Tabloul de mai sus arată o istorie din Biblie, pe care o cunoaşteţi cu toţii. E istoria lui David când l-a învins pe Goliat cel trufaş. Două popoare stăteau faţă în faţă, gata de război: israeliţii şi filistenii. Din tabăra filistenilor s‑a desprins un uriaş, Goliat. Înălţimea lui era de şase coţi şi o palmă şi era îmbrăcat tot în fier şi aramă. Acest Goliat a făcut o propunere, zicând: „Să se bată cineva cu mine, din oştirea lui Israel, şi de mă va ucide, vom fi vouă robi. Iar de-l voi ucide eu, voi veţi fi nouă robi“. Şi s-au întristat israeliţii şi s-au spăimântat foarte, iar Goliat îi batjocorea mereu.
David era păstor de oi şi, mergând cu merinde la fraţii săi în tabără, a cerut să fie lăsat să se lupte el cu Goliat. Şi a zis Saul, regele, către David: „«Nu vei putea merge împotriva celui de alt neam, căci tu eşti copilandru, iar el este om războinic din tinereţea sa». Şi a zis David: «Când păşteam oile şi venea leul şi ursul şi lua vreo oaie din turmă, mergeam după el şi scoteam oaia din gura lui; şi, de se scula asupra mea, îl omoram. Domnul Cel ce m-a scos din gura leului şi a ursului, Acela mă va scoate şi din mâna acestuia de alt neam». Şi a luat David traista, băţul, praştia şi cinci pietre netede din pârâu şi a plecat spre uriaş. Şi, căutând Goliat, a văzut pe David şi a râs de el, pentru că era copilandru numai şi cu ochii frumoşi. Şi a zis către David: «Au doară câine sunt eu, de vii cu băţ asupra mea şi cu pietre?» Şi a zis David: «Tu vii la mine cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză, iar eu voi merge la tine în numele Domnului Dumnezeului meu şi El te va da în mâinile mele». Şi a băgat David mâna sa în traistă, a pus o piatră în praştie şi l-a lovit pe Goliat în frunte şi i-a tăiat capul cu sabia lui. Şi văzând filistenii că a murit viteazul lor, au fugit“… (Citiţi pe larg la I Samuel 17.)
Minunată este această istorie şi plină de învăţătură sufletească şi pentru noi. Când eram prunc la şcoală şi învăţam această istorie, dascălul stăruia asupra faptului că David nu era pregătit de luptă şi totuşi l-a învins pe Goliat cu ajutorul lui Dumnezeu. Eu însă sunt astăzi de altă părere. Eu zic că David a fost bine pregătit de luptă şi bine înarmat.
Despre David, ne spune Biblia că ştia să cânte minunate cântări sufleteşti. Aceste cântări le făcea şi le cânta ca prunc tânăr, îngrijind de oi. Stând lângă oile lui, David a învăţat să cânte aşa de frumos: „Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este şi a pune în Domnul toată nădejdea mea“ (Psalmul 72, 27). „Ispiteşte-mă, Doamne, şi mă cearcă, aprinde rărunchii mei şi inima mea“ (Psalmul 25, 2). David a învăţat a se rezema în Domnul. David avea o inimă aprinsă pentru Domnul. „Domnul S-a uitat în inima lui“ (I Samuel 16, 7) şi, văzând-o aprinsă pentru El, i-a poruncit lui Samuel să-l ungă rege (I Samuel 16). Încă de prunc tânăr, David a prins a se înarma cu credinţă şi râvnă pentru Domnul. Când a ajuns în faţa lui Goliat, David era bine înarmat. Armele ce le avea Goliat pe dinafară le avea David în sufletul său. Din creştet până în tălpi era îmbrăcat şi David cu „toate armele lui Dumnezeu“: cu „pavăza credinţei“, cu „zaua dreptăţii“, cu „coiful mântuirii“ şi cu „sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu“ (Efeseni 6, 13-17). În aceste arme s-a încrezut David şi cu toate aceste arme l-a biruit pe Goliat care se încredea în înălţimea sa şi în fierul şi arama de pe el. Biblia ne spune că David, înainte de a se lupta cu Goliat, a mai biruit un leu şi un urs (I Samuel 17, 34); adică el cunoştea puterea lui Dumnezeu.
Biruinţa lui David asupra lui Goliat va rămâne de-a pururi o pildă despre cum smerenia şi încrederea în Domnul biruie trufia şi încrederea în puterile omeneşti. Să învăţăm că orice biruinţă se câştigă cu ajutor de la Dumnezeu şi de la sufletul nostru. Cunoscătorii militari spun că chiar şi războaiele nu le câştigă atât armele cât mai ales sufletul şi însufleţirea ostaşilor.
Dragă cititorule! Un Goliat avem şi noi în faţă. Un Goliat ne cheamă zilnic la luptă. Acest Goliat sunt ispitele, patimile, poftele pe care vrăjmaşul diavol le scoate în calea noastră. Acest Goliat se poate birui numai aşa cum l-a biruit David pe Goliat: cu ajutor de la Dumnezeu şi cu pregătire sufletească. David a avut ajutorul Domnului pentru că trăia o viaţă cu Domnul şi trăia o viaţă de rugăciune, de râvnă şi de inimă aprinsă pentru Domnul. Aşa e şi cu noi. Când trăim o viaţă cu Domnul, El ne duce la biruinţă împotriva Goliaţilor. Sunt mulţi oameni care trăiesc în numele Domnului, dar patimile nu le pot birui, pentru că nu trăiesc cu Domnul. Aceştia sunt cei care încep lucrurile dimineaţa cu „Doamne, ajută“, dar seara le gată cu seceriş bogat pentru diavolul. Aceştia sunt cei ce pleacă cu „Doamne, ajută“ să se pârască pe la judecătorii etc., etc.
Dragă cititorule! Biruinţa lui David asupra lui Goliat se întâmplă şi în viaţa ta când trăieşti o viaţă cu Domnul, când inima ta este cuprinsă şi cârmuită de Duhul Domnului. Începe şi tu o astfel de viaţă şi te vei minuna însuţi de ce dar şi ce putere vei simţi în viaţa ta şi în faptele tale!
Preot Iosif Trifa, Citiri si tâlcuiri din Biblie
