S-a umplut de lumină şi peştera sufletului tău?
Crăciunul, aşa cum se serbează azi – mai ales cu obişnuitele „chefuri” de sărbători –, n-are aproape nimic cu sufletul nostru. Praznicul ajunge numai până la grija mâncărilor, băuturilor şi hainelor noi, dar mai înăuntru, în suflet, nu pătrunde.
„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. (Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl).“ (Ioan 1, 14)
Vă rugăm să adresați câteva îndemnuri pentru noi și pentru tânăra generație din Oastea Domnului.
Îmi vine foarte greu să dau un sfat cuiva. Nu știu de ce. Dar cu toate acestea, cu ajutorul Domnului, poate și ca ultim îndemn înainte de plecare – Domnul știe când va fi și cum va fi. Văd așa de potrivit pentru situația în care ne găsim acuma, îndemnul de la Genesa, capitolul 19, versetul 17. Acolo unde îngerii spun lui Lot să iasă afară din Sodoma. Și îi spun trei lucruri. Și anume: scapă-ți viața; să nu te uiți înapoi; să nu te-așezi în vreun loc din câmpie.
Nicio sărbătoare din calendar nu-i cum e Crăciunul. A devenit, în timp, atât de bogată și de complexă încât oferă loc de implicare pentru preocupări diverse. De aceea, esenţa Crăciunului, care este Naşterea Domnului din Fecioară, se vede, parcă, tot mai puţin. Astfel că, de nu ar fi colindele cu Maica şi cu Pruncul, atunci cadourile şi Moşul, şi masa de Crăciun, şi celelalte multe ar denatura, aproape în întregime caracterul religios al sărbătorii.
Un fruntaş a întrebat pe Iisus: Bunule Învățător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veșnică? (Din Evanghelia Duminicii a XXX-a după Rusalii)
Ai ocazia să auzi de la oameni întrebări referitoare la diverse probleme care-i frământă, dar este o raritate să auzi o astfel de întrebare: ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?
Ați fost vreodată amenințat sau persecutat sau anchetat sau amendat pentru activitatea în Oastea Domnului?
N-am fost bătut, n-am fost închis. În schimb, am avut multe probleme. Am fost supravegheat zeci de ani. De la început. Supravegheat la servici, supravegheat acasă. Chiar, fiind aproape de unitatea militară, au fost puși oameni anume care să ne supravegheze. A fost pentru noi o surpriză extraordinară, că nu eram obișnuiți cu așa ceva, să vedem pe cineva, într-o seară, în plop, stând și uitându-se pe geam fără să facă gălăgie.
Minunat, Iisuse, Tu ești Minunat,
Nașterea Ta-n lume seamăn n-a aflat,
Viața Ta lumină lumii-a semănat,
Crucea Ta destinul lumii-a despicat,
Jertfa Ta, Iisuse, raiul ne-a redat.
Te slăvim, Te iubim și slujim, Scump Iisus,
Cerul sfânt, harul sfânt, raiul sfânt ne-ai adus.
În fiecare an, praznicul Naşterii Domnului aduce cântarea cerească: „Pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Dar pacea, în loc să crească, tot mai puţină şi mai mică se face. Nu-i pace în lume, nu-i pace între popoare, nu-i pace prin ţări, nu-i pace prin sate, nu-i pace între vecini, nu-i pace în casele oamenilor şi nu-i pace nici în sufletul oamenilor. Care să fie pricina acestui lucru? Este aceea că oamenii n-au primit cu adevărat pe Cel ce a adus pe pământ pace.
Care ar fi cele mai frumoase amintiri pe care le aveți din anii de avânt ai Oastei Domnului?
A mai fost una dintre întâlnirile minunate la peștera de la Meziad – poate știți – organizată de fratele Gavriș. Erau vremuri de restricții foarte mari. S-a dat zvon în toată țara. Că era suficient într-un județ, dacă știa unul – nu trebuiau telefoane sau delegat special pentru asta. Nici pentru nuntă nu trebuiau chemări.
Fratele Vasile a copilărit în satul Rîturi, com. Mizieș, jud Bihor (Livada Beiușului de astăzi), satul natal al fratelui Traian Dorz. Au fost chiar vecini.
S-a înrolat în Oastea Domnului la vârsta de 14 ani și a făcut legământ la chemarea fratelui Traian care, fiind cu 18 ani mai în vârstă decât el, s-a ocupat îndeaproape de creșterea și formarea lui spirituală.
