Nu Ți-am cerut vreodată, Iisuse, avuție
nici n-am râvnit nălțare în ochii-acestui veac
nu foame după aur, nici sete mi-a fost mie
ci numai de iubire eu m-am simțit sărac.
N-am însetat de slava lumească niciodată
nici Ți-am adus ofrande pentru câștig lumesc
– dar ca un strop, Iisuse, de dragoste curată
nimic n-a fost pe lume mai tare să-mi doresc.
Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele… Când nu eram decât un plod fără chip, Ochii Tăi mă vedeau; și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi vreuna din ele. (Psalmi 139, 13-16)
Datorită ignoranței și a nepăsării, în lumea în care trăim, oamenii au ajuns să aibă o înțelegere greșită cu privire la educația propriilor copii.
Unii nu se gândesc prea serios la educația copiilor lor. Alții se gândesc într-o anumită măsură dar înțeleg greșit. Unii oameni cred că educația propriilor lor copii începe de pe la șapte ani, când încep să meargă la școală, alții cred că începe de pe la 2-3 ani când copilul poate comunica cu părinții. Alții de la un an și ceva când începe să vorbească.
O, Dragoste Cerească, tu m-ai născut din plâns
când cearcănul luminii în jurul meu s-a strâns
și dintr-un nimb de soare minunea mi-a grăit:
– Eu sunt Iisusul care și tu L-ai prigonit.
Sub cerul de miresme al unui Praznic Sfânt
m-am prăbușit cu fața la cer și la pământ
și-un Soare Nou, alt Soare – sau poate tot Acel
S-a strămutat în mine – și-am devenit alt el.
“Umblați cârmuiți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești” (Galateni 5, 16), “căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu…” (Matei 6, 33), “căutați necurmat fața Lui” (I Cronici 16, 11), “ferice de cei care-L caută din toată inima lor” (Psalmul 119, 2), “căutați-Mă și veți trăi!” (Amos 5, 4), “umblați ca unii care aveți lumina” (Ioan 12, 35), “să umblați cu băgare de seamă” (Efeseni 5, 15), “ferice de poporul care umblă în lumina feței Tale” (Psalmul 89, 15) și “umblați după lucrurile de sus” (Coloseