Slăvit să fie Domnul că, în sfârșit, prin ajutorul Său, am ajuns astăzi și la acest popas. S-a scris mult și se va scrie în viitor și mai mult despre această mișcare, despre acest curent evanghelic născut în Biserica și-n țara noastră, într-un chip atât de minunat, de nou și de original. Și care, de la început, și-a luat numele biblic și predestinat de Oastea Domnului.
În vechea și străbuna noastră dreaptă credință, această Lucrare duhovnicească aduce primenirea unui suflu nou, a unei primăveri sufletești, ca un lăstar tânăr și puternic crescând din inima unei rădăcini sănătoase, dar trecând prin scorbura unui organism îmbătrânit, umplându-l cu puterea și vigoarea nouă a unei fericite creșteri și rodiri duhovnicești.
Oastea Domnului este un miracol unic, după cum miracol ar fi și dacă în natura firească s-ar vedea așa ceva. Acest fapt real este pregătit de Dumnezeu cu un scop și un rost providențial acum, la împlinirea vremilor, și în plină desfășurare a unor atât de evidente semne de împlinire a profețiilor sfârșitului.
În prăbușirea grabnică și totală a vieții religioase în formalism și în inerție, primăvara Oastei Domnului aduce o înnoitoare și radicală transformare sufletească, opunând o stavilă, un stop, o frânare bruscă în fața prăpastiei și o puternică întoarcere înapoi până la viața evanghelică a Bisericii de la început. În prăbușirea socială a maselor în alcoolism, în imoralitate, în tabagism, în corupție și în cele mai îngrozitoare și teribile boli sufletești și trupești, care vin din păcat, Lucrarea aceasta a Oastei Domnului este mai necesară ca oricând și pentru că ea pune o barieră puternică, lăsată brusc și total, în fața acestor nenorociri acum, cu un minut înainte de a se produce catastrofa inevitabilă.
În înapoierea culturală, în degradarea moravurilor, în stricăciunea obiceiurilor, în creșterea analfabetismului religios, nimic nu poate salva situația decât puternica întoarcere la Dumnezeu, pe care această mișcare evanghelică, hotărâtă și vie o propovăduiește cu curaj sfânt ca pe o orientare nouă și fericită, cu un duh de jertfă totală pentru singura mântuire care mai este posibilă numai în Hristos.
Rostul Oastei Domnului de curată primenire și de înnoire sufletească este în a salva sufletul individului, al familiei și al societății din păcatul necredinței și neascultării de Dumnezeu. Din cauza acestui păcat vin toate celelalte rele, iar salvarea poate fi numai prin nașterea din nou a fiecăreia dintre aceste valori: a omului, a familiei, a societății. Și aceasta nu poate veni decât prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin Duhul Sfânt, care fac minunea aceasta prin Hristos. Prin această transformare radicală se rezolvă toate problemele și se împlinesc toate marile rosturi fie ale unui om, fie ale unui popor.
Oastea Domnului are un rost biblic și misionar, fiecare membru devenind un cunoscător al Bibliei și un vestitor entuziast și voluntar al fericitelor principii înnoitoare.
Rostul Oastei Domnului este moral și etic. Fiecare membru al ei trăind frumos, muncind cinstit și viețuind armonios, însănătoșează climatul social și înnobilează atmosfera relațiilor dintre oameni.
Rostul Oastei Domnului este național și patriotic. Fiecare membru al ei iubindu-și conștient patria, împlinindu-și cu devotament orice datorie față de societate și de așezămintele ei, sudează puternic prin aceste sentimente unitatea de muncă și de apărare a acestei sfinte valori.
Pentru aceste rosturi vitale și eterne în viața unui om, a națiunii și a Bisericii, Dumnezeu a ridicat acum această Lucrare salvatoare. Oastea Domnului a fost trimisă de Dumnezeu Bisericii și poporului nostru imediat după Primul mare Război Mondial, sfârșit, de drept, în 1918, dar continuând, de fapt, încă mulți ani, prin urmările nefaste, greutățile, crizele, decăderea morală a tuturor, aduse și lăsate de acest război.
Țara noastră se eliberase, în sfârșit, de robia acelor vrăjmași care ținuseră hotarele noastre sub stăpâniri înrobitoare secole de-a rândul. Jertfele pe care sute de ani înaintașii noștri le-au adus pentru dezrobirea neamului nostru aduseseră, în sfârșit, după acest război, eliberarea națiunii și întregirea ei între niște hotare mari și libere. Dar sufletește, tot poporul nostru, toți oamenii aceștia, liberi pământește, continuau să rămână în robia păcatelor care, în loc să scadă, se înmulțeau, amenințând și grăbind nimicirea sufletului acestui neam și ruinarea vieții noastre, a tuturor. Robia trupească încetase. Dar robia sufletească era nespus mai grea și nimicitoare. Ce nu putuseră face asupritorii din afară făcea acum păcatul dinăuntru.
În această situație a apărut Oastea Domnului ca un mijloc providențial de eliberare sufletească. Biserica, îmbătrânită în formalism și în inerție, nu mai putea face nimic. Trebuia ceva nou, salvator. Era ceea ce ne trebuia cel mai mult și ne era cel mai necesar după eliberarea națională, atât nouă, cât și tuturor popoarelor: eliberarea sufletească. Și aceasta o aducea Oastea Domnului.
