Psalmul 41, versetul 1
Grija de cel sărac, bunătatea şi preocuparea de el, milostenia făcută săracilor, adică binefacerea, este unul din cele nouă mărgăritare care împodobesc cununa roadelor Duhului Sfânt (Galateni 5, 22-23). Binefacerea, acest scump rod al Duhului Sfânt, a strălucit aşa de frumos în cununa virtuţilor Bisericii Creştine încă de la începutul ei.
Împreună cu celelalte surori dulci ale ei: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare şi bunătatea — binefacerea, unită apoi cu statornicia, cu blândeţea şi cu înfrânarea, s-au arătat atât de frumoase în viaţa primilor fraţi ai noştri, credincioşi în Domnul nostru Iisus Hristos.
Sfinţii apostoli ai Domnului, care fuseseră crescuţi şi învăţaţi de Însuşi Mântuitorul în mila Lui faţă de cei lipsiţi, trăiau puternic în această virtute. Această sfântă grijă de săraci, apostolii o puteau deprinde zilnic de la Domnul, Care trăia în mijlocul lor.
La rândul lor, sfinţii apostoli au crescut în ea pe cei care se adăugau la numărul lor şi cărora le încredinţau mai departe această dumnezeiască grijă pentru săraci.
După cum, încă de pe Crucea Sa, Domnul nostru Iisus Hristos încredinţa pe Sfânta Sa Mamă în grija ucenicului iubit, tot aşa, cu o atenţie deosebită, a încredinţat Bisericii Sale pe cei săraci. Această grijă de săraci era pentru fraţi o sfântă răspundere faţă de Domnul şi, plini de atenţie, şi-o încredinţau mereu mai departe unii altora (Fapte 11, 29-30; Galateni 2, 10). Iar ei toţi, cu aceeaşi grijă atentă, şi-o şi îndeplineau (Fapte 24, 17; Romani 15, 25-28; I Corinteni 16, 1-2).
De aceea acele vremi binecuvântate, pline de căldura iubirii lui Hristos în tot ce se făcea, erau atât de rodnice şi de fericite. Pentru că, împlinind cu scumpătate cuvântul milei de săraci, grija de aceste suflete iubite de Domnul era vie şi îmbelşugată. De aceea nici nu ducea nimeni lipsă de nimic (Fapte 4, 32-35). Lipsurile şi nenorocirile încep numai atunci când lăcomia şi zgârcenia ajung să sugrume binefacerile şi milostenia, adică pe aceste două jertfe care sunt cele mai plăcute lui Dumnezeu.
Din grijă pentru cei săraci au apărut în omenire prima dată, prin Biserica Creştină, aşezămintele de binefacere ale spitalelor, orfelinatelor, azilelor pentru bătrâni, pentru orbi, pentru surdo-muţi şi pentru orice fel de neajutoraţi. Pe urmă alte atâtea iniţiative spre alinarea atâtor suferinţe, atât trupeşti cât şi sufleteşti, ale acelor care au nevoie neîncetat de ajutorul semenilor lor.
Ce minunată este dragostea adusă în viaţa omenirii întâia dată de Hristos, iar apoi continuată mai larg şi mai pe larg de Evanghelia şi de Biserica Sa! Acesta este Duhul lui Hristos pe care dacă cineva nu-l are nu este al Lui!
Dragul meu, oare tu ai în inima ta şi în purtările tale dragostea de săraci? De săracii trupeşti şi de săracii cu sufletul? Cum ajuţi tu pe cei lipsiţi? Cum primeşti pe cerşetori: strigând şi ocărând — sau binevoitor? Cum primeşti pe străini şi pe oaspeţii călători? Cu masă şi cu aşternut sau cu batjocuri, cu silă şi cu uşile încuiate? Cum ajuţi tu pe ai Domnului? Şi cât pui de-o parte din câştigul tău pentru binefaceri? (I Corinteni 16, 1-2). Nu cumva lăcomia şi zgârcenia ţi-au închis de mult şi punga, şi casa, şi inima ta pentru aceasta? Căci atunci este vai de tine dacă nu te trezeşti. Trezeşte-te!
Preamilostive Doamne Iisuse, Tu, Cel Care ai arătat atâta milă față de mine, păcătosul, făcându-mi atâta bine, Te rog iartă-mă pentru împietrirea inimii mele față de porunca milosteniei Tale. Tu mi-ai dat mie nu numai binefaceri sufleteşti, ci chiar şi trupeşte mi-ai dat atât de multe binefaceri cât nici nu gândeam vreodată…
Am o familie, am o casă, am pâine, am îmbrăcăminte, am tot ce îmi lipseşte, ba chiar şi mai mult! Şi totuşi de ani de zile eu, poate, n-am pus pentru Tine şi ai Tăi nici din prisosul meu, dar să pun din sărăcia mea! (Luca 21, 1-4). O Doamne, cât de necinstit m-am purtat față de Tine şi cât de mult am tras spre mine şi ceea ce Tu mi-ai dat ca să dau săracilor Tăi!
Ai milă de mine şi ajută-mă ca pe viitor să nu mă mai port atât de nesocotit. Ci cu o mare bucurie să dau, cu dragă inimă şi cu largă mână, că şi Tu tot aşa Te-ai purtat cu mine. Amin.
Traian Dorz, Hristos – Comoara Psalmilor, vol. 3
