Totuşi nici dintre intelectualii Oastei, unii n-au putut sta prea mult timp în nepăsarea sau “rezerva” lor. Erau îmbărbătaţi, pe de-o parte, de marele curaj al mulţimii fraţilor simpli, iar pe de altă, parte ruşinaţi de absenţa lor în apărarea dreptăţii pe care ei vedeau şi mai real cât de samavolnic este încălcată; și a început să li se frământe conştiinţa. Şi să-şi ridice şi ei, unul câte unul, glasul, “aliniindu-se”după coloana fraţilor.

Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. II, pag. 103-105

Mai iată aici încă o mărturie a unuia dintre cei mai adevăraţi prieteni şi sprijinitori ai acestui mare martir al Evangheliei, mărturia părintelui Vasile Ouatu din Bucureşti, el însuşi un alt astfel de martir, despre a cărui jertfă, împletită aşa de frumos cu a părintelui Iosif, vom scrie mai târziu:

Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. I, pag. 281

În sărbătoarea Sf. Gheorghe (23 aprilie) a anului 1930, împreună cu fraţii ostaşi din Sibiu, Tălmăcel şi Sebeşul de Jos, Oastea din Sibiu, în frunte cu Părintele Trifa au făcut o frumoasă adunare în com. Gura Râului, din apropiere de Sibiu. Spunem ceva mai pe larg câteva lucruri despre această adunare, deoarece cunoaşterea lor va ajuta pe cititor să-şi facă o dreaptă părere despre adevăr, în multe învinuiri pe care le va întâlni mai târziu împotriva Părintelui Trifa.

Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. I, pag. 236

Era atunci o perioadă mai liberă în colonie. Puteam să ieşim duminica prin curte să ne strecurăm pe la ceilalţi fraţi care erau în brigăzile de muncă. Petreceam după-amiezile retraşi pe după barăci, vorbind împreună, aducându-ne aminte din Cuvântul Domnului, rugându-ne şi chiar cântând. Doi dintre preoţii credincioși veneau adesea între noi… Clipele acestea erau de mare bucurie şi mângâiere pentru noi. Unul adusese cu el de acasă, bine ascunse, fărâmituri de împărtăşanie… Dumnezeu îl ocrotise şi nu i le luase la nici una din percheziţiile necruţătoare prin care trecuse. Astfel că, de Paşti sau de Crăciun, în mare taină, am putut să ne mărturisim şi să ne împărtăşim chiar şi acolo…

Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. III, pag. 414

Câteva luni după ce am plecat la Sibiu, eu încă umblam în portul meu de la ţară, cu cămaşa mea de pânză albă şi cojocelul înflorit, cum umblasem şi la şcoală la Oradea.

Îndată însă ce părintele s-a putut scula, în primăvara lui 1935, într-o zi îmi spune:

– Dragă Dorz, nu se mai poate să umbli aşa. Noi mergem împreună şi lumea crede că tu eşti servitorul meu. Mie nu-mi place aşa. Vino să mergem într-o prăvălie şi am să-ţi cumpăr şi ţie un costum de haine de oraş.

Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol II, pag. 236