Vă rugăm să adresați câteva îndemnuri pentru noi și pentru tânăra generație din Oastea Domnului.
Îmi vine foarte greu să dau un sfat cuiva. Nu știu de ce. Dar cu toate acestea, cu ajutorul Domnului, poate și ca ultim îndemn înainte de plecare – Domnul știe când va fi și cum va fi. Văd așa de potrivit pentru situația în care ne găsim acuma, îndemnul de la Genesa, capitolul 19, versetul 17. Acolo unde îngerii spun lui Lot să iasă afară din Sodoma. Și îi spun trei lucruri. Și anume: scapă-ți viața; să nu te uiți înapoi; să nu te-așezi în vreun loc din câmpie.
Scapă la munte, scapă-ți viața! Fac asemănarea cu ce spune sf. ap. Pavel la Evrei cap. 12, zice: ”să ne uităm țintă la căpetenia și desăvârșirea credinței noastre. Adică la Isus. Care, pentru bucuria care-i era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta lui Dumnezeu”. Și mai completez cu un verset în care spune: ”Luați toată armătura lui Dumnezeu, să puteți ținea piept împotriva tuturor uneltirilor diavolului”.
Pentru generația de-acum, gândul acesta ar avea o foarte mare importanță: Scapă-ți viața, nu te uita înapoi… Aici parcă, ni se spune tot ce avem de făcut.
Fraților, nu-i vremea să ne mai uităm înapoi, nu-i vremea să ne așezăm în câmpie. Era plăcut pentru Lot în câmpie. Dar ce cumplit plătea el dacă nu era Avraam. Dumnezeu Și-a adus aminte de Avraam. Foarte interesant. Și a scăpat pe Lot. Nu numai pentru neprihănirea lui. Dumnezeu Și-a adus aminte de oamenii mari, și scapă pe Lot, pe mine, pe frăția voastră și pe alții. Și-i spune atunci lui Lot: bagă de seamă, Lot. Sunt trei lucruri de care depinde viața ta. Trei lucruri: să nu te uiți înapoi (cum s-a uitat soția ta), să nu te așezi (să nu ți se pară că aici în lume te așezi și stai liniștit și nu mai vine veșnic plecarea). Să nu te așezi, ci aleargă înainte! Alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. E îndemnul pe care ni-l dă fiecăruia dintre noi Cuvântul lui Dumnezeu, în vremurile pe care le trăim acum. Să nu ne așezăm, fraților, căci ținta noastră este înainte. Să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte, pentru cunună și răsplătire… Chiar m-am gândit de multe ori: ce mare lucru să ajungi biruitor! Și cât de plăcut va fi atunci când, după cum spune cartea Apocalipsei – va fi îmbrăcat în haine albe acel ce va birui. Numele lui va fi mărturisit înaintea cerului întreg. Și celui ce va birui nu-i vor șterge numele nicidecum din Cartea Vieții. Nu se merită?…
Eram la Covasna și treceam cu fratele Traian printr-o sală mare. Și ici și colea era câte-un televizor. Și chiar atunci se desfășura o competiție sportivă. Fratele Traian mă ținea de mână. La un moment dat îmi zice: ”frate, oprește-te un pic”. Eu, după obiceiul meu, nici n-am băgat în seamă ce e la televizor. Era o competiție sportivă, și erau niște tineri – ți-era mai mare dragul de ei – care erau chemați la alergare. Și fugeau cu așa putere, iar fratele Traian, îmi zice: ”frate, oprește-te, uită-te”. Și începe să lăcrimeze. Zice: ”uită-te, frate, pentru o cunună care se poate veșteji, cum aleargă… Și-atunci, noi?! Nu se merită pentru o cunună care rămâne veșnic împreună cu Domnul și Iubitul nostru, nu se merită? Nu se merită să-ți dai viața?”
M-a marcat atât de mult lucrul acesta, încât niciodată n-am să pot uita. Din fiecare lucru pe care-l vedea, el avea ce să scoată. Eu eram ca un orb, nici nu băgam în seamă. Ce-i aia, nici nu te uiți la ele. Dar el, uite concluzia trage din tot ce vede: Nu se merită, frate Vasile, nu se merită să rabzi? Ba da, frate!
Și de aceea, așa să ne ajute Domnul! Mereu înainte! Să nu ne uităm nici în dreapta nici în stânga. Dacă te uiți la ei, la cei din competiție, ei n-au timp, abia au timp să sufle. Nu se uită nici în dreapta, nici în stânga. Ei știu un singur lucru: să ajungă la țintă.
