Chipul de alături e luat din istoria israelitenilor, când mergeau prin pustie, spre Canaan. „Domnul mergea înaintea lor, zice Biblia, şi le arăta lor calea printr-un stâlp de nor luminos ziua, iar noaptea printr-un stâlp de foc, pentru ca să poată merge şi ziua, şi noaptea” (Exod 13, 21). Norul cel luminos stătea necurmat deasupra cortului sfânt”, unde se păstrau tablele legii, adică legământul lui Dumnezeu cu poporul Israel. Când se ridica norul de pe cort, atunci porneau la drum şi fiii lui Israel şi în locul unde sta norul, acolo tăbărau şi fiii lui Israel… Fiii lui Israel porneau după porunca Domnului şi tăbărau după porunca Domnului… Ei nu porneau până nu se ridica norul, căci fiii lui Israel ascultau de porunca Domnului” (Numeri 9, 15-23).
O, ce plină de învăţătură este calea israelitenilor prin pustie! Când egiptenii au plecat după ei să-i întoarcă în robie, Domnul le-a desfăcut Marea Roşie; când n-aveau apă şi pâine, Domnul le-a dat apă din stâncă şi mană din cer. Însuşi Dumnezeu mergea cu ei prin pustie şi le arăta calea, ziua printr-un nor luminos, iar noaptea printr-un stâlp de foc. „Domnul se uita din stâlpul de nor şi de foc” (Exod 14, 24) şi prin gura lui Moise grăia israelitenilor: „Nu vă temeţi de nimic, îndrăzniţi, căci Domnul se luptă pentru voi, iar voi staţi liniștiți” (Exod 14, 13-14).
Această minunată călătorie a israelitenilor este plină de învăţătură sufletească şi pentru noi. Şi noi suntem călători spre Canaan, spre ţara făgăduinţei de veci, şi călătoria noastră încă trece printr-o pustie plină de încercări, de frământări şi de lupte cu fel de fel de vrăjmaşi sufleteşti. Această călătorie o putem face şi noi numai cu ajutor, cu dar şi binecuvântare de la Dumnezeu. Dar acest ajutor de la Dmnnezeu ne însoţeşte numai atunci când suntem şi noi nişte copii adevăraţi ai lui Dumnezeu, când în „cortul cel sfânt” al inimii noastre păstrăm şi purtăm şi noi un legământ, o legătură făcută cu Dumnezeu prin jertfa Crucii Mântuitorului.
Când eşti un copil al lui Dumnezeu, răscumpărat şi făcut prin sângele Fiului Său, atunci stă şi deasupra vieţii tale un nor luminos, o călăuză, un ajutor sfânt care prin mările roşii te trece, prin pustie îţi arată calea, cu apă vie te adapă şi cu pâine cerească te hrăneşte. Acest ajutor sfânt este Cel ce a zis: ,,Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14, 6); ,,Eu sunt lumina lumii, cine vine după Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12); „Eu sunt pâinea vieţii” (Ioan 6, 48). Iisus Mântuitorul este norul cel luminos care ne conduce prin pustia acestei vieţi, spre Canaanul cel ceresc.
O, ce viaţă plină de pace şi linişte duce cel ce are în viaţa lui acest nor luminos! Cu un astfel de dar poţi merge ca israelitenii, „şi ziua şi noaptea”, şi pe vreme liniştită, şi pe întuneric de necazuri şi încercări. Cine-L are pe acest Însoţitor în toate încercările aude mereu glasul Lui: „Nu vă temeţi de nimic… Eu v-am răscumpărat cu sângele Meu… Îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea”. Îl ai tu, cititorule, pe acest Însoţitor cu tine?
Dar ce ne spune mai departe Biblia? Nu toţi israelitenii au ajuns în Canaan. Cei mai mulţi au pierit pe drum, în pustie, pentru că unii dintre ei s-au dat plăcerilor şi desfrânărilor, s-au pus să bea şi s-au sculat să joace” (Exod 32, 6); alţii L-au ispitit pe Domnul (Numeri 21, 5); iar alţii au cârtit împotriva lui Dumnezeu (Numeri 14, 27-37). Aşa păţesc şi toţi acei creştini care Îl părăsesc pe Domnul, părăsesc credinţa şi se aruncă în braţele patimilor şi înşelăciunilor acestei lumi. Nici unul dintre aceştia nu vor vedea Canaanul ceresc.
Viaţa omenirii şi a oamenilor de azi parcă a pierdut cu totul calea spre Canaanul ceresc. Lipseşte norul cel luminos: Iisus Mântuitorul, credinţa cea vie din viaţa omenirii şi de aceea s-a făcut viaţa noastră o pustie cumplită şi o noapte cumplită de necazuri şi greutăţi ce n-au fost de la începutul lumii. Viaţa noastră nu se va uşura şi de necazuri nu vom scăpa până când norul cel luminos lipseşte din viaţa noastră şi din sufletul nostru. Acest nor luminos al credinţei l-au avut strămoşii noştri, de aceea ei au trecut cu bine prin furtuni şi mai mari ca cele ce le trecem azi noi, nepoţii lor.
Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1925, nr. 28, pag. 4
