Slăvit să fie Domnul că, în sfârșit, prin ajutorul Său, am ajuns astăzi și la acest popas. S-a scris mult și se va scrie în viitor și mai mult despre această mișcare, despre acest curent evanghelic născut în Biserica și-n țara noastră, într-un chip atât de minunat, de nou și de original. Și care, de la început, și-a luat numele biblic și predestinat de Oastea Domnului.
E timpul când oamenii îşi urează „An nou fericit” şi trec cu veselie dintr-un an într-altul. Eu însă, dragă cititorule – ori te vei supăra, ori ba –, îţi voi aduce aminte de moarte… îţi voi aduce aminte că viaţa ta şi a mea s-a mai scurtat cu un an; îţi voi aduce aminte că în faţa ta şi a mea stau crucea şi mormântul cu semnul întrebării: „Când?”… şi cu răspunsul că „Nu ştim ziua şi ceasul” când vom pleca din această lume.
Un erou al lui „nu mă tem!“: Psalmistul David
În Vechiul Testament, David a atins o culme a lui „nu mă tem!“. Psalmistul David este un erou al lui „nu mă tem!“. Prin toată Psaltirea trece acel minunat răspuns pe care David ştia să-l dea la făgăduinţa lui Dumnezeu: „Nu te teme, căci Eu cu tine sunt!“. Trece acel minunat „nu mă tem!“. Trece cel mai minunat răspuns pe care vreun muritor l-a dat cândva la făgăduinţa lui Dumnezeu: „Nu te teme!“.
Acesta e cântecul cel dulce care trece prin toată Biblia
„Nu te teme!” trece ca un fir roşu prin întreaga Biblie. Pe acest „Nu te teme!” îl pune Domnul în faţa aleşilor Lui şi copiilor Lui, pentru că în acest „Nu te teme!” este începutul biruinţei şi al mântuirii, întocmai precum frica este începutul înfrângerii şi căderii. Pe acest „Nu te teme!” îl îmbie Domnul, ca pe un dar scump, tuturor aleşilor Lui şi tuturor creştinilor luptători şi biruitori.
Imaginea de mai sus îl arată pe Avram rugându-se pentru cetăţile Sodoma şi Gomora. Dumnezeu S-a arătat lui Avram în chipul celor trei îngeri în formă de călători pe care Avram i-a ospătat la umbra stejarului. „Şi sculându-Se de acolo, cei trei călători S‑au uitat spre Sodoma şi Gomora şi Avram mergea cu Ei, petrecându‑I… Şi a zis Domnul: «Strigarea Sodomei şi a Gomorei s-a înmulţit spre Mine şi păcatele lor sunt mari foarte…» Şi cei doi bărbaţi au plecat spre Sodoma, iar Avram stătea tot înaintea Domnului.
Tabloul de mai sus arată o istorie din Biblie, pe care o cunoaşteţi cu toţii. E istoria lui David când l-a învins pe Goliat cel trufaş. Două popoare stăteau faţă în faţă, gata de război: israeliţii şi filistenii. Din tabăra filistenilor s‑a desprins un uriaş, Goliat. Înălţimea lui era de şase coţi şi o palmă şi era îmbrăcat tot în fier şi aramă. Acest Goliat a făcut o propunere, zicând: „Să se bată cineva cu mine, din oştirea lui Israel, şi de mă va ucide, vom fi vouă robi. Iar de-l voi ucide eu, voi veţi fi nouă robi“. Şi s-au întristat israeliţii şi s-au spăimântat foarte, iar Goliat îi batjocorea mereu.
Iată cum trebuie să fim priviţi noi. Ca nişte slujitori ai lui Hristos. Şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu (I Corinteni 4, 1). Domnul a zis: „Cine este ispravnicul credincios şi înţelept pe care-l va pune stăpânul său peste slugile sale ca să le dea lor partea de hrană la vremea potrivită?“ (Luca 12, 42-44). „Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora, după darul pe care l-a primit!“ (I Petru 4, 10).
Am arătat, la locul potrivit, ce fel de apucături şi arme foloseşte Satana în atacurile sale contra Domnului Iisus. Atacurile ne arată că Satana, pe lângă vicleşug, mai pune în lupta sa şi stăruinţa şi experienţa. Diavolul are o stăruinţă şi o răbdare extraordinare. Văzut-aţi de câte ori a repetat atacul asupra Mântuitorului? Era alungat mereu şi iar se întorcea. Era bătut mereu şi tot nu se lăsa. Aşa e şi faţă de noi.
Sus pe Golgota, diavolul e biruit definitiv
Am scris despre cum a biruit Iisus cele trei atacuri ale Satanei, în pustie. Trebuie însă să ştim că n-au fost aceste atacuri cele dintâi şi nici cele din urmă. Iisus Mântuitorul a stat neîncetat în luptă cu ispitele vicleanului diavol. Chiar şi despre atacul din pustie scrie Evanghelia că a ţinut întruna patruzeci de zile. „Timp de patruzeci de zile, a fost ispitit de diavolul… Şi diavolul, sfârşind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până la o vreme“ (Luca 4, vers. 2 şi 13).
Ah! ce şcoală minunată ne poate fi nouă pustia, în care Domnul a biruit ispitele Satanei prin post şi rugăciune! Pustia era plină de şerpi şi animale sălbatice. Dar asupra Domnului n-aveau putere. El Se ruga. El stătea sub paza cerului de sus.