Imaginea de mai sus îl arată pe Avram rugându-se pentru cetăţile Sodoma şi Gomora. Dumnezeu S-a arătat lui Avram în chipul celor trei îngeri în formă de călători pe care Avram i-a ospătat la umbra stejarului. „Şi sculându-Se de acolo, cei trei călători S‑au uitat spre Sodoma şi Gomora şi Avram mergea cu Ei, petrecându‑I… Şi a zis Domnul: «Strigarea Sodomei şi a Gomorei s-a înmulţit spre Mine şi păcatele lor sunt mari foarte…» Şi cei doi bărbaţi au plecat spre Sodoma, iar Avram stătea tot înaintea Domnului.
Şi a zis Avram: «Să nu pierzi, Doamne, pe cei drepţi împreună cu cei necredincioşi; de vor fi cincizeci de drepţi în cetate, vei ierta tot locul acela pentru aceşti drepţi?» Şi a zis Domnul: «De se vor afla cincizeci de drepţi, voi ierta toată cetatea…» “Pe urmă Avram a tot micşorat numărul drepţilor până a ajuns la zece. Şi Dumnezeu i-a zis că şi zece drepţi de se vor afla, nu va pustii cetăţile. Dar nu s-a aflat decât unul singur: Lot şi familia lui, pe care îngerii lui Dumnezeu i-au scos din pieirea cetăţii… (Citiţi pe larg în cartea Facerea, cap. 18 şi 19.)
Istoria cetăţilor Sodoma şi Gomora este plină de învăţătură pentru noi şi vremile noastre. Prin două lucruri ne asemănăm şi noi cu cei din Sodoma şi Gomora: prin păcatele ce le trăim şi prin pedeapsa ce o purtăm. Prin păcate ne asemănăm pentru că niciodată parcă n-au fost aşa de stricate purtările oamenilor ca azi. După războiul cel mare, avem o lume ce se cufundă mereu, ca Sodoma şi Gomora, în păcate şi stricăciuni sufleteşti. Vremurile de azi sunt cu adevărat o Sodomă şi Gomoră sufletească pline cu tot felul de ruine şi dărâmături sufleteşti. Pentru aceste stricăciuni vine şi peste noi mustrarea şi pedeapsa Domnului. Pentru mulţimea păcatelor noastre făcutu-s-a şi viaţa noastră un fel de Sodomă şi Gomoră, mai rele chiar decât cele din Biblie, pentru că oamenii din acelea „s‑au prăpădit într-o clipă, dar aceştia vor pieri încetul cu încetul, ucişi de războaie şi chinuiţi de lipsuri“ (Plâng. Ier. 4), de suferinţe şi de necazuri care n-au fost de la începutul lumii (Matei 24, 21).
Creştinilor! Războiul ce l-am trecut şi vremurile grele de azi sunt strigarea Domnului să ne întoarcem la El. Dar noi nu ne-am întors, ci mai răi ne-am făcut şi de aceea zice Domnul: „Nimicitu-v-am pe voi ca pe Sodoma şi Gomora; v-aţi făcut ca tăciunele cel scos din foc şi nici aşa nu v-aţi întors la Mine“… (Amos 4, 11).
Toţi ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut (Ps. 13, 3)… Înaintăm mereu spre soarta cetăţilor Sodoma şi Gomora, spre prăpăd şi pieire sufletească. Din această cale a pieirii, numai o singură cale de scăpare este: întoarcerea la Dumnezeu.
Dragă cititorule! Ia seama că poate şi viaţa ta sufletească s-a făcut o Sodomă şi Gomoră plină de răutăţi şi păcate. Ia seama că un „Avram“ se roagă şi pentru cetatea vieţii tale şi scăparea ei din pieire. Acest „Avram“ este Iisus Mântuitorul, Care mijloceşte pentru cetatea mea şi a ta. Avram n-a putut scăpa cetăţile; acest Mântuitor le poate, dacă-L primim pe El şi jertfa Lui. În orice Sodomă şi Gomoră de păcate ai fi, Mântuitorul e gata să te scape şi să te scoată, aşa cum l-au scos îngerii pe Lot. Un singur lucru se cere de la tine: să-ţi cunoşti starea păcătoasă, să afli cu groază în ce stare te găseşti, să-ţi întinzi mâinile tale către El, strigând: „Scapă-mă, Doamne!“ Dar răul acesta este, că oamenii nu simt Gomora sufletească în care trăiesc, nu se îngrozesc de ea şi râd când le spui să iasă din pieire, aşa cum au râs şi ginerii lui Lot când cei doi îngeri strigau: „Sculaţi-vă şi ieşiţi din locul acesta“ (Facere 19, 14-15).
Cam aşa e şi cu viaţa oamenilor de azi. Focul mâniei şi urgiei lui Dumnezeu ne-a înconjurat din toate părţile cetatea vieţii noastre, dar oamenii nici habar n-au, ci stăruie mai departe în păcate şi fărădelegi. Cei mai mulţi, când le spui să iasă din focul răutăţilor, din focul pieirii sufleteşti, te râd şi te batjocoresc. Abia pe patul morţii văd focul pieirii sufleteşti, dar atunci e prea târziu, e prea târziu…
O mică Gomoră din zilele noastre: crâşma din Iokohama
În vara anului 1923, a fost în Japonia unul dintre cele mai grozave cutremure de pământ din câte s-au pomenit să fi fost în lume. Peste 300 de mii de oameni şi-au aflat moartea în acest cutremur. Despre grozăviile acestui cutremur de pământ, un american scria într-o gazetă următoarea întâmplare:
„Mă aflam în Iokohama (un oraş pustiit de cutremur) când deodată se auziră bubuituri puternice şi apoi… foc, fum, strigăte şi moarte în toate părţile. Multe grozăvenii am văzut, dar mai ales pe una n-o să o pot uita niciodată. În faţa casei unde şedeam eu era tocmai un chef şi joc mare la o crâşmă când, deodată, am văzut că pământul şi-a deschis gura şi a înghiţit petrecerea. Din adâncul pământului se auzeau ca dintr‑un iad strigătele oamenilor; dar acum nu mai erau strigăte de petrecere, ci de moarte. Pe urmă, pământul iar şi-a închis gura şi s-a lipit la loc…
Şi de atunci – încheie americanul – de câte ori aud cum răsună crâşmele de beţii şi sudălmi, mă gândesc la crâşma din Iokohama.“
În Japonia, Domnul a deschis o mică Sodomă şi Gomoră, ca să ne arate că El într-o clipă ne poate trimite pieirea. Domnul vorbeşte şi astăzi cu popoarele prin fel de fel de semne şi arătări. „Tulbura-se-vor neamurile şi se vor spăimânta cei ce locuiesc pe pământ de semnele Tale, Doamne“ (Ps. 64, 8). Şi războiul a fost un astfel de semn, dar oamenii tot nu se îndreaptă.
Preot Iosif Trifa, Citiri și tâlcuiri din Biblie
