Aici intră chemarea ce o are Oastea Domnului. Ea cheamă pe tot omul la război contra „stăpânitorului veacului acestuia“. Ea se luptă cu îndârjire pentru drepturile lui Dumnezeu în lume, pe care Satana umblă să le răstoarne cu totul.
Psalmul 42, versetul 1
Cum doreşte un cerb, fiinţa cea mai curată şi mai frumoasă…, adică cu o dorinţă curată, puternică şi permanentă, cum doreşte un cerb, adică mereu cu gândul de a întrebuinţa frumos, folositor şi cumpătat, aşa să-L dorim şi noi pe Hristos şi aşa să-I folosim darurile Sale! Nu cu dorinţe nestăpânite, josnice şi rele să ne apropiem de Casa Lui, de adunarea Lui, de credincioşii Lui, de Cuvântul Lui, de tot ce are El. Nici cu gând să folosim rău cele ce ni le dă El (Iacov 4, 3) sau cele ce ni le dau ai Lui. Nici cu porniri fireşti şi păcătoase să ne apropiem noi de Domnul sau de sufletele curate care vin să se adape la izvoarele Sale. Ci cu gingăşia, cu grija şi cu nevinovăţia cerbului sau căprioarei, care vin să-şi stâmpere setea şi să-şi răcorească inima.
Psalmul 41, versetul 9
Este parcă un destin nefericit ca tocmai acela care mănâncă cel mai mult din pâinea ta, tocmai el să ridice apoi, când i se pare că nu mai are nevoie de tine, călcâiul cel mai plin de vrăjmăşie împotriva ta, cu cele mai josnice porniri de care este în stare fiinţa lui rea. Rari sunt binefăcătorii care n-au gustat pe pământ acest amar venin al nerecunoştinţei aruncat peste sufletul şi numele lor tocmai de către acela care le datora mai mult pe lumea aceasta.
Păsările care îşi fac cuibul pe pământ nu sunt cântăreţe şi nici nu pot zbura la înălţime (fazanul, prepeliţa, pitpalacul, cocoşul de munte etc.). Numai păsările care îşi fac cuibul sus, în arbori, sunt bune cântăreţe. Ciocârlia cântă numai când se desparte de pământ şi se înalţă sus spre cer. Cântă în plin zbor spre cer…
Dumnezeu… ştie!
Adevăratul om al lui Dumnezeu – omul care, prin naşterea din nou, a devenit fiu al Tatălui şi apoi, împreună-lucrător cu El, în câmpul Evangheliei şi în câmpul mântuirii – trebuie să aibă o conştiinţă atât de trează şi o umblare atât de atentă în toate lucrurile, încât cea mai mică umbră de abatere de la curăţia ascultării de Duhul Sfânt să-l îngrijoreze şi să-l doară.
Îndată ce a fost alungat din cer, Satana cu oastea lui s-a apucat de planul de a cuceri pentru el lumea şi pe om. Dumnezeu îl făcuse pe Adam în strânsă legătură de ascultare faţă de El. Această legătură de ascultare s-a apucat Satana să o strice.
Psalmul 41, versetul 4
Dintre toate bolile fiinţei noastre cele mai grele şi mai primejdioase sunt bolile sufleteşti. E greu, desigur, când trupul este bolnav şi neputincios, dar o nenorocire mult mai mare este atunci când sufletul este neputincios şi paralizat.
Psalmul 41, versetul 1
Grija de cel sărac, bunătatea şi preocuparea de el, milostenia făcută săracilor, adică binefacerea, este unul din cele nouă mărgăritare care împodobesc cununa roadelor Duhului Sfânt (Galateni 5, 22-23). Binefacerea, acest scump rod al Duhului Sfânt, a strălucit aşa de frumos în cununa virtuţilor Bisericii Creştine încă de la începutul ei.
Psalmul 40, versetul 8
În adâncul inimii mele este, desigur, numai aceea ce am cel mai preţuit şi cel mai drag pe lume, în viaţa mea şi în fiinţa mea. Adâncul inimii mele este locuit şi stăpânit permanent de aceea ce este comoara mea scumpă. La aceea ce am eu acolo voi cugeta mereu şi mă voi retrage mereu, oricând şi oriunde, cu plăcere şi cu dor. Acesteia îi jertfesc munca mea, dragostea mea, bunurile mele, timpul meu, fiinţa mea. Când în adâncul inimii mele este Hristos, toate bunurile vieţii mele le voi supune numai ascultării de El.
În special, se distinge Satana prin o mare vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu şi împotriva adevărului. De altcum, însuşirile lui cele rele sunt puse şi în diferite numiri ce i s-au dat. Cuvântul Satana înseamnă potrivnic. Diavolul s-a făcut potrivnicul lui Dumnezeu, potrivnicul lui Iisus şi al tuturor credincioşilor. El stă împotriva a tot ce vrea Dumnezeu: e contra adevărului şi contra tuturor planurilor lui Dumnezeu.