Meditații

Îndrăzniţi, Eu am biruit (IV) – Petru Popa (Săucani)

Dar se apropie marea şi ultima bătălie, când reuşeşte şarpele să intre în Iuda. Până aici a fost în dosul lor, dar acum intră între ai Lui. Se apropie mult, pentru ceasul greu. Acum are pe unul dintre ai Lui, cum odinioară o avea pe Eva, să-l biruie pe Adam.

Seara Cinei, ultima seară cu cei dragi. Grădina Ghetsimani, unde S-a rugat cu sudori de sânge… Aici a fost lupta cea mai grea! Nimeni, niciodată nu s-a mai rugat cu sudori de sânge! Cine ştie prin ce chinuri a trecut Domnul în acea noapte când a zis: „Mi-e sufletul cuprins de o întristare de moarte”. Sau: „Tată, izbăveşte-Mă de ceasul acesta!”.

Îndrăzniţi, Eu am biruit (III) – Petru Popa (Săucani)

Iisus Şi-a început misiunea Sa pentru care a venit. A mers în Nazaret, în satul unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, a intrat în sinagogă în ziua sabatului şi s-a sculat să citească (versetul 16).

O, fraţii mei dragi, „după obiceiul Său”, duceţi-vă şi voi în ziua sărbătorii la Casa Domnului. Faceţi-vă obicei ca al Lui şi ca al Sfântului Pavel (Fapte 17, 2), că mulţi zic azi: „Aşa a făcut Iisus sau aşa”, dar să nu uităm că acest obicei sfânt nu trebuie lăsat. Mulţimile aveau privirile pironite spre El, căci „îi învăţa ca unul care avea putere”. Învăţăturile fără putere sunt ale oamenilor; pot să fie dintr-o înţelepciune, din obicei, dar nu au nici o putere. Numai cuvântul cu putere este al lui Dumnezeu. Când Părintele Iosif era la 10 ani de Oaste, la o adunare din Sibiu, după ce vorbiseră mulţi fraţi intelectuali vorbiri mari şi strălucite, la sfârşit, fraţii spuneau: „Să ne vorbească Părintele Iosif”

Îndrăzniţi, Eu am biruit (II) – Petru Popa (Săucani)

„Şi Iisus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavol” (Luca 4).

Urmează lupta mai departe. Iisus a fost dus de Duhul în pustie. El ştia lupta cea mare care va trebui să o ducă cu şarpele până-i va zdrobi capul. Şi a mers în pustie, unde s-a înarmat cu rugăciunea şi cu postul. Scumpii mei fraţi care vreţi să biruiţi, înarmaţi-vă şi voi cu rugăciunea şi cu postul! Dar chiar atunci a venit diavolul să-L ispitească, în timpul postului. Chiar atunci vine şi la noi, în timpul postului, să ne ispitească şi pe noi. Şi-a zis: „Acum e flămând, acum să dau atacul. Pe primul Adam l-am biruit cu ispita mâncării. Să încerc şi acum tot cu ea”. Şi s-a apropiat diavolul de Iisus. Auzi frate, s-a apropiat diavolul de Iisus. Doamne, ne înfiorăm la acest gând. Atunci cine oare mai poate fi scutit să nu se apropie diavolul de el?

Îndrăzniţi, Eu am biruit (I) – Petru Popa (Săucani)

Viaţa noastră pe pământ este o luptă neîntreruptă; avem de luptat cu un vrăjmaş neînduplecat. Bătrânul şarpe în Eden a început lupta cu cei doi oameni, făpturile minunate ale lui Dumnezeu, pe care le făcuse mai presus de toate făpturile şi care purtau chipul şi asemănarea Lui. De aceea şarpele, ca să strice planul şi bucuria lui Dumnezeu, a şi început îndată lupta cu aceste făpturi minunate, ca să-L întristeze pe Dumnezeu şi să-l nefericească pe bietul om. Şi primul atac l-a făcut cu Eva, făptura mai slabă; punând întâi îndoiala: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat?”. Şi după aceea minciuna: „Nu veţi muri!”. Şi pe urmă mândria: „Veţi fi ca Dumnezeu!”. Şi în felul acesta, biata făptură a fost biruită de şarpe.

Iadul râde, cerul se înfioară!

Lucrul și nelucrarea (I) – Traian Dorz

Oare noi nu putem face chiar nimic pentru Dumnezeu? Nici să ținem o zi de jertfă și de rugăciune pentru cei ce aleargă în slujba Domnului și a altora? Nici să trăim, acolo unde suntem, o viață de curăție, de înfrânare în mijlocul celor cu care viețuim, ca, prin pilda noastră, să le dăm o bună mărturie despre credință și să-i apropiem și pe ei de Hristos? Nici acestea nu le putem face? Atunci suntem niște leneși și nepăsători, vinovați osândei și judecății Lui.

