Meditații

Praznicul sfinților români – Pr. Costel Căuș

Uită-te bine la cel fără prihană și privește pe cel fără vicleșug; căci omul de pace are parte de moștenitori. (Psalmul 37, 37)

Cuvântul lui Dumnezeu este plin de fagăduințe pentru cei credincioși și neprihăniți care trăiesc într-o smerită ascultare de voia Lui, așa încât înfățișează viața lor ca pe una plină de binecuvântări. Iar una dintre aceste binecuvântări este totdeauna aceea a urmașilor, a fiilor sau a moștenitorilor. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit și va moșteni viața veșnică (Matei 19, 29).

După focul încercării (II) – Traian Dorz

Siguranța fericită că te găsești în grija și ocrotirea permanent prezentă a Păstorului Celui Mare, Iisus Hristos, te face să nu-ți mai pese de nimeni și de nimic din tot ceea ce este mai presus de puterile tale. Chiar dacă aceasta privește direct viața ta. Sau moartea ta.

Hrana ta este asigurată câtă vreme Hristos este Pâinea ta și câtă vreme trăiești în pășunea Lui cea veșnic proaspătă.

După focul încercării (I) – Traian Dorz

Va veni vremea să vedeți cu o strălucită bucurie ce semințe frumoase au să se arate și după focul acestei încercări care a trecut acum pârjolitor peste Biserica și Lucrarea lui Hristos. El Însuși veghează la aceasta. Și grija marii Puteri a lui Dumnezeu o va face.

Cel mai puternic simțământ care izbucnește din cuvintele Domnului este siguranța… Este încrederea fericită și sigură cu care trăiește, cu care suferă, cu care luptă, cu care se roagă, cu care muncește și cu care moare un adevărat credincios al lui Iisus.

Iertarea și dreptatea (II) – Traian Dorz

Dumnezeu Însuși a binecuvântat gândul unei Case a Lui. Pentru că locul în care trebuie să se înfățișeze oamenii înaintea Sa și felul în care trebuie să facă acest lucru se cere să fie unic și sfânt, iar Cuvântul Său se poate adresa oamenilor, în chip vrednic, numai în acest loc; de aceea să cinstim și să căutăm întotdeauna cu vrednicie Casa Domnului.

Desigur că tot pământul este al lui Dumnezeu, fiindcă El l-a întemeiat (Psalmul 24, 1-2) și fiindcă Prezența Ziditorului tuturor celor văzute și nevăzute umple totul și pretutindeni și nici o casă nu-L poate încăpea (II Cronici 6, 18). Totuși El Și-a ales o Casă care să fie numai a Lui. Și numai aceea este numai a Lui.

Iertarea și dreptatea (I) – Traian Dorz

Cu toate că sufletul credincios nu poate să nu se roage pentru pocăința și mântuirea celor ce-l prigonesc și-l nedreptățesc, din milă pentru sufletele lor nenorocite, robite și folosite de diavolul în scopurile lui cele rele, el totuși, în apăsarea lui, strigă către Dumnezeu după dreptate.

Cel credincios, cu toate că este bine încredințat că suferința lui nevinovată și nemeritată din partea oamenilor este spre binele său și spre slava lui Dumnezeu, totuși sufletul său nu poate să nu strige către Domnul să-Și aducă aminte de dreptatea sa.

În casa Tatălui meu sunt multe lăcașuri – Traian Dorz

În casa Tatălui meu sunt multe lăcașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu mă duc să vă pregătesc un loc. Ioan 14, 2.

Ce largă este inima Domnului și câtă bunătate este în lărgimea ei! Ce largă este Împărăția Lui și câtă frumusețe este în lărgimea aceasta! Ce largă este dragostea Lui mântuitoare și câți încap în ea!…

Dacă Dumnezeu a îngăduit să fie pe pământ multe seminții, multe neamuri, multe limbi și multe popoare (Apocalipsa 7, 9), este pentru ca să I se umple marea lui Împărăție. Dacă sunt multe familii care își trag numele din Hristos (Efeseni 3, 15), sunt și multe lăcașuri în cer. Și dacă sunt multe cete care vor învia, fiecare la rândul ei, în Ziua Învierii (1 Corinteni 15, 22-23), sunt multe promisiuni pentru ele.

Cuvânt de învățătură – Sf. Ioan Gură de Aur

Săracilor li se binevestește.
(Matei  11, 5)

Nu sărăcia, ci pofta podoabelor este piedica faptei bune

La săvârşirea faptei bune, dacă noi voim aceasta cu adevărat, nimic nu ne poate împiedica; putem fi săraci, slăbiţi şi bolnăvicioşi, neînsemnaţi, din starea de jos, încă şi robi şi slugi. Nici sărăcia, nici slăbiciunea trupului şi boala, nici robia sau altceva de felul acesta nu poate să ne împiedice de a fi îmbunătăţiţi.

Așa-zisul protestantism al Oștii Domnului (VIII) – Arhim. Iuliu Scriban

Noi am isprăvit cu ce aveam de spus privitor la judecățile rostite de Vlădica Grigorie asupra părintelui Trifa. Îmi pare bine totuși că P.S. sa încheie cu laude asupra lucrării acestui preot. Pentru cât face sfinția sa, i se cuvenea această recunoaștere. Prea sfinția sa i-a mărturisit-o și mai înainte. Cum ne dumirim atunci că-l ia la forfecat acum? Eu cred că prea sfinția sa s-a lăsat târât de vorbele care se aud ici și colo despre părintele Trifa.

Astfel de vorbe le aud și eu. Dar de ce să mă potrivesc eu la ce spune altul și să nu privesc cu ochii mei? Cine este căpetenie, nu se mulțumește să-i spună altul, ci trebuie să lucreze cu judecata sa proprie.

Așa-zisul protestantism al Oștii Domnului (VII) – Arhim. Iuliu Scriban

Ca încheiere la toate acestea, Vlădica Grigorie mai are o singură imputare, care nu privește vreun text anume din cartea părintelui Trifa, ci are o răsfrângere asupra Oștii Domnului ca întreg. Prea Sf. Sa zice că impută ostașilor pronirea pietistă, adică se țin mai mult de rugăciuni, de închinare, iar apoi de îndreptarea personală a vieții lor, precum: a nu mai bea, a nu mai înjura, a nu mai fuma. Prea Sf. Sa le cere fapte de milă creștinească, lucrări în slujba aproapelui, cu o vorbă nouă: activism religios. Căci dacă e vorba numai să nu bei, să nu înjuri, să nu fumezi, ce-am făcut cu acestea? Nu le fac și pocăiții? – zice Prea Sf. sa.

Foarte bine, nu ajunge numai a zice “Doamne, Doamne”, ci a și face voia Tatălui.

Moștenire și moștenitori (II) – Traian Dorz

Ori de câte ori omul s-a întors spre Dumnezeu, ca să se îndrepte după voia Lui și ca să se ridice la starea de vrednicie în fața Lui, și ca să asculte de poruncile Lui și ca să se încadreze în orânduielile Lui, această îndreptare totdeuna l-a înălțat pe om, l-a înnobilat și l-a strălucit.

Lupta omului de a se înălța spre Dumnezeu l-a ridicat pe om întotdeauna pe o treaptă mai înaltă, l-a făcut mai bun, mai nobil, mai inteligent, mai blând, mai om.

Către Dumnezeu, omul se înalță, nu se coboară.

Top