Dac-ar fi și-n viața noastră gândul acesta, ce fericiți am fi! Să nu ne oprim nici în dreapta nici în stânga. Să nu ne așezăm nici într-un loc, nici în altul. Ci să fim mereu cu ochii spre Țintă, spre răsplătire. Cum spune Cuvântul lui Dumnezeu: ”Să ne uităm țintă la Căpetenia și desăvârșirea noastră, adică la Isus”. Acesta a fost gândul cel dintâi. Și al părintelui Iosif și-al fratelui Traian: Isus cel Răstignit. Și tocmai acum ar fi cea mai multă nevoie de lucrul acesta. Pentru că toți se leagă de alte lucruri, de alte probleme, și caută să înlocuiască, să schimbe, să pună în locul lui Isus altceva.
Mă uit, de multe ori, în adunare, și-abia aștepți s-asculți un cuvânt. Abia aștepți să primești o picătură de apă să-ți răcorești duhul. Și nu te doare când vezi că lipsește tocmai ce-i mai important, că lipsește Cuvântul lui Dumnezeu care este dătător de viață și ne-ntreținem cu povești? Și la mulți le plac poveștile. Le plac. Și foarte puțini au mai rămas în zona fratelui Traian care au cuvântul, care au viața și care îl țin și-l păstrează așa cum l-au primit. De aceea, sunt atâtea neputințe, de aceea sunt atâtea stări și situații în care frații nu se mai iubesc, nu se mai doresc. Nu mai doresc să meargă la adunare. Nu mai doresc să audă pe fratele, mai bine să tacă, ”nu te știu eu pe tine…?” Și din cauza asta ajungem în situații în care nu ne mai place nimic. Și-am pierdut ținta și ne ocupăm de lucrurile lumii. De aceea spune sf. Apostol Pavel: ”Fraților, să ne uităm la țintă!” Nici la dreapta, nici la stânga. Țintă la Isus. Și-atunci toate se luminează și toate se clarifică. Și-atunci să vezi cum s-ar face unitatea, când nu s-ar pune accentul pe cutare, pe forme, pe cutare și pe cutare. Și numai Isus să fie Cel care să ne lege. Că de fapt, asta a fost Evanghelia și-a părintelui Iosif – nu? – și-a fratelui Traian. N-au propovăduit ei nici cutare, nici cutare. Nu spun pe nume cuvântul. Dar pe Isus L-au cântat în toate cântările, în toate meditațiile și, mai mult ca atât, în viața lor.
De aceea au avut putere și har. Și de aceea erau și adunările așa, și erau și frații așa. Plini de dragoste. Vrând-nevrând, te încălzeai într-o adunare oricât ai fi fost de rece și de gheață. S-a schimbat Domnul? Nu… Nu s-a schimbat.
Să ne-ajute Domnul, chiar dac-aici nu ne mai vedem, în ziua aceea – să ne ajute Domnul – să ne vedem cu Ionatan, cu fratele Dani, cu ai noștri cu toți, cu toți frații și surorile noastre. Că și numele nostru este pomenit între cei de-a dreapta Sa. Să vedem atunci că n-a fost în zadar puțina osteneală și mica noastră credință; că n-a fost numai utopie, o închipuire, tot ceea ce ni s-a propovăduit nouă, ci a fost o realitate cu care să ne confruntăm atunci, să vedem că într-adevăr Dumnezeu este același ieri, azi și-n veac. Și tot ce-a promis El, se va împlini întocmai. E greu adeseori? Se merită! – cum spunea fratele Traian. Se merită, frate! Dacă pentru lume își dau viața tinerii, pentru veșnicie nu merită? Nu merită Domnul să-I dăm chiar nimic? Poate-i ultima noastră întâlnire. Și-am zis: Oricât ar fi de greu deseori, să-L rugăm pe Domnul să ne dea răbdare, și har să ducem mântuirea până la capăt. Și-n special cei tineri.
Cât de frumoasă este chemarea aceasta. Și se merită. Se merită să plătești. Mare va fi răsplătirea. Așa cum spune sf. Pavel către Evrei: ”Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire. Pentru că aveți nevoie de răbdare, ca după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit. Încă puțină, foarte puțină vreme…”.
Toate evenimentele care se desfășoară în jurul nostru strigă și ne avertizează: aveți grijă, Domnu-i aproape, e la ușă. Să nu ne găsească dormind. Ci treji și veghind, așteptându-L cu drag. Ca o fecioară curată așteptând mirele să intre în odaia cea de nuntă. Să ne-ajute Domnul la toți să ne putem îmbrățișa acolo fericiți. A sosit Ionatan! A sosit fratele Dani! A sosit Vasile! Să nu gândim: ne uităm în dreapta, ne uităm în stânga: nu-i! Unde-i fratele? Unde-i sora? Să n-avem astfel de evenimente, ci să ne îmbrățișăm fericiți în ziua aceea. Că nici unul n-a rămas în urmă.
Asta este durerea cea mare. Să nu rămânem în urmă și să ne pierdem.
Ci împreună cu toți frații și surorile noastre să fim împreună cu Domnul, așa cum din copilărie am pornit la drum. Amin.
Ionatan Ille, Oastea Domnului, anul 2009, nr. 5-6, pag. 16
