Oastea Domnului

O, Doamne fie-ți milă – Traian Dorz

O, Doamne, fie-Ți milă de cei ce prea ușor
îl cred pe-nșelătorul ce vine-n casa lor.
O, fă-i să cerceteze ce duh și crez au cei
ce se prefac că-s îngeri dar au pe Iuda-n ei.

O, Doamne, câți merg astăzi la flăcări și la vai
spunând trufași la alții cum pot s-ajungă-n rai,
vorbind de unitate, ei fac doar dezbinări
cu raiul în cuvinte, cu iadul în purtări.

Conștiința și mustrarea (II) – Traian Dorz

Câtă vreme iudeii erau frământați de întrebarea: „Cine este Omul acesta, Iisus?“, câtă vreme alergau mereu ca să-L asculte, pentru a se putea lămuri cine este IISUS HRISTOS, truda lor era totuși frumoasă. Dacă ar fi avut atunci un strop de judecată sănătoasă și un grăunte de credință, ușor ar fi putut ajunge și la încredințarea la care ajunseseră ucenicii Săi, că El este într-adevăr Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu (Matei 16, 16-17).

Dar iudeii n-au ajuns niciodată la această încheiere fericită, din pricină că n-au vrut să creadă.

O, dragi cântări a mele – Traian Dorz

O, dragi cântări a mele, cât am ținut la voi,
cât v-am jertfit din viața și gândurile mele,
cât v-am căutat podoabe mereu mai dragi și noi,
și cât am stat din viață să vă gătesc cu ele!

Ca mama-mpodobindu-și copiii ei iubiți
să nu mai fie alții frumoși ca ei pe lume,
așa am vrut să creșteți, așa am vrut să fiți
în orice loc pe unde Hristos o să vă-ndrume.

Conștiința și mustrarea (I) – Traian Dorz

Trebuie să simtă veșnic usturimea conștiinței chinuite și chinuitoare acela care n-a vrut s-o asculte cât a trait. Deși l-a înștiințat sau l-a mustrat în viața sa pământească. Fiecare păcătos trebuie să ispășească prin felul în care a păcătuit. Sufletul vrăjmaș lui Dumnezeu trebuie să ardă în focul unui plâns pe care n-a vrut să-l verse spre iertare. Îl va vărsa spre ispășire. Trebuie să sufere în focul unei singurătăți chinuite, fiindcă a disprețuit-o pe cea a meditației și a rugăciunii. Trebuie să îndure veșnic pedeapsa Adevarului pe care L-a respins și L-a batjocorit pentru a asculta de minciună… (Apocalipsa 14, 10-11; II Tesaloniceni 2, 10-11).

Din minunile credinței

Valurile furioase ale unei lumi frământate de ură și păcat se ridică tot mai amenințătoare, vrând să acopere păcătosul cu întinăciunea lor. Și mulți, mulți care nu le văd decât pe acestea se lasă cuprinși de deznădejde. Ei nu văd că, în mijlocul unei lumi căzute și frământate de păcat, adevărații credincioși se luptă, suferă și biruie prin puterea și harul Domnului Hristos și prin tăria credinței lor nestrămutate în Jertfe Lui.

Este plin de nădejde și de bucurie faptul de a ști că în lumea aceasta sunt totuși mulți dintre cei care, neștiuți de nimeni, duc o luptă nu mai puțin mare ca finlandezii pe frontul de nord.

Nu vă-nșelati spunând – Traian Dorz

Nu vă-nșelați spunând minciunii că-i Adevărul lui Hristos
căci Adevărul are-n sine al dragostei izvor frumos
și are duhul umilinței, și-al curăției semn divin
– oricine are Adevărul trăiește-n dragoste deplin.

Dar cel ce n-are ascultarea de frații lui cei în Hristos,
cu cât tot laudă-Adevărul, se-arată tot mai mincinos.
Că cel ce de-ai lui frați n-ascultă, n-ascultă nici de Dumnezeu
– acela-i adevăr satanic, când umblă înșelând mereu.

Fărădelegile și dreptatea (II) – Traian Dorz

Dragă suflete, la tine ce glas aude Dumnezeul Cel Viu și Atent, dimineața? Aude glasul une rugăciuni de mulțumire și de recunoștință pentru încă o noapte petrecută în pace sau aude glasul răgușit de cântece bețive? Glasul încărcat de vicleșug sau de minciuni după încă o noapte petrecută în păcate?

Aude oare Dumnezeu glasul tău recunoscător pentru o noapte de odihnă și cerând putere și binecuvântare pentru o nouă zi de muncă sau de călătorie sau aude glasul înjurăturilor pentru cei din jur?

O, dragostea mea – mamă – Traian Dorz

O, dragostea mea – mamă, eu te-am primit copil
când sfânta Cincizecime m-a pogorât din soare
și sufletul de aur mi-a dat făcându-mi-l
să umble printre îngeri, să cânte la izvoare.

Și dragostea mea – soră, eu te-am primit prin har
într-un pahar de apă dintr-o cerească Mână
iar harfa mea de aur mi-ai prefăcut-o jar
nălțând-o lângă Soare și-acolo să rămână.

Fărădelegile și dreptatea (I) – Traian Dorz

Cutremurătoarea osândă care îi așteaptă pe cei care săvârșesc fărădelegea este potrivită cu înștiințările și cu dreptatea lui Dumnezeu. De care ei n-au vrut să țină seama, măcar că erau atât de datori să le asculte. Ce fioroasă este și trăirea pe pământ și moartea pe el, a acelor suflete nelegiuite care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu prin neascultare.

Nelegiuitul însuși în fața morții când își vede și trecutul și viitorul mai limpede ca oricând, se cutremură îngrozit. O, de s-ar cutremura cu adevărat mai înainte – și nu abia atunci!

Alergarea după fericire – Arhim. Iuliu Scriban

Toți oamenii aleargă după fericire. Totuși nu este fericire mai mare ca aceea de a te hrăni cu cuvintele lui Dumnezeu. Cei ce-L urmează pe Domnul sunt totdeauna fericiți. Ați auzit vreodată că unul care merge pe căile Domnului și-ar fi ridicat zilele? Niciodată! Omul atunci e mai tare, când e în apropierea lui Dumnezeu.

Cei ce aleargă după destrăbălările lumii, după beții, jocuri, vorbe urâte etc. sunt ei oare fericiți? N-ați citit prin gazete că unii, în culmea “fericirilor” și plăcerilor lumești, își ridică zilele? Câte cazuri nu găsim de acest fel! Nu mai târziu de vara aceasta, la Pitești, unul și-a cheltuit toată averea în petreceri.

Top