O, ce puternic ne grăiește
un trup înțepenit și mut
de timpul care nu mai este,
de harul cel pe veci pierdut!
Ce prevestire-ngrozitoare
ne este-un trup într-un sicriu
pentru prezentul de-ndurare
sau viitorul prea târziu.
Prima Pagină
Păcatul și îndreptarea (I) – Traian Dorz
Nu mai înșela pe nimeni, nici să-și lase soțul, nici să-și lase credința. Nici să-și lase frații, sau casa, sau pâinea, sau cinstea, sau taina – numai pentru ca tu să ai, sau vrăjmașul să aibă vreun folos de la el. De la sinceritatea, sau neștiința, sau slăbiciunea semenului tău! Păcatul înșelătoriei este totdeauna o vină. Dar când este făcut în numele adevărului și al sfintei credințe, – el este de o mie de ori mai vinovat.
Am păcătuit fiecare, și mai păcătuim încă.
O, frații mei de mamă – Traian Dorz
O, frații mei de mamă, cu ce dor v-am căutat!
Nici munți n-au fost, nici teamă, nici lei să-i bag în seamă
atunci când m-ați chemat!
V-am prețuit iubirea mai mult ca viața mea.
Cu toată dăruirea v-am vrut nedespărțirea,
dând totul pentru ea.
Hotărâți și statornici – Ioan Marini
Rămâneți tari. (Galateni 5, 1)
A fi creștin înseamnă să fii hotărât a urma lui Hristos. Sfântul Augustin spunea că nehotărârea e cel mai mare păcat împotriva mântuirii.
Cel ce se îndoiește – zice sfântul Apostol Iacov – seamănă cu valul mării tulburat și împins încoace și încolo de vânt. Un astfel de om să nu aștepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât și nestatornic în toate cărările sale (Iacov 1, 7-8).
Nimic mai neplăcut decât să ai de-a face cu un om nehotărât și schimbăcios, care te lasă în baltă când ți-e lumea mai dragă. Un astfel de om acum te laudă și-ți ridică osanale, acum te vorbește de rău și aruncă asupra-ți cu noroi și batjocuri. Pentru el e tot una și da, și nu. Aceasta e purtarea celor ce sunt în felul lumii (II Corinteni 1, 17).
Vine tineretul Tău – Ioan Marini
Vine tineretul Tău la Tine ca roua. (Psalmi 110, 3)
Multe lucruri bune și multe biruințe a adus în țara aceasta Oastea Domnului. Una dintre aceste biruințe este, desigur, și mobilizarea tineretului și strângerea lui sub steagul Domnului Iisus. Alături de frații lor mai vârstnici, sute și mii de tineri se luptă astăzi în ostășia Domnului din Biserica Lui. Adunările Oastei sunt pline de tineri voluntari care însuflețesc și aprind adunările cu focul tineresc pe care Duhul Sfânt l-a aprins în inimile lor.
Câtă bucurie, să vezi cum tineri, fete și feciori, Îl slăvesc pe Domnul ca niște privighetori ale Domnului, alături de părinții lor, prin adunările Oastei!
O, noi ne-am bizuit – Traian Dorz
O, noi ne-am bizuit pe Domnul
de-aceea nu ne-a nimicit
nici vântul când vuia năprasnic,
nici valul când izbea cumplit.
Bizuiți-vă pe Domnul
toți ai Lui în orice fel
căci în El au biruința
cîți se bizuiesc pe El.
Toate își au vremea lor (III) – Traian Dorz
Când omul privește cerurile, măreția creațiunii Mâinilor lui Dumnezeu, soarele, luna și stelele pe care le-a făcut El, Nemărginirea spațiilor și nebănuita mărime a corpurilor cerești, așezarea acestora ca să stea, sau ca să se miște, după legile eterne, în această întindere nesfârșită, abia atunci bietul om se vede pe sine însuși redus la adevărata sa micime, cu toată lumea pe care viețuiește el și care este tot așa de redusă și ea! Atunci, umilit și rușinat, omul se recunoaște ce nimic este. Un nimic nevrednic de nici o atenție. O creatură la care nu merită nici să Te gândești, Doamne, nici să-l iei măcar în seamă, da, acesta este omul. Chiar și cel mai puternic om. Chiar și cel mai puternic neam de oameni. Căci, puși într-un cântar, ar fi mai ușori decât o suflare, spune psalmul sfânt (Psalmi 62, 9). Mai fără însemnătate ca o picătură de apă. Sau ca un fir de praf (Isaia 40, 15-17). O, ce înțelepte sunt aceste cuvinte!
O, nu-i ușor!… – Traian Dorz
O, nu-i ușor, Iisuse, să sufăr și să tac
când mi-aș striga durerea, ca tunetul de tare
dar, din mormântul vinei în care plâng și zac,
n-aș vrea să-Ți cer, Iisuse, nimic decât iertare.
Iertare pentru gândul temut și îndoit
cel încolțit din duhul ne-ncrederii în Tine
când, în adânc, cu-ndemnul viclean m-am învoit
și mi-am robit ființa nădejdilor străine.
Teama de păcat (II) – Traian Dorz
Cu ce zdrobire de inimă primim și privim plecarea dintre oamenii de pe pământ a fiecărui suflet care a fost evlavios și vrednic, din numărul celor buni, atât de puțini și de necesari printre noi! Căci viața lor era atât de binefăcătoare, de rodnică și de frumoasă. Ce păcat că sunt atât de puțini oameni buni pe pământ! Și că aceștia rămân așa de puțin pe el! De fiecare dată ni se părea că locul unui astfel de om bun va rămânea pe totdeauna gol. Că nimeni pe pământ nu va mai putea să împlinească binele în felul fericit și frumos în care l-a împlinit omul acesta.
Toate își au vremea lor (II) – Traian Dorz
Fii binecuvântat, Dulce Iisus, dacă, în dragostea Ta, ai îngăduit ca și eu să fiu părtaș întru câtva la crucea și la suferința Ta pe pământ, suferind pe nedrept batjocuri și prigoniri! Te rog, ajută-mă ca să le pot suferi și mai departe, cu răbdare și cu demnitate sfântă, și fă să pot bea în tăcere și în liniște paharul amar, până unde mi-ai hotărât Tu! Fă, Doamne Iisuse, să mă pot ruga cu sinceritate pentru chinuitorii mei, care lucrează, fără să știe, la cununa slavei mele veșnice! Fă să mă rog cu milă pentru ei, căci ei, sărmanii, nu știu ce știu eu despre viitorul lor și despre pedeapsa sub care sunt. Ei nu știu nimic despre Puterea Ta, Doamne, care va schimba în curând totul spre binele nostru, al celor ce suferim, făcându-ne și nouă dreptate împotriva tuturor celor ce ne-au prigonit și ne-au osândit pe nedrept pentru Tine.