Percheziție pentru Istoria Oastei – Traian Dorz

Trecuseră cinci luni de când lucram aici – era prin luna august – când, într-o dimineaţă, mă pomenesc la birou cu ofiţerul de care mă despărţisem în faţa episcopului în luna februarie.

– Vii cu mine până la Miliţie!

Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. III, pag. 547

Îndrăzniți, căci Eu am biruit lumea – Pr. Iosif Trifa

Domnul vrea ca tot omul să fie un biruitor asupra ispitelor Satanei. Domnul Iisus vrea să-L urmăm pe calea biruinţei Lui. El are lipsă de biruitori,  de oameni care să calce pe urmele Lui. Şi nu numai că vrea acest lucru, ci Domnul ne îmbie şi cu ajutor, să putem fi şi noi biruitori. Iisus Mântuitorul pentru aceasta a venit în lume, ca să ne câştige darul biruinţei. El a biruit pe Satana şi ne-a cucerit izbăvirea de sub puterea Satanei. El ne pune la îndemână tot câştigul Lui şi toată biruinţa Lui  cea strălucitoare.

Preot Iosif Trifa, Ce este Oastea Domnului

#100EsențeDuhovnicești – 59

Nu cuvinte despre iubire, nu cântări despre ea, nu scrisori de iubire – ci fapte de iubire adevărată; pe acestea ni le cere Dumnezeu, pe acestea ni le cere adevărata dragoste. Cine prea vorbește, acela nu face, iar cine face, acela nu prea vorbește. – Traian Dorz

Întoarcerea lui Cristian – Traian Dorz

Îl chema Cristian… Ce nume frumos şi creştinesc – dar în ce stare sufletească nenorocită ajunsese. Nu era căsătorit, fusese abia logodit când fusese arestat. Avea numai pe mama lui bătrână de care era despărţit de al şaselea an acum. Avea o pregătire superioară şi ocupase un post important în Ministerul Comerţului. Arestarea lui venise pe neaşteptate, tocmai când îşi făcea cele mai frumoase planuri de viaţă…

Traian Dorz, Hristos, Mărturia mea, pag. 272

Anchetă la Oradea – Traian Dorz

În luna august, miliţianul din comună îmi comunică să mă prezint din nou imediat la Securitatea din Oradea.

Iarăşi am plecat cu traista pregătită, gata să şi rămân acolo.

Şi iarăşi am mers întâi în faţa lui Iisus cel Răstignit din biserica de peste drum, unde mi-am încredinţat din nou şi fierbinte soarta mea şi a Lucrării Domnului în Mâinile Dumnezeului meu iubitor şi puternic.

Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. III, pag. 523

#100EsențeDuhovnicești – 58

Oastea Domnului, care este esența celei mai curate și mai dulci trăiri evanghelice a credinței noastre strămoșești, cinstește după cuviință, în duhul Evangheliei, numele Sfintei Fecioare Maria, Maica Scumpului nostru Mântuitor Iisus Hristos. – Traian Dorz

Atunci voi învăța pe alții – Traian Dorz

Psalmul 51, versetul 13

Iată şi cel de al treilea şi cel mai frumos pas, iată cea mai fericită stare la care ajunge omul lui Dumnezeu, după ce parcurge acest binecuvântat drum al naşterii din nou! Căci, după cum s-a mai spus, acest psalm dumnezeiesc al Pocăinţei zugrăveşte limpede chiar cele trei stări ale Naşterii din nou — care este Taina Pocăinţei — şi anume:

Traian Dorz, Hristos – Comoara Psalmilor, vol. 3

Omul minune – Traian Dorz

În mijlocul tuturor prăbuşirilor din Bucureşti şi din alte părţi ale ţării, mai ales a acelora din rândurile preoţimii, asupra căreia se făceau cele mai mari pre­siuni prin toate mijloacele, părintele Vasile de la Bucureşti a rămas nebiruit.

Ce om minunat a fost acest preot al lui Dumnezeu, care, la venirea lui în Bucureşti, fusese plin de viaţă, iar acum era tot mai slăbit şi bolnav. O puternică asemănare de destin a avut el cu Părintele Iosif. Au fost ca doi fraţi sfinţi, dăruiţi lui Hristos pe acelaşi altar, în aceeaşi jertfă.

Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. II, pag. 297

#100EsențeDuhovnicești – 57

Cele mai desăvârşite statui ies din cele mai multe lovituri. Cei mai binecuvântați credincioşi ies din cele mai grele încercări. Şi cele mai frumoase cântări ies din cele mai amare lacrimi. Acesta este rostul suferințelor noastre. – Traian Dorz

Prima vorbire – Traian Dorz

În adunările din Sibiu, n-am vorbit în primul an decât de două ori. Îmi era atât de ruşine să mă ridic în faţa fraţilor şi să vorbesc când se aflau acolo Părintele Iosif şi fratele Marini, încât totdeauna stăteam ascuns în rându­rile din urmă, spre a nu fi văzut şi cerut de cineva la cuvânt.

Atât Părintele Iosif cât şi ceilalţi fraţi stăruiseră de atâtea ori să iau cuvân­tul în adunare. Dar n-am vrut şi n-am vrut nicidecum.

Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. II, pag. 446