Cu prilejul călătoriei la Ierusalim, la Locurile Sfinte, am trecut şi pe lângă locul unde diavolul L-a ispitit pe Mântuitorul. E o ridicătură stâncoasă, de unde se deschide o largă privelişte spre câmpia Iordanului. Din acest Ioc I-a arătat satana Mântuitorului „toată mărirea acestei lumi”, zicându-I: „Toate acestea Ți le voi da Ție, dacă, căzând, Te vei închina mie” (Matei 4, 9). Mântuitorul a respins ispita diavolului, zicându-i: „Mergi înapoia Mea, satano!”.
Trecând pe lângă acest loc, m-am gândit cu durere în câte chipuri şi feluri îi ispiteşte satana pe oamenii de azi. Trecând pe lângă acest loc, parcă-l vedeam pe satana acolo sus, pe stâncă, rânjind de bucuria bogatului seceriş ce-l are în lumea de azi. Niciodată parcă n-a fost lumea şi purtările oamenilor aşa de stricate ca azi, în semnul că niciodată satana n-a avut biruinţe aşa de multe ca azi. Satana e parcă azi cum foarte bine zice Apostolul Pavel „dumnezeul veacului acestuia, care a orbit mintea oamenilor, să nu vadă strălucind Evanghelia lui Hristos” (II Corinteni 4, 4). Sau cum zice într-alt loc că „satana este un domnitor, un stăpânitor, un duh puternic care domneşte în întunericul acestei lumi” (Efeseni 6, 12).
Uitaţi-vă cât de mulţumit se uită acest „domnitor” peste lumea şi oamenii de azi. Împărăţia lui parcă n-a fost niciodată aşa de mare şi tare ca azi. Răutăţile cele multe de azi: trufia, pizma, beţiile, desfrânările, sudalmele, nedreptăţile, goana după bani şi plăceri, nepăsarea de cele sufleteşti, ura dintre om şi om, popor şi popor sunt tot atâtea dovezi despre cât de mult s-a întărit împărăţia întunericului şi a diavolului. Se pare că s-a împlinit în zilele noastre profeţia din Apocalipsa cu „balaurul cel mare, şarpele din început, care se numeşte diavolul”, care a fost alungat din cer şi a plecat să facă război cu cei rămaşi din seminţia Fecioarei, care au „mărturia lui Iisus” (Apocalipsa 12, 7, 17) „şi i se dete lui (balaurului) să-i biruiască pe ei şi i se dete stăpânire peste orice seminţie şi popor, şi limbă, şi neam şi se vor închina lui toţi locuitorii de pe pământ, al căror nume nu este scris în cartea vieţii Mieluşelului celui înjunghiat” (Apocalipsa 13, 7-8). Dar tocmai această culme a puterii pe care şi-a ajuns-o satana în zilele noastre este profeţită în Apocalipsa că „balaurul cel mare (diavolul) merge spre pieire” (Apocalipsa 17, 11). „Mieluşelul (Iisus Mântuitorul) îl va birui pe el pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea îl vor birui” (Apocalipsa 17, 14). Acum ori mai târziu va porni o mare ofensivă împotriva „domnului veacului acestuia”, care este satana. În stricăciunea vremilor noastre, se iveşte o mişcare de întoarcere la Mântuitorul şi Evanghelia Lui. Avem un început de ofensivă şi de luptă împotriva „balaurului celui mare”. „Mieluşelul” îi cheamă la război pe cei care sunt cu El, „chemaţi, aleşi şi credincioşi”. Cerul şi pământul se vor război cu balaurul cel mare şi „Mieluşelul îl va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor”.
Mulţi, din multe părţi, mă întreabă ce fel de mişcare este Oastea Domnului. Oastea Domnului este o ascultare a „Mieluşelului”, care-i cheamă la război împotriva „balaurului celui mare” pe toţi care vor să fie cu El, „chemaţi, aleşi şi credincioşi”. Oastea Domnului este o mişcare după voia Mântuitorului, după planul Lui şi conducerea Lui. Cel ce a pornit-o n-a făcut altceva decât a dat glas chemării Domnului de a chema şi strânge suflete sub steagul Lui. Încolo, toată conducerea e a Lui. El singur ştie încotro mergem şi El singur ne va duce la biruinţă.
Ai Domnului iubiţi ostaşi! Gândiţi-vă neîncetat că noi suntem în război cu „balaurul cel mare”. Cine intră în Oastea Domnului, intră în declaraţie de război cu satana şi trebuie să stea de-a pururi gata de luptă, „ca un bun ostaş al lui Hristos” (II Timotei 2, 3). Un ostaş îmi spunea că patimile îl chinuiesc mai rău de când a intrat în Oaste. „Era de aşteptat acest lucru i-am zis eu pentru că acum eşti în război cu satana. Până când ai stat în mocirla fărădelegilor, a stat şi satana liniştit, ştiindu-te în mâna lui, însă acum se războieşte şi se trudeşte să nu te piardă”.
Îndrăzniţi la luptă, ai Domnului iubiţi ostaşi, căci Domnul este cu noi şi El a zis: „Îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt ca El, vor birui fiara cea mare (Apocalipsa 17, 14).
Chemaţi şi pe alţii în Oastea Domnului! Spuneţi în toate părţile că nu este o primejdie mai mare pentru mântuirea sufletului decât înşelăciunea că poţi sluji la doi domni: şi lui Dumnezeu, şi lui mamona. Orice creştin adevărat trebuie să fie un ostaş şi un slujitor credincios numai al Împăratului Hristos. Spuneţi tuturor că toţi trebuie să lupte pentru lăţirea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Spuneţi tuturor şi aduceţi aminte tuturor că „împărăţia lui Dumnezeu se ia prin stăruinţă şi luptă şi cei ce se luptă pun mâna pe ea” (Matei 11, 12). „Biruitorul va mânca din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu” (Apocalipsa 2, 7).
Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1925, nr. 44, nr. 4