Iată cum s-a petrecut, de fapt, minunea: înainte de a face Dumnezeu o mișcare de eliberare sufletească, Dumnezeu ridică în primul rând, omul prin care va face această eliberare. După cum înainte de eliberarea lui Israel din Egipt l-a ridicat pe Moise, un copil rămas fără mamă și salvat din apele morții, și, prin el, a salvat Dumnezeu poporul din robia lui Faraon, tot așa l-a pregătit Dumnezeu și pe Iosif, un copil plăpând, rămas și el fără mamă, și l-a rânduit să fie profetul vremilor noastre, pentru salvarea neamului nostru din păcat și a Bisericii noastre din inerție. Despre acest copil, Iosif Trifa, scriem pe larg în altă parte a acestei lucrări cum s-a născut, cum a crescut el, cum a învățat, ajungând preot în satul eroului Avram Iancu din Munții Apuseni, cum a trecut apoi prin grele tragedii familiale și personale și cum, până la urmă, a ajuns la Sibiu, într-un mare centru bisericesc, în fruntea unei însemnate gazete bisericești, special apărute parcă numai pentru el, pentru trezirea și înnoirea vieții religioase a Bisericii noastre și a țării prin el. Trecând el însuși printr-un puternic salt de transformare înnoitoare, s-a făcut apoi o goarnă de trezire, o trâmbiță de chemare la o viață nouă a tuturor, în acest ceas crucial, pentru suflete și pentru popor, pentru țară și pentru Biserică. Minunea aceasta s-a petrecut cu el și prin el la Anul Nou 1923.
După această dată, săptămână de săptămână și an de an – după cum iarăși am mai scris -, prin munca și prin jertfa acestui “Moise”, Dumnezeu a început izbăvirea și eliberarea noastră. Suflet cu suflet, întâi mai puțini, după aceea din ce în ce tot mai mulți, s-au adunat oameni de toate clasele și vârstele și au răspuns chemării, și s-au adăugat în această oaste nouă, eliberatoare a sufletelor din robia păcatului, înmulțindu-se tot mai frumos pentru Împărăția cerească.
În altă parte – și în multe alte părți din această lucrare și din altele – sunt descrise mai pe larg grelele lupte, istovitoarele jertfe, supraomeneștile osteneli atât ale acestui începător al Oastei Domnului, Părintele Trifa, cât și ale colaboratorilor săi, mai ales ale acelor din primii săi ani și din primele rânduri. Toate acestea… pentru ca această Lucrare a Oastei Domnului să ajungă în anii aceștia la un număr nespus de mare de membri răspândiți nu numai în țară, ci și peste hotare, până la marginile pământului.
Mesajul acestei sfinte Lucrări, dus de Duhul Sfânt prin literatura ei specifică, prin cântările inspirate, prin sufletele devotate Domnului, străbate acum pământul în lung și-n lat, formând tot mai puternică și mai unită Oastea Domnului pe care, prin credință, o vedem că în curând va reuși să adune, prin puterea marii iubiri a lui Iisus Hristos și printr-un har deosebit al Duhului Sfânt, toate sufletele creștine într-un unic duh de dragoste, de armonie și colaborare de pe tot pământul, grăbind astfel venirea Împărăției Domnului nostru Iisus Hristos și arătarea slavei Lui, pe care o dorim atât de mult și pentru care ne rugăm toți. (…)
Gândirea Oastei Domnului – după cum spunea și un mare om de știință din afara ei – sinteza gândirii și a practicii ei religioase realizate în România o ridică la nivelul de fenomen religios universal, supraconfesional, dar comun fiecărei religii creștine. Ceea ce Oastea Domnului a realizat în Biserica și-n țara noastră e tot așa de simplu, de specific și de posibil de aplicat la orice confesiune și în orice țară.
Iată felul în care Hristos Își poate aduna într-un singur Trup pe toți copiii lui Dumnezeu cei risipiți, după cum este scris la Ioan 11, 52. Și multe suflete de pretutindeni încep acum să creadă și să se roage, și să lucreze potrivit acestei încredințări. (…)
Lucrarea Oastei Domnului este acum o mare forță, o mare putere și un mare semn al vremilor de acum și al celor care vor veni. Ea este un mesager al lui Hristos, un profet al vremilor noastre, un steag divin sub flamurile căruia Dumnezeu va aduce în curând oameni din orice seminție, din orice loc și din orice neam. Pentru că ea este prelungirea în timp și la dimensiuni universale a sufletului, a mesajului și idealului Părintelui Iosif Trifa, jertfa care s-a îngropat împreună cu jertfa lui Hristos la temeliile și în zidurile acestei Lucrări. Prin glasul și prin mijloacele acestea, Duhul Sfânt va face să se strângă într-unul singur și în același fel de a gândi, a lucra și lupta, toți cei care-L iubesc și doresc în curăție pe Hristos. Că Hristos și Duhul Sfânt ne este comun tuturor creștinilor. Și dacă Hristos ne unește, cine ne va mai putea despărți? Abia atunci va putea fi realizată ecumenicitatea întregii biserici a lui Hristos și împlinită cu adevărat dorința și voia Lui: “Mă rog ca toți să fie una, așa cum Eu și cu Tine una suntem”. Și va fi o singură turmă și un singur Păstor, după cum spune Ioan 10, 16. Nici un neam și nici o confesiune nu va putea face aceasta. Dar o va face acea lucrare și putere care are în numele ei Numele lui Hristos; care pune mai presus de orice nume omenesc Numele Marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Iisus Hristos. Și care, mai presus de orice interes, de orice tagmă și de orice asociație, de orice cauză și de orice stăpânire, pune interesele, cauza și stăpânirea singurului Domn și Împărat Iisus Hristos. Și grăbirea venirii Împărăției și a Domniei Sale veșnice.
Amin! Vino, Doamne Iisuse!
Traian Dorz, 1988 – An jubiliar al Oastei Domnului
