Păcatul și osânda (II) – Traian Dorz

O, dacă am avea totdeauna în noi bucuria rugăciunii adânci şi a plinătăţii Duhului Sfânt! Atunci sufletul nostru ar trăi în Hristos neuitate şi strălucite clipe cereşti, iar puterea lui Dumnezeu ne-ar izbăvi de firea sălbatică, nimicindu-i puterea şi stăpânirea ei de peste noi.

O, dacă am putea rămâne mereu în stările înalte ale bucuriilor duhovniceşti, pe care ni le dă meditaţia profundă asupra Sfântului Cuvânt al Scripturilor, contemplarea frumuseţilor Casei Domnului, armonia cântărilor divine şi părtăşia adunărilor frăţeşti!

O, dacă ne-am putea păstra neîncetat sufletul nostru curat şi ferit de orice atingere ispititoare, inima noastră neîntinată de orice dorinţe lumeşti, mintea noastră ocupată numai cu gânduri sfinţitoare şi frumoase, umblarea şi trăirea noastră întreagă numai în ascultarea voii luminoase a lui Dumnezeu şi în Duhul Domnului nostru Iisus Hristos! Atunci, fiind mereu în Domnul, adică având toată fiinţa noastră stăpânită şi umplută numai de Prezenţa Lui, ne-am putea totdeauna bucura într-adevăr…

Bucuria noastră ar curge ca un fluviu, ţâşnind din izvorul îmbelşugat care este Harul Domnului nostru Iisus Hristos… (Romani 16, 24). Dar vai, ce puţini şi ce puţin trăim noi, creştinii de azi, o astfel de viaţă de bucurie! Pentru că prea puţini şi prea puţin ne ostenim şi ne străduim cu tot dinadinsul ca s-o putem dobândi.

O, şi câtă pagubă avem noi, cu toţii, din această vinovată stare de nepăsare faţă de dobândirea ei!

De ce oare nu luptăm noi mai mult ca să ajungem şi să păstrăm o trăire cât mai înaltă şi mai îndelungată în această stare sfântă? De ce oare ne mulţumim noi numai să vorbim şi să cântăm despre ea sau să oftăm cu durere după vremea când am trăit-o?

O, ce uşor am putea-o avea dacă ne-am da toate silinţele cu smerenie şi curăţie, cu lacrimi şi cu rugăciune după ea, în Iisus!

Veniţi să dăm la o parte tot ce ne împiedică s-o avem din plin! Veniţi să rupem şi să lepădăm tot ce ne mai ţine în apăsare şi în tristeţe, departe de ea, şi pe ea ne-o împiedică!

O, iată, Porţile Veşnice ale Ierusalimului Ceresc apar înaintea noastră! În curând vom ajunge în faţa lor. O, iată ce mulţi fraţi şi părinţi şi copii ai noştri au și intrat pe ele biruitori Acolo!

Nu dorim şi noi oare să ajungem să intrăm cu bucurie, în cântările nemuritoare ale îngerilor, pe aceste Slăvite Porţi?

O, dacă dorim cu adevărat, vino, urmaşul meu, şi veniţi, fraţii şi surorile mele, să dăm la o parte orice păcat care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm mai cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte, pentru a putea apuca şi noi premiul ceresc şi cununa neprihănirii, spre a putea intra şi noi pe porţi în Cetate. Să gustăm din Pomul Vieţii şi să cântăm pe marea de cristal, cu harfele lui Dumnezeu în mâini, preamărindu-L pe Acela care ne-a răscumpărat din păcatele noastre cu Sângele Lui şi ne-a făcut astfel moştenitorii tuturor făgăduinţelor acestora, zicând:

Slavă veşnică Ție, Marele nostru Dumnezeu şi Împărat Răscumpărător Iisus Hristos! Amin

Traian Dorz, Porțile veșniciei