Adevăr și înșelare (II) – Traian Dorz

Ascultarea este cea mai înaltă dovadă de iubire, pentru că cere cea mai mare jertfă și cea mai grea de dat dintre toate jertfele de pe lume. Ascultarea cere anularea întregii tale voințe și primirea întregii voințe a lui Hristos. Ascultarea cere deplină uitare de sine și deplină contopire cu Domnul și cu voia Lui. Cere renunțarea desăvârșită la toate dorințele tale și primirea desăvârșită a dorințelor lui Iisus, Domnul și Stăpânul tău. Ascultarea Domnului cere lepădarea oricărui merit al firii tale, nesocotirea oricărei pretenții personale și restrângerea voită a tuturor orizonturilor tale omenești, spre a ți le depune toate, legate și robite, la picioarele lui Hristos, cu dragă inimă și pe totdeauna.

Adevăr și înșelare (I) – Traian Dorz

Din pricina nestatorniciei lor, iudeii au gustat nenorocirea de a sluji zeci de dumnezei și au simțit sute și sute de ani grozăvia pedepselor venite peste ei pentru vina aceasta. Ei au cunoscut prăbușirea și bezna în care ajunge sufletul spânzurat fără nădejde între două minciuni: și cea a oamenilor falși, și cea a dumnezeilor falși. Acum, din pricină că ascultaseră prea mulți proroci mincinoși, nu mai puteau deosebi încredințarea Adevărului din gura Prorocului – Dumnezeu. Din pricină că umblaseră după prea mulți dumnezei mincinoși, nu-L mai puteau recunoaște pe Dumnezeul Cel Adevărat. Din pricină că rătăciseră prea mult prin casele străinilor, nu-și mai puteau recunoaște propria lor casă. Și acum stăteau în fața Mântuitorului-Mesia cum stă cineva în fața propriei sale mame când, după o prea îndelungă despărțire, inima o presimte, dar ochii nu o mai pot recunoaște…

Mântuirea și păcatul (II) – Traian Dorz

Ce minunată și fericită este totdeauna sărbătoarea zilei care amintește fericita noastră înnoire făcută de Duhul și Cuvântul Cel Sfânt al lui Dumnezeu, Ziua înnoirii noastre duhovnicești. Ziua nașterii noastre din nou. Ziua fericită a începutului mântuirii noastre. În toți anii, când sosește ziua care ne aduce aminte despre data renașterii noastre duhovnicești, de fiecare dată sărbătorim acest prilej cu o inima plină, cu o nouă recunoștință și o nouă bucurie. Și, ca la sărbătoarea reînnoirii Templului, adesea cântările noastre de bucurie se amestecă cu lacrimile recunoștinței, amândouă izvorând din aceeași stare unică și cu totul sfântă pentru noi, pe toată viața (Ezra 3, 11-13).

Binecuvântată să fie sărbătoarea Înnoirii noastre, Ziua Nașterii noastre din nou, scumpa zi a legământului nostru cu Iisus.

Apropierea lui Dumnezeu (II) – Traian Dorz

Cât de primejdios este păcatul şi cât de multe sunt ispitele vrăjmaşului înşelător, întinse ca nişte laţuri şi curse ucigătoare pe toate căile noastre! În cât de multe feluri ştie amăgitorul să ne atragă spre cădere – şi cât de aplecată este firea noastră pământească să asculte şi să urmeze orice drum rău pe care o momeşte satana.

Cât de grăbiţi devenim noi, chiar şi cei mai leneşi, când este vorba de un lucru ispititor, şi cât de orbiţi sunt ochii noştri trupeşti – şi chiar şi cei sufleteşti – de frumuseţea înşelătoare a păcatului…

Apropierea lui Dumnezeu (I) – Traian Dorz

Ce momente înălţătoare trăieşti totdeauna în lăcaşurile sfinte în preajma lui Dumnezeu!… Ce fericită înălţare trăieşte fiinţa noastră când trăieşte în prezenţa binecuvântată a lui Hristos, în orice loc şi în orice vreme. Fericite sunt aceste suflete şi acele vremuri care pot dobândi şi păstra înălţarea şi apropierea de Dumnezeu. Dar vai de acele suflete care se depărtează de El! Vai de acele suflete şi vremuri care năzuiesc nu înspre idealul dumnezeiesc, ci se coboară spre ceea ce este josnic şi se lasă cu plăcere atraşi de cele inferioare. Acelea sunt sufletele pierdute – şi vremile pierzătoare.

Top