Să ne aducem aminte de sfinții noștri înaintași: Lavu Vasile

Fratele Lavu Vasile s-a născut în comuna Cărpiniș din județul Sibiu, la 12 aprilie 1924.

De copil a plecat ca muncitor la minele din Petrila, județul Hunedoara, unde a învățat meseria de lăcătuș, lucrând cu hărnicie și multă pricepere în așa fel, încât a câștigat de la început prețuirea și dragostea superiorilor săi. S-a căsătorit în august 1950 cu sora Florica.

În timpul acesta, atât la Petrila, cât și în Petroșani, precum și în multe din satele din jur, activa puternic Lucrarea Oastei Domnului, care avea frumoase și regulate adunări atât în biserica din Petrila, cât și în alte părți, pe la casele fraților de acolo.

Fratele Vasile și cele două surori ale lui s-au predat Domnului în anul 1944, la una dintre acele frumoase adunări unde se propovăduia cu multă putere Cuvântul lui Dumnezeu.

Încă din familia lor, atât fratele Vasile, cât și cele două surori ale sale, aveau darul cântării cu care aduceau multă slavă Domnului și bucurie fraților. Unele dintre cele mai frumoase melodii la cântările din jurul anului 1944 și de după acest an au fost puse și cântate de fratele Vasile și de cele două surori ale lui, Paraschiva și Viorica.

De la începutul predării sale în slujba Domnului, el a căutat să lucreze cu multă râvnă în adunările Oastei Domnului Iisus, atât în Petrila și în Petroșani, cât și în toate localitățile din jur, pe valea Cernei și până departe, spre Hunedoara și Hațeg. Împreună cu fratele Capătă, cu Cornel Rusu , cu fratele Radu și cu alți mulți frați, el era nelipsit din lucrul Domnului, unde făcea multă bucurie fraților și tineretului Oastei. Cu fratele Popa Petru și cu alți tineri, el a cutreierat neobosit mulți ani, semănând sfânta sămânță a Cuvântului Ceresc.

O mare lucrare de binefacere începuse acolo la Petrila prin râvna unor frați și surori care și-au înțeles de la Domnul ca pe una dintre marile lor datorii ajutorarea fraților mai lipsiți și sprijinirea Lucrării Domnului. Această lucrare de milostenie și ajutorare din Petrila era una dintre cele mai frumoase în privința aceasta, de o hărnicie sfântă care nu obosea în facerea binelui. Multe mulțumiri s-au ridicat cu lacrimi către Domnul în anii aceia din partea multora dintre cei care s-au bucurat și s-au mângâiat cu binefacerile dragostei lor.

Aceasta a fost și pricina pentru care prin anii 1950 s-a pripășit prin adunarea lor un mare înșelător, anume Hocevar Iosif, care, prefăcânsu-se frate ostaș și profitând de bunătatea și dărnicia lor, a făcut totul să le câștige încrederea. După aceea, prefăcându-se că e bolnav și nu poate munci, stăstea toată vremea prin familiile lor, mai ales la unele surori care aveau soții la serviciu, iar ele stâns mai mult acasă, aveau mai mult timp să asculte cuvintele vicleniei lui.

Astfel, încet-încet, el le-a strecurat învățături străine și rătăcite, iar bietele surori, credule, au început să-l urmeze pe acest înșelător în rătăcirea lui. Când s-au trezit frații că el lucrează în ascuns și cu viclenie – pentru unele surori era prea târziu.

La adunarea de cercetare și lămurire a lor, vreo șase, șapte surori dintre cele mai bune și mai râvnitoare s-au declarat deschis de partea înșelătorului, împotriva fraților. Au urmat niște ani foarte grei, de neînțelegeri și dezbinări. Dar o parte dintre cele mai alese suflete s-au pierdut pentru totdeauna. Unele dintre acele surori s-au despărțit și de soții lor – și apoi s-au pierdut de tot. Iată ce roade blestemate are înșelătorul strecurat printre frați cu răstălmăcirea Bibliei și cu învățăturile străine. Să fie aceasta ca o învățătură amară și pentru alții.

Prin toate acestea fratele Vasile a luptat cu toată tăria să apere adevărul și cea mai mare parte a adunării din Petrila a fost salvată.

În 1959, în timpul marilor arestări la care au fost supuși unii dintre frații cei mai buni din țară, a fost arestat și el, cu lotul fraților hunedoreni. A fost condamnat la 7 ani de închisoare. În timpul procesului ca și în timpul închisorii, fratele Vasile a avut o comportare demnă și vrednică de frate  și credincios adevărat.

După eliberarea din închisoare, în timp ce era suferind acasă, el a fost chemat de către conducerea serviciului său – ca unul dintre cei mai pricepuți meșteri în meseria lui – să așeze un mare cazan-rezervor într-o poziție potrivită, într-un loc săpat adânc.

În timp ce cazanul-rezervor atârna sus legat în lanțuri, iar el îi așeza jos temeliile potrivit planului de amplasare – lanțul care ținea uriașul cazan s-a rupt, iar acesta a căzut peste el, zdrobindu-l pe loc. Era 11 iunie 1964.

În urma lui au rămas soția și trei copii ai lor numai în grija Domnului Iisus.

La înmormântarea lui s-au adunat sute de frați din toate părțile, petrecându-l la mormânt cu toată dragostea lor și cu multe lacrimi.

În inimile noastre, ale tuturor , fratele Vasile Lavu a rămas ca o pildă frumosă și neuitată de frate harnic, priceput la toate, cu o inimă plină de dragoste față de Domnul și față de frați. Cu o mână totdeauna deschisă pentru binefacere față de oricine avea nevoie de un ajutor.

Pentru noi, cei care am suferit alături de el prin închisori, el a lăsat cele mai frumoase amintiri, ca un frate gata oricând să ajute și să-i mângâie pe frați.

Domnul să-l adihnească și să-l răplătească în Împărăția Lui pentru toată osteneala și credincioșia sa. Amin. Slăvit să fie Domnul!

Traian Dorz, Fericiţii noştrii înaintaşi