura poate să muşte, cu picioarele poate să lovească. Aşa este şi omul firesc, omul neîntors la Dumnezeu!

Vrăjmaşul este slab (II) – Traian Dorz

Dacă totdeauna ochii şi inima noastră vor căuta Faţa lui Dumnezeu ca să o cinstească, ascultând pe Domnul în tot ce ne cere şi împlinind cu fapta tot ceea ce ştim că este plăcut acestei Feţe, putem fi deplin liniştiţi înaintea tuturor celorlalte feţe, oricare ar fi ele.

Când stăm plini de credinţă în dragoste în faţa Domnului, atunci putem sta deplin liniştiţi în faţa oricui.

Vrăjmaşul este slab (I) – Traian Dorz

De la începutul luptei tale pentru mântuirea sufletului tău şi până la sfârşitul acestei lupte, să ştii bine că vei avea mult necaz cu vrăjmaşul satana, care va căuta în toate felurile să te facă să te lepezi de Domnul tău Iisus Hristos, Mântuitorul tău; dar tu să fii hotărât să lupţi şi să birui în înfruntările cu vrăjmaşul tău.

În această sfântă hotărâre, îţi va da o mare putere încredinţarea că ai a face cu un vrăjmaş mare, mincinos şi prefăcut care niciodată nu este în fapt atât de tare după cum se laudă în vorbă că este.

Ce vi se pare vouă de Hristos? – Pr. Iosif Trifa

Iată întrebarea cea mai arzătoare, întrebarea mare, ce se pune lumii cu stăruinţă. Însuşi Mântuitorul este Cel ce te întreabă: „Ce ţi se pare de Hristos, al cui Fiu este?”.

De răspunsul tău atârnă soarta ta, mântuirea ta.

Odinioară El a pus această întrebare fariseilor, care Îl ispiteau, vrând să-L prindă în cuvânt. Ei au răspuns într-un fel. „Fiu al lui David”, au zis ei. Şi aveau dreptate, căci Legea veche spunea că Mântuitorul se va naşte din neamul lui David. Dar n-au dat răspunsul cel adevărat.

Uneltele lui Dumnezeu (II) – Traian Dorz

Sufletul nostru, curățit prin pocăință și prin încercările voii lui Dumnezeu, înțelepțit prin umblarea ascultătoare față de voia lui Dumnezeu, trebuie să vegheze atent și neîncetat asupra trupului, asupra inimii și a dorințelor ei firești, ca aceasta să nu-l atragă în prăpăstii sau în noroaie din care n-ar mai putea ieși apoi niciodată curat.

Mintea sănătoasă și bine orientată prin dreptarul învățăturii sănătoase și adevărate trebuie să țină bine frâiele trupului nostru, spre a nu-i îngădui să facă tot ce vrea el, căci firea noastră ne îndeamnă la puține bune, dar la multe care nu ne sunt îngăduite

Top