Cuvântul s-a făcut trup… – Traian Dorz

„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. (Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl).“ (Ioan 1, 14)

Cuvântul care din puterile nevăzute ale Sale făcuse cândva tot ce se vede – aşa că tot ce se vede a fost compus din lucruri care nu se văd (iată adevărul despre structura materiei, arătat de Cuvântul Evangheliei mai înainte cu mii de ani decât concluziile ştiinţei de azi!) (Evrei 11, 3) – Cuvântul care a creat materia, dându-i puterea şi imprimându-i mişcarea după hotărârile Voii Sale în tot necuprinsul Universului material, Cuvântul acesta nematerial, după planul Său şi după promisiunile făcute oamenilor, înainte cu multe milenii, la vremea potrivită S-a materializat El Însuşi, pentru împlinirea mântuirii noastre. Pierdută din vina noastră…

Cuvântul S-a făcut trup… El Însuşi, prin puterea pe care o are de a-Şi supune toate legile Materiei şi ale Spiritului, El Însuşi S-a făcut pe Sine un trup omenesc, pe care Şi l-a dezvoltat într-un mod, omeneşte normal, Prin trupul sfintei Fecioare Maria, dar, duhovniceşte, tainic şi dumnezeiesc, potrivit Sfintei binecuvântări pentru care El Însuşi trimisese mai înainte pe îngerul Său să o facă Mamei Sale (Luca 1, 26-37), El Singurul, Creator fiind, a putut – şi poate să-Şi supună legile întocmite de El pentru creaturile Sale, fără Ca El să fie supus acestor legi.

Normal nimeni nu poate să se nască pe sine însuşi. Aceasta este o lege pentru orice trup omenesc, peste care nimeni nu poate trece. Dar El a trecut! Singurul care S-a făcut El Insuşi trup!

El spusese: Am putere să-Mi dau viaţa şi am putere să o iau iarăşi (Ioan 10, 18), fără ca să mai aibă nevoie de nimeni pentru a face acest lucru.

Însă pentru că voia să vină la făpturile Sale pe care dorea să Şi le apropie, era nevoie să vină în lumea lor îngustă asemenea felului în care vin aceste făpturi în lume.

A venit întrupându-Se dintr-o Mamă sfântă… El, deja existând, nu avea nevoie de un început omenesc. Ci numai de o transformare omenească, spre împlinirea condiţiilor cerute unei existenţe omeneşti.

Ce uimitor de greu a trebuit să fie acest lucru pentru Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos! Nu pentru puterea Lui, căreia nu-i este nimic imposibil şi greu… ci pentru Sfinţenia şi Măreţia Autorităţii Sale cereşti şi veşnice. Acceptarea acestei umiliri,

restrângerea Nemărginirii până la limitele reduse ale unei vieţi omeneşti, primirea sarcinii nebănuit de grele de a purta osânda păcatelor noastre ale tuturora şi a le ispăşi pe cruce cu moartea nu numai cea mai usturătoare, ci şi cea mai ruşinoasă, acest lucru a fost atât de greu, încât numai mila şi dragostea Sa dumnezeiască au putut să-l accepte, ca să Se înomenească pe Sine Însuşi pentru a-l înfăptui.

Care oare dintre împăraţii lumeşti ar primi să se facă un câine, numai ca să-i poată mântui pe câini? Să se coboare de pe tronul său, să se despartă de slava şi fericirea sa, de familia şi de locul său şi să primească să ia un trup de câine şi locul cel din urmă dintre câini, să ia o soartă de câine şi moartea de câine… de câine al nimănui, de câine străin şi alungat de toţi numai din dragoste pentru aceste fiinţe nefericite şi pentru a le mântui din nefericirea lor!

Dar deosebirea dintre Hristos şi om este nespus mai mare decât cea dintre om şi câine, este cu neputinţă o asemănare între ceea ce a făcut El pentru noi şi ceea ce s-ar mai putea face asemănător cu această Jertfă.

O Doamne Iisuse, cât de mult ne-ai iubit Tu pe noi, oamenii, şi ce mare preţ ai dat pentru a ne putea mântui din osânda în care eram căzuţi. Niciodată noi nu vom putea cuprinde cu gândul nostru mărimea dragostei şi Jertfei Tale pentru mântuirea noastră! Te rugăm ajută-ne să ne lăsăm adânc pătrunşi de dragostea Ta cea nespus de mare pentru noi şi, predându-ne cu totul în slujba Ta, Cuvântul Voii Tale Să se facă trup în noi, adică faptă, împlinire şi trăire sfântă Ca aslfel să răspundem după cum aştepţi Tu bunătăţii pe care Tu ne-ai arătat-o.

Fă, Doamne, ca sfântul Tău Cuvânt să se facă realizare puternică, trăire vie şi liberă pe tot pământul, pentru mântuirea căruia Te-ai întrupat Tu, locuind cu noi şi printre noi plin de har şi de adevăr. Fii binecuvântat Tu, Cel care ne-ai zidit şi ne-ai trimis în lume. Câtă vreme suntem în ea, locuieşte cu noi. Iar când venim la Tine, petrece pe veci cu noi Acolo!

Când vom pleca din lume, noi Te vom lăsa tot aici pe pământ, pentru ca şi cei care vor veni după noi să Te aibă în viaţa lor pământească, ceea ce şi noi am avut!

Slavă veşnică Numelui Tău Sfânt, căci noi niciodată n-am fi ajuns să privim Faţa Ta dumnezeiască întocmai ca Slava Ta, dacă Tu Însuţi nu Ți-ai fi aplecat-o până la posibilităţile privirilor noastre. Pentru ca, prin lumina şi iubirea ei, să ne putem ridica de pe unde ne-am târât şi ne mai tărâm încă, până la Tine, la înălţimea şi slava Ta.

Amin.

Traian Dorz, Hristos - Dumnezeul nostru