Noaptea Naşterii rasună de colinzi şi clopotei
Ca să-şi ducă vestea bună toţi creştinii între ei.
Colindul a fost interpretat în cadrul concertului „Stea din răsărit”, eveniment care a avut loc la sala Iustin Moisescu din cadrul Mitropoliei Iași, în data de 18 decembrie 2017. Evenimentul a fost organizat cu ocazia sărbătorilor de iarnă de Adunarea Oastei Domnului din Iași.
Versuri: Vlad Gheorghiu
Melodie: Lucian Pală
Armonizare: prof. Ciprian Ion
Dirijor: Alexandru Mocanu
Cu prilejul călătoriei la Ierusalim, la Locurile Sfinte, am trecut şi pe lângă locul unde diavolul L-a ispitit pe Mântuitorul. E o ridicătură stâncoasă, de unde se deschide o largă privelişte spre câmpia Iordanului. Din acest Ioc I-a arătat satana Mântuitorului „toată mărirea acestei lumi”, zicându-I: „Toate acestea Ți le voi da Ție, dacă, căzând, Te vei închina mie” (Matei 4, 9). Mântuitorul a respins ispita diavolului, zicându-i: „Mergi înapoia Mea, satano!”.
Chipul de alături e luat din istoria israelitenilor, când mergeau prin pustie, spre Canaan. „Domnul mergea înaintea lor, zice Biblia, şi le arăta lor calea printr-un stâlp de nor luminos ziua, iar noaptea printr-un stâlp de foc, pentru ca să poată merge şi ziua, şi noaptea” (Exod 13, 21). Norul cel luminos stătea necurmat deasupra cortului sfânt”, unde se păstrau tablele legii, adică legământul lui Dumnezeu cu poporul Israel. Când se ridica norul de pe cort, atunci porneau la drum şi fiii lui Israel şi în locul unde sta norul, acolo tăbărau şi fiii lui Israel… Fiii lui Israel porneau după porunca Domnului şi tăbărau după porunca Domnului… Ei nu porneau până nu se ridica norul, căci fiii lui Israel ascultau de porunca Domnului” (Numeri 9, 15-23).
Lumina zilelor senine
s-a dus spre-un neîntors meleag,
dar raza ei rămasă-n mine
străluce tot mai cald și drag.
Omul evlavios şi credincios trebuie să aibă o credinţă atât de statornică în făgăduinţele lui Dumnezeu, încât chiar dacă cele întâmplate par a fi potrivnice făgăduinţelor Lui, nici atunci să nu se tulbure, ci să nădăjduiască pentru sfârşitul lucrurilor. Deci, ia aminte! Credinciosul Avraam, ce făgăduinţă a primit şi ce-a fost nevoit să facă? Făgăduinţa a fost că prin Isaac va umple lumea de urmaşi. Porunca a fost însă să-l jertfească pe însuşi Isaac, prin care urma să se umple pământul de oameni! Deci l-a neliniştit această poruncă pe cel drept? Deloc!
Când n-am puteri să-mi birui
al inimii amar,
Iisuse,-adu-mi aminte
de-amarul Tău Calvar!
Deși litera Cuvântului Sfânt este atât de luminoasă, deși sunetele limbii în care sunt spuse cuvintele Domnului sunt așa de clare și de frumoase pentru oricare dintre noi, totuși Glasul Domnului din Cuvântul Lui este așa de puțin cunoscut, așa de slab ascultat și așa de rar înțeles cum trebuie. De aceea sunt o sută și o mie de feluri în care este răstălmăcit.
În multe feluri poate fi căderea unui suflet. Dar ori de ce fel ar fi nenorocirea căderii unui suflet credincios sau a unei lucrări duhovnicesti, totdeauna ridicarea sa poate veni numai într-un singur fel și într-un singur loc și anume: de la puterea lui Dumnezeu și din puterea lacrimilor și a îndreptării sincere și smerite.
„Moise, Moise, descalţă încălţămintea picioarelor tale. ”
Chipul de mai sus ne arată o întâmplare din viaţa lui Moise. Păscând Moise oile socrului său Ietro, a văzut pe muntele Horeb un rug ce ardea întruna şi nu se mai mistuia. Şi a zis Moise: „Apropiindu-mă, voi vedea această vedenie mare”; dar atunci a auzit glasul şi porunca lui Dumnezeu din focul rugului: „Moise, Moise, dezleagă încălţămintea de la picioarele tale, căci locul pe care stai şi focul spre care te apropii sfânt este”… (Exodul 3).
“Dacă, deci, ați înviat împreună cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi ați murit, și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Dar acum lăsați-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmășie, de răutate, de clevetire, de vorbele rușinoase care v-ar putea ieși din gură. Pacea lui Hristos, la care ați fost chemați ca să alcătuiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre și fiți recunoscători.” (Coloseni 3, 1-3, 8, 15)
Pomenim astăzi cu cinste, cu prețuire, cu bucurie pe unul dintre oamenii aleși ai lui Dumnezeu, Sfântul Ierarh Nicolae, care a trăit și a slujit pe Domnul la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea, plecând la Domnul în anul 340. În Biserica Domnului, fiecare secol e ca o treaptă. Ne aflăm, noi cei de azi, pe treapta a 21-a a istoriei Bisericii Domnului. Pe fiecare treaptă a istoriei Bisericii au fost suflete credincioase, frați și surori care L-au ascultat, L-au iubit și L-au slujit pe Domnul, unii cu o slujbă mai aleasă, văzută, alții cu o slujbă mai puțin văzută, dar nu mai puțin importantă.
