În fiecare an, praznicul Naşterii Domnului aduce cântarea cerească: „Pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Dar pacea, în loc să crească, tot mai puţină şi mai mică se face. Nu-i pace în lume, nu-i pace între popoare, nu-i pace prin ţări, nu-i pace prin sate, nu-i pace între vecini, nu-i pace în casele oamenilor şi nu-i pace nici în sufletul oamenilor. Care să fie pricina acestui lucru? Este aceea că oamenii n-au primit cu adevărat pe Cel ce a adus pe pământ pace.
Prorocul Isaia L-a profeţit pe Mântuitorul ca pe „un Prunc ce S-a născut nouă şi S-a dat nouă… şi se va chema numele Lui Sfetnic minunat, Dumnezeu Biruitor, Domn al Păcii. Mare va fi stăpânirea Lui şi Păcii Lui nu va fi hotar”… (Isaia 9, 6-7). Într-alt loc, prorocul spune despre acest Fiu că „va lovi pământul cu toiagul cuvântului Său şi cu suflarea buzelor Sale va omorî pe cel rău. Atunci lupul va paşte împreună cu mielul şi pardosul se va culca împreună cu iedul, şi viţelul, şi leul, şi taurul împreună vor paşte, şi un prunc mic îi va paşte pe ei… şi nu-i vor face rău, căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului. În ziua aceea rădăcina lui Iese (Iisus) va fi ca un steag pentru popoare şi neamurile se vor întoarce la El”… (Isaia 11, 5-10). „Şi se vor închina Lui toate împărăţiile pământului şi toate neamurile vor sluji Lui” (Psalmul 71).
Iată, acestea sunt vremile când va fi pe pământ pace şi între oameni bunăvoire. Noi însă suntem departe de aceste vremuri, suntem foarte departe. Pe Pruncul ce s-a născut nouă şi S-a dat nouă, noi nu L-am primit cu adevărat şi nu L-am lăsat să Se facă în sufletul nostru un Sfetnic minunat, un Dumnezeu biruitor, un Domn al păcii. Noi ne-am depărtat de Hristos şi pacea Lui. „Pace las vouă, pacea Mea dau vouă“… zicea Iisus, dar noi n-am primit această pace a Lui în sufletul nostru şi asta-i pricina că nu-i pe pământ pace şi între oameni bunăvoire. „Fiecare vorbeşte de pace cu gura lui, dar în inimă pune pândă” (Ieremia 9, 4).
Pace nu va fi pe pământ până când împărăţiile nu se vor închina Lui şi neamurile nu vor sluji Lui cu adevărat. Pacea lumii, înfrăţirea popoarelor este o vorbă goală până când pământul nu se va umple de cunoştinţa Domnului şi de Duhul Domnului. Pace nu vor avea oamenii şi popoarele până când nu se vor apropia de Iisus, Domnul Păcii, cu vorbele prorocului: „Să facem pace cu El, să facem pace” (Isaia 27, 5).
Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1924, nr. 52, pag. 1
