Păcatul și osânda (I) – Traian Dorz

Osândeşte-ţi tu păcatul tău şi-l părăseşte înainte de a te osândi şi părăsi el pe tine.

Nu fiţi ca un cal şi nici ca un catâr spune Biblia, căci calul este primejdios, iar catârul, încăpăţânat. Din fire, calul este totdeauna primejdios şi trebuie mereu să fii atent asupra lui, ori la ce îl foloseşti. Cu gura poate să muşte, cu picioarele poate să lovească. Aşa este şi omul firesc, omul neîntors la Dumnezeu! Firea de cal este totdeauna primejdioasă. Cu căruţa, el poate să o ia razna peste şanţuri, cu şaua, te poate trânti… Cu alţii se bate, singur nu şade, spre locurile oprite fuge, când trebuie să urce, nu vrea să meargă, iar când trebuie să coboare nu vrea să oprească… Aşa este şi omul neascultător de Dumnezeu.

Catârul este leneş, îndărătic, nesupus, desfrânat, răzbunător, nesimţit şi neascultător… Poţi să-ţi scoţi sufletul cu el; când nu vrea, nu merge oricât i-ai face.

Poate să fie graba cea mai mare, el nu fuge. Poţi să-I baţi cât vrei, când nu vrea, el nu trage.

Aşa este omul împotrivitor faţă de ascultarea Domnului.

Firea de catâr este încăpăţânarea. Când scapă din frâu, cu mare greutate mai poate fi prins. Când este lovit, îndată caută să se răzbune. Chiar faţă de stăpânul său, mereu îşi arată firea nesupusă şi mânioasă, căutând să meargă nu ascultător, pe unde trebuie, ci pe unde nu trebuie, pe unde vrea firea lui. Aşa este omul cu firea încăpăţânată.

Ce grozav de greu se poate trăi şi merge cu o astfel de fire! Firea de catâr este răutăcioasă, duşmănoasă, ranchiunoasă, supărăcioasă. De iubire îşi bate joc. De blândețe nu-i pasă. Cu mustrarea şi cu loviturile se obişnuieşte; nici nu le mai simte.

Iată cum trebuie să nu fim noi! Iată ce urât este oricine este aşa!

Amândouă aceste animale, atât calul, cât şi catârul, sunt trufaşe. Trufia le face pe amândouă să fie aşa cum sunt şi să aibă atâtea părţi rele. Trufia îl face şi pe om să fie nepăsător şi încăpăţânat, cu gură rea şi cu umblete primejdioase, cu porniri desfrânate şi cu cărări neascultătoare, cu gesturi îndrăzneţe, cu fire mânioasă şi cu purtări smucite.

Trufia îl face şi pe om să nu fie supus nimănui. Leneş la ascultare, desfrânat în pornirile sale, răzbunător contra celor ce nu-l lasă să facă ce vrea, bârfitor al celor ce-l mustră, nesupus faţă de îndrumătorii lui, neascultător faţă de învăţătura cea dreaptă, împotrivitor faţă de mustrarea frăţească, nesimţit, nerecunoscător şi obraznic faţă de binefăcătorul lui.

Aceste rele însuşiri sunt atât de urâte chiar şi la un animal… Dar cu atât mai vinovate şi mai urâte sunt ele când se arată la un om…

Şi de multe ori la un om care spune şi se laudă că este şi credincios, că a „ieşit” din lume şi-i place să spună că nu-i „ca ceilalţi”… Cum se lăuda fariseul (Luca 18, 11-14).

Pornirile rele la om sunt manifestări ale unei firi sălbatice şi primejdioase. Oriunde stăpânesc acestea, ele sunt un mare rău, atât pentru cel ce le are, cât şi pentru oricine stă cu el, umblă cu el sau trebuie să lucreze cu el.

Frate şi soră, să nu fiţi cu porniri de cal şi de catâr! Cuvântul lui Dumnezeu ne porunceşte şi ne sfătuieşte să nu fim aşa, ci să punem puternic frâu şi tare zăbală acestor porniri în noi şi în alţii.

Ori de câte ori descoperim faptele relei firi vechi, trebuie s-o smucim puternic cu zăbala. Şi să o umilim la picioarele Crucii, îngenunchind-o (Galateni 5, 24). Acolo s-o silim să stea în ascultarea Domnului şi în supunerea faţă de voia Sa. Altfel, tot ce va face se va sfârşi rău…

O, de câte ori, când nu ne-am aşteptat şi de la cine nici nu ne-am gândit, firea aceasta ne-a făcut atâta necaz, atâtea dureri şi atâtea pagube! Măcar pe viitor să fim mai cu grijă asupra acestui adevăr!

Porțile veșniciei