Satana s-a apropiat de Noe, de al doilea Adam al omenirii, cu ispita beţiei. Îndată ce Noe a gustat din ispita beţiei, răutăţile şi greşelile au început a curge ca dintr-un izvor, întocmai ca la Adam şi Eva, după ce au gustat din pomul cel oprit.
Domnul nostru Iisus Hristos, înainte de începutul din cartea Genezei, ERA…
El era dinainte de Început, pentru că ERA fără Început.
Era cu Dumnezeu, fiindcă era Dumnezeu.
Înainte de tot ceea ce este spirit sau materie, adică înainte de ceruri şi de pământ.
Domnul nostru Iisus Hristos, Întrupat la plinirea vremii sub forma firii omeneşti pentru mântuirea creaturilor Sale, ERA…
Înainte de a fi Timpul, când era numai Veşnicia, EL ERA.
Căci Timpul, adică vremurile, a început odată cu creaţiunea văzută şi va sfârși odata cu ea.
El este dinainte de Timp şi va rămâne după el.
Prin Hristos au fost făcute şi Spiritul, şi Materia, şi Timpul. Şi toate acestea se ţin prin Hristos.
Potopul a înecat o lume veche; a nimicit cu totul o lume veche. Pe urmele potopului a rămas lume nouă, o lume spălată şi curăţită de păcat. În această lume, Noe era acum un al doilea Adam al omenirii. Era un Adam căruia Dumnezeu i-a dat din nou în stăpânire pământul şi vieţuitoarele.
Când S-a arătat Dumnezeu lui Noe după potop, i-a zis, ca odinioară lui Adam: „Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi feciorii lui şi le-a zis: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi pe el»“ (Fac. 9, 1).
Ieri a-nceput viaţa ta
şi mâine se sfârşeşte,
iar azi această clipă grea
răspunderea-ţi vesteşte.
Ce faci cu mântuirea ta?
Gândeşte azi, gândeşte azi la ea,
căci mâine, dacă pleci, să ştii,
în veci şi-n veci nu mai revii.
În timpul când Noe ridica jertfă de mulţumită lui Dumnezeu, „a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi feciorii lui şi le-a zis: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul…». Şi a grăit Dumnezeu către Noe, zicând: «Iată, Eu fac un legământ cu voi şi seminţia voastră, că nu va mai veni potop de apă care să pustiască pământul. Curcubeul Meu îl pun în nori şi va fi semn de legătură între Mine şi pământ.
Psalmul 12, vers 6
Cât de puţine sunt cu adevărat curate dintre toate cuvintele pe care oamenii le scriu şi le citesc sau le ascultă! Şi cât de multe din acestea sunt întinate cu desfrânare, cu lăcomie, cu ură, cu trufie, cu vicleşug, cu minciună, cu prefăcătorie… Cu atâtea şi atâtea păcate.
În timpul unui război, o ceată de ostași călări se oprise în fața unei casuțe și-i spuse bătrânului care locuia acolo:
– Vino să ne duci la un câmp cu orz, să tăiem pentru hrana cailor armatei.
Era noapte. Bătrânul s-a dus, au trecut pe lângă multe holde cu orz, dar nu s-a oprit la niciuna. Când au ajuns departe, lângă o holdă frumoasă, s-a oprit și a zis comandantului:
– Iată orzul! Tăiați de aici.
– Dar bine, i-a zis comandantul, am trecut pe lângă atâtea holde de orz mai apropiate, de ce nu ne-ai oprit acolo? De ce ne-ai adus tocmai până aici, așa departe?
– Acesta este orzul meu, a zis bătrânul cinstit. Celelalte nu erau ale mele…
Psalmul 12, versetul 1
O, ce suspin dureros este acesta! Cu câtă sfâşiere l-am scos şi noi de atâtea ori din inimile noastre! Când, cu adâncă întristare, am aflat vestea că încă un suflet ales şi credincios al lui Dumnezeu s-a mai dus… Cu ce zdrobire de inimă primim şi privim plecarea dintre oameni de pe pământ a fiecărui suflet care a fost evlavios şi vrednic! Din numărul celor atât de puţini şi de necesari printre noi. Căci viaţa lor era atât de binefăcătoare, de rodnică şi de frumoasă.
Ce repede trec toate deşartele clipite
ce inima le cere şi lumea le promite!
Cu ce preţ scump de jertfe le cumperi totdeauna
şi ce curând cu tine nu mai rămân’ nici una!
O, de-ai căuta şi de-ai afla
în Domnul mântuirea ta,
ce strălucit şi fericit
ar fi al tău sfârşit…
Cel dintâi lucru ce l-a făcut Noe după ce a ieşit din corabie a fost să dea mulţumită lui Dumnezeu. „Şi a zidit Noe altar Domnului şi a luat din toate dobitoacele cele curate şi din toate păsările cele curate şi a adus ardere de tot pe altar. Şi a mirosit Domnului Dumnezeu miros cu bună mireasmă şi Domnul a zis în inima Lui: Nu voi mai blestema pământul pentru faptele oamenilor, pentru că se pleacă cugetul omului cu dinadinsul spre cele rele, din tinereţile lui… În toate zilele pământului, semănătura şi secerişul, frigul şi căldura, vara şi primăvara, ziua şi noaptea, nu vor înceta“ (Facere 8, 19-21 ).
