Psalmul 44, versetul 6
La multe nenorociri îi duce pe bieţii oameni încrederea oarbă în lucrurile pe care le au numai pentru o vreme, dar pe care ei le cred statornice şi nebiruite. La câte păcate şi la ce nebunii îl duce pe om îngâmfarea şi neştiinţa tinereţii, în care se încrede, cu trufie şi cu prostie, prea mult. La câte nedreptăţi şi cruzimi îl duce pe om încrederea îngâmfată a scaunului său înalt, a gradului, a funcţiei lui, a acestui tron pe care i se pare că va sta veşnic.
Un cuvânt adevărat
Cuvântul este darul cel mai mare pe care îl are o făptură omenească. Darul de a putea vorbi, de a-și putea exprima simțămintele prin cuvinte grăite şi înțelese este un bun de un preţ nespus de mare, este o binecuvântare sfântă pe care Domnul Dumnezeu n-a dat-o decât omului. Nici o altă făptură a lui Dumnezeu nu are acest dar atât de nobil şi de ales, ca omul. De aceea, în înțeles duhovnicesc, omul nu este o făptură de origine pământească, ci de origine divină.
Viaţa Mântuitorului a fost o viaţă de ofensivă, de luptă şi biruinţă neîncetată împotriva Ispititorului. Fiecare minune ce o făcea Domnul, fiecare diavol ce-l alunga, fiecare samarineancă şi magdalenă pe care o scotea din adâncul păcatelor, fiecare predică şi fiecare pildă a Domnului erau un atac şi o biruinţă împotriva Satanei. Întreagă viaţa Domnului, clipă de clipă, a fost o viaţă de luptă şi biruinţă împotriva Ispititorului.
Psalmul 44, versetul 1
Nimeni nu poate fi un mai necruţător martor împotriva neascultării noastre decât propriile noastre urechi. Urechile noastre au auzit mereu bunele îndemnuri ale lui Dumnezeu. Au auzit repetatele Lui mustrări, au auzit asprele înştiinţări ale Sfântului Său Cuvânt sau ale dreptăţii pedepselor Sale… Au auzit duioasele chemări frăţeşti, caldele rugăciuni părinteşti, cererile şi gemetele semenilor lipsiţi, ţipetele deznădejdii multora, vaietele lor sfâşietoare…
Când se va arăta Hristos
Cel mai dulce, dar şi cel mai greu de crezut adevăr din toate cele scrise în Scripturi este adevărul venirii în Slavă a Domnului şi Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.
Psalmul 43, versetul 4
Încă de la începutul vieţii sale pe pământ, omul căzut în neascultare de Dumnezeu, deci în primejdia şi în suferinţa care urmează totdeauna neascultării — şi vin din ea — a avut nevoie, în starea lui grea, de ajutor. Având nevoie de ajutor, omul a ajuns la rugăciune, astfel rugăciunea lui a fost mai întâi cerere, după aceea recunoştinţă, după aceea bucurie, după aceea adoraţie în faţa lui Dumnezeu.
Să mergem şi noi pe urmele Domnului!
Lupta şi biruinţa Mântuitorului asupra Satanei este plină de învăţătură şi pentru noi. Să mergem pe urmele Biruitorului, ca să aflăm cu ce fel de mijloace l-a bătut Iisus pe Satana.
Să băgăm de seamă ca nu cumva să cădem în credinţa greşită de a-l considera pe Satana atotputernic, de a-l crede cu mult mai puternic decât să ne putem măsura cu el. Este şi lucrul acesta o ispită a Satanei, pentru ca să trezească frică în noi. Satana n-are putere. El este un vrăjmaş bătut. Este un vrăjmaş pe care Mântuitorul l-a biruit şi i-a zdrobit puterea sus, pe Golgota. Puterea lui e îngrădită şi slăbită. El lucrează nu atât cu puterea, cât mai ales cu vicleşugul şi amăgirea.
Chipul de mai sus arată întâmplarea lui Iosif din Biblie, când femeia lui Putifar (dregătorul lui Faraon) a voit să-l tragă în desfrânare, dar el a fugit de această ispită. Ca răzbunare, femeia l-a pârât pe Iosif cu învinuirea că el ar fi încercat să se apropie de ea. Iosif a fost aruncat în temniţă, dar a ieşit în cinste mare, ca cel dintâi sfetnic al lui Faraon. Despre acest Iosif spune Biblia aşa de frumos că „Domnul era cu Iosif şi oricâte făcea el, Domnul le sporea în mâinile lui… şi era Iosif frumos la faţă foarte“… (Citiţi pe larg în Biblie la Facere, cap. 39.)
Solia cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor
Domnul Iisus a venit în lume să strice lucrurile diavolului (I Ioan 3, 8). Între aceste lucruri ce trebuia stricate, era şi frica. Pentru că şi frica este un lucru al lui Satana. Prin frică, Satana fură credinţa şi încrederea omului în Dumnezeu. Şi, pe urmă, îl duce şi la lepădarea de Dumnezeu.