Dacă totdeauna ochii şi inima noastră vor căuta Faţa lui Dumnezeu ca să o cinstească, ascultând pe Domnul în tot ce ne cere şi împlinind cu fapta tot ceea ce ştim că este plăcut acestei Feţe, putem fi deplin liniştiţi înaintea tuturor celorlalte feţe, oricare ar fi ele.
Când stăm plini de credinţă în dragoste în faţa Domnului, atunci putem sta deplin liniştiţi în faţa oricui.
Putem fi liniştiţi în faţa Prezentului, în faţa Viitorului, în faţa oamenilor, în faţa evenimentelor, în faţa morţii, în faţa Veşniciei. Putem fi liniştiţi în faţa celor ce ne duşmănesc pe noi, căci neavând nici un fel de vrăjmăşie cu ei sau împotriva lor pentru răul pe care ni-l fac sau ni-l doresc, şi neavând nici frică de răcnetele şi cruzimile lor, și neavând nici un dor e răzbunare pentru nedreptățile lor, noi nu vom mai avea de ce să nu le putem privi ochii şi faţa lor, oricât de mânioasă şi întunecată şi-ar avea-o ei, decât cu linişte şi cu seninătate, şi cu milă.
Când putem privi cu încredere Faţa Domnului nostru Iisus Hristos, atunci noi putem privi liniştiţi şi în faţa greutăţilor pe care le întâmpinăm din cauza că dorim să fim cinstiţi şi credincioşi în umblarea şi în munca noastră printre semenii noştri sau în comportarea noastră prin orice încercare.
Pâinea noastră zilnică fiindu-ne asigurată de Dumnezeu, Tatăl nostru, în urma muncii noastre făcute cu hărnicie şi rugăciune şi neavând nici lăcomie, nici risipă – ne este îndeajuns. Da, cu Domnul ne este de-ajuns ceea ce avem în chip cinstit şi cumpătat. Şi putem privi liniştiţi chiar şi venirea vremurilor grele, căci Dumnezeu nu va lăsa să murim de foame, nici noi, nici ai noştri.
Din faţa Domnului putem privi liniştiţi şi în faţa morţii, şi în faţa Veşniciei. Fiindcă viaţa noastră trăită în ascultare de Hristos fiind binecuvântată, fiecare dintre paşii noştri făcuţi pe urmele Lui sunt binecuvântaţi… Şi atunci, orice ar veni nu poate să ne aducă decât binecuvântare.
Dacă toate gândurile inimii noastre sunt închinate Domnului cu dragoste, cu meditaţie şi cu rugăciune… și dacă toate faptele şi simţămintele sufletului nostru sunt semănate prin anii şi pe drumurile umblării noastre cu Hristos… atunci toate ne vor însoţi fericite în clipa trecerii noastre în veşnicie… Şi veşnicia nu poate să ne fie decât strălucită.
Toată lumina Prezenţei lui Hristos din noi şi de lângă noi va face, la trecerea noastră prin apa cea rece a morţii şi prin umbra ei să fie pentru noi ca o baie plăcută după un drum lung prin dogoarea şi uscăciunea obositoare a unei călătorii grele… În baia aceasta vom lăsa tot ce ne era greu, neplăcut şi împiedicător și vom ieşi din ea, pe Tărâmul Celălalt, uşuraţi deplin şi fericiţi deplin, deplin, în cântările tuturor fericitelor duhuri cereşti şi ale preaiubiţilor noştri plecaţi înaintea noastră Acolo.
Dar la ieşirea din baia morţii fericite, noi vom ieşi mai ales înaintea Feţei celei negrăit de dulci şi de scumpe a lui Iisus, Domnul nostru. Înaintea Feţei Lui, pe care am căutat-O cu toată râvna credinţei noastre, cu toate lacrimile iubirii noastre, cu toată lupta speranţelor noastre, – în tot timpul lung când eram pe drumul către Ea.
Nu este strigăt de rugăciune adâncă şi fierbinte la care Bunul Dumnezeu să nu răspundă într-un fel! Numai mintea noastră, prea neatentă adesea, nu aude şi nu înţelege răspunsul Lui.
Doamne Iisuse, ajută-ne să auzim mereu dulcea Ta înştiinţare: ”Iată, Eu vin curând!” Şi să răspundem cu toată fiinţa noastră: ”Amin. Vino Doamne Iisuse!”
Traian Dorz, Porțile veșniciei
