Sus pe Golgota, diavolul e biruit definitiv
Am scris despre cum a biruit Iisus cele trei atacuri ale Satanei, în pustie. Trebuie însă să ştim că n-au fost aceste atacuri cele dintâi şi nici cele din urmă. Iisus Mântuitorul a stat neîncetat în luptă cu ispitele vicleanului diavol. Chiar şi despre atacul din pustie scrie Evanghelia că a ţinut întruna patruzeci de zile. „Timp de patruzeci de zile, a fost ispitit de diavolul… Şi diavolul, sfârşind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până la o vreme“ (Luca 4, vers. 2 şi 13).
Adică, precum se vede, ispita din pustie, cea istorisită în Evanghelie, a fost numai culmea atacului. Mântuitorul mai avusese de lucru cu ispitele diavolului. Şi a mai avut şi după biruinţa din pustie, precum spune Evanghelia că „a plecat de la El diavolul numai până la o vreme“.
În multe feluri şi chipuri a mai cercat diavolul să se apropie cu ispitele lui de Iisus. Amintesc numai câteva dintre cele mai mult grăitoare, despre cât de şiret şi viclean e diavolul.
Într-un loc, spune Evanghelia că, apropiindu-se ceasul cel mare al Jertfei de pe Cruce, Iisus a început să-Şi pregătească învăţăceii, spunându-le că „va fi omorât în Ierusalim şi a treia zi va învia“. La asta, Petru Apostolul „a început să-L mustre pe Domnul, zicând: «Fie-Ţi milă de Tine, să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta!». Iar El, întorcân- du-Se, a zis lui Petru: «Mergi înapoia Mea, Satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor»“ (Matei 16, 22–23).
Mântuitorul a înţeles îndată că în dosul vorbelor lui Petru era Satana, care umbla „să-L scape“ de Jertfa Crucii, ca, prin asta, să zădărnicească planul mântuirii noastre. Gândurile lui Petru nu erau gândurile lui Dumnezeu, ci ale diavolului. De aceea se întoarce Iisus către Petru cu vorbele: „Înapoia Mea, Satano!“, ceea ce, pe înţelesul adevărat, s-ar traduce aşa: „Ce? iară ai venit, Satano, să Mă ispiteşti?… Cară-te! Pleacă îndată de aici!“
Vedeţi cât de şiret e diavolul? El se ascunde în dosul lui Petru Apostolul.
O altă ispită şi mai şireată se află în Evanghelia de la Ioan 12, 20–28. În Săptămâna cea Mare, când Iisus Se pregătea pentru Jertfa cea Mare, ne spune Evanghelia de mai sus că au venit nişte greci din Grecia să-L vadă pe Iisus. Ei erau plini de râvnă pentru adevărul şi lumina Evangheliei şi, probabil, L-au poftit pe Iisus să meargă în ţara lor.
Domnului Iisus I se deschidea o uşă de scăpare… I se deschidea o lume nouă care-L aştepta cu toată dragostea. Numai cât această uşă era deschisă de Satana. În dosul grecilor era Satana care încerca să-L abată, cerca să-L „scape“ pe Domnul de Jertfa Crucii. Ah! ce vicleşug mare era şi aici! Satana se ascunsese în dorul şi râvna grecilor care căutau lumina şi adevărul Evangheliei şi Îl pofteau pe Iisus în ţara lor. Însă Domnul a priceput îndată ispita Satanei.
Drept răspuns – ne spune Evanghelia – Iisus le-a zis grecilor: A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul Omului… Acum sufletul Meu este tulburat (în vederea Crucii). Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta? Dar tocmai pentru a-ceasta am venit până la ceasul acesta. Ispita Satanei n-a reuşit. El s-a retras iarăşi bătut şi biruit.
Cele mai furioase atacuri le-a dat apoi Satana în drumul Golgotei şi sus pe Golgota. Când se apropia ceasul cel mare al Jertfei de pe Cruce, diavolul căuta în tot chipul să zădărnicească acest plan al mântuirii noastre. Pe întreg drumul Golgotei, diavolul a aprins mereu ura în sufletul iudeilor şi al soldaţilor, să-L bată şi să-L batjocorească tot mai cumplit pe Domnul în nădej-dea că Domnul Îşi va pierde răbdarea. Se va împotrivi, va face vreo minune, va lovi pe batjocoritori şi, prin asta, s-ar zădărnici planul mân-tuirii oamenilor. Dar Domnul nu Se împotrivi. El răbdă în linişte cumplitele bătăi şi batjocuri. Când Satana văzu că Domnul rabdă şi cuiele, se îngrozi şi mai mult, iar când Crucea se înălţă în vârful Golgotei, tot iadul se cutremură.
Diavolul mai făcu o ultimă încercare. În faţa Crucii el nu lăsă să se trezească mila în chinuitorii Domnului, ci trezi din nou ura în sufletul lor. Diavolul puse în gura lor fel de fel de hule şi batjocuri la adresa Domnului. Era ultima zvârcolire a Satanei, ultimul lui atac. Dar Domnul răbdă până la sfârşit suferinţele. Când totul era gata, El a strigat: „Săvârşitu-s-a!“ Era un strigăt de biruinţă. Jertfa cea mare era gata. Diavolul era definitiv biruit.
În cutremurul ce s-a făcut, când Iisus Şi-a împlinit chemarea, era şi strigătul de durere al Satanei, era şi cutremurul iadului. În aceste clipe, cerul şi pământul răsunau de cântecul biruinţei: „Acum este judecata acestei lumi, acum stăpânitorul lumii acesteia (diavolul) va fi aruncat afară“ (Ioan 12, 31). În cutremurul de pe Golgota era şi trosnetul scaunului în care se aşezase diavolul ca „domnitor“ şi „stăpânitor“ al pământului.
Preot Iosif Trifa, Ce este Oastea Domnului
