Oastea Domnului

Arme și roade (I) – Traian Dorz

Armele Duhului Sfânt sunt și roadele Lui (Galateni 5, 22). Sunt și virtuțile sufletului credincios dar sunt și puterea lui. Sunt meritul străduințelor noastre, dar sunt și darul lui Dumnezeu.

Când noi ne străduim cu smerenie și sinceritate să aducem aceste roade, Domnul Duhul Sfânt face din ele armele noastre de apărare. Neprihănirea este și o armă de lovire, dar și de apărare (II Corinteni 6, 7). Râvna este un mijloc prin care sufletul capătă nu numai bucurie, dar și roade.

Când munca mea se va sfârşi – Traian Dorz

Când munca mea se va sfârși,
mergând spre odihnire,
ce fericit voi auzi
duioasa Ta poftire!

Vorbirea Apostolului Pavel în Areopagul Atenei – Pr. Iosif Trifa

Pe vremea când apostolii predicau Evanghelia Mântuitorului, Grecia, cu capitala ei Atena, era capitala culturală a lumii întregi. Cultura vremilor de atunci era aşa de înaintată, încât ea a rămas până în ziua de azi temelia ştiinţei şi filosofiei. Dar era aceasta o cultură fără Dumnezeu, o cultură ce nu ţinea seamă de dorinţele şi lipsurile sufletului şi de aceea oamenii de pe atunci, cu toată cultura, nu erau fericiţi. Lumea era plină de frământări sufleteşti şi filozofii căutau un reazem sufletesc. Prin ajutorul minţii lor, filozofii ajunseseră a înţelege că este şi trebuie să fie un altfel de Dumnezeu de cum erau idolii lor ciopliţi din piatră şi metal. În căutarea acestui Dumnezeu şi în cinstea lui, atenienii ridicaseră şi o biserică pe care scria „Necunoscutului Dumnezeu“.

Mene, Tekel, Fares – Pr. Iosif Trifa

Chipul de mai jos arată o întâmplare istorică în cartea prorocului Daniel.

Împăratul Baltazar a făcut odată un chef mare, cu o mie de invitaţi. Câte prostii nu face omul la chefuri şi beţii!

În toiul chefului, Baltazar a poruncit să i se aducă vasele cele sfinte din templul (biserica) Ierusalimului, să bea vin din ele. „Şi au adus vasele cele sfinte, de aur şi argint, şi a băut dintr-însele împăratul şi boierii lui şi ţiitoarele Iui cele ce se culcau cu el şi lăudau pe dumnezeii cei de aur şi de argint, şi de aramă, şi de fier, şi de lemn şi de piatră”… Dar în acel ceas, o mână s-a ivit, care a scris pe perete vorbele: ,,Mene, Tekel, Fares”.

Credința războită se înmulțește – Sf. Ioan Gură de Aur

Dumnezeu îngăduie în multe împrejurări ca această credinţă adevărată şi apostolică în El să fie războită, în timp ce lasă nepedepsite ereziile şi idolatria. De ce oare? Ca să afli despre neputinţa celor care nu sunt stânjeniţi şi se pierd de la sine, şi ca să cunoşti puterea credinţei care, deşi este războită, se înmulţeşte prin mijlocirea celor care o prigonesc.

Mai întâi de toate – Traian Dorz

Mai întâi de toate-ncepe-ți
ziua ta cu Dumnezeu,
atunci calea ta întreagă,
El te va-nsoți mereu.
Singur Dumnezeu cunoaște
câte pot să vină az’
– mulțumește-I totdeauna
când te scapă de-un necaz.

Grâul din hambarul sufletului – Pr. Iosif Trifa

Chipul de mai jos ne arată cunoscuta istorie din Biblie când Faraon a visat visul cu cele şapte spice şi şapte vaci slabe care le-au înghiţit pe cele grase şi tot slabe au rămas. Nimeni nu i-a putut tâlcui acest vis, decât Iosif, alesul Domnului, care a spus că visul înseamnă o foamete mare de şapte ani peste ţara şi împărăţia Egiptului. La sfatul lui Iosif, Faraon a strâns magazii de grâu pentru anii de foamete… (Citiţi pe larg această istorie în Biblie, la Cartea Genesa, cap. 41)

S-au amestecat – Pr. Iosif Trifa

Biblia ne spune că Adam a avut doi copii: unul bun (Abel) şi unul rău (Cain). Urmaşii lor încă au fost tot aşa. În locul lui Abel cel omorât, Dumnezeu îi dete lui Adam pe Set şi urmaşii lui, Enos şi Lameh, care erau buni ca şi Abel şi „umblau după Dumnezeu” (Facere 5, 24). Ei se chemau „fiii lui Dumnezeu”, în deosebire de urmaşii lui Cain, care erau tot răi ca şi tatăl lor.

Când harfa mea va zace – Traian Dorz

Când harfa mea va zace cu cântecul sfârşit,
Stăpâne, așeaz-o-n pace pe vântul liniştit.

Când inima-mi sfârşită se va opri urcând,
aşeaz-o liniştită în cerul cel mai blând.

Fața și fățărnicia (II) – Traian Dorz

Crezând Cuvântul lui Dumnezeu, crezi în lucrările Sale. Și crezând lucrările Sale, crezi Cuvântul Său. Pentru că fiecare cuvânt al Lui se întrupează la timpul său într-o lucrare, într-un eveniment, într-o împlinire.

Nici un cuvânt al lui Dumnezeu nu rămâne fără împlinire.

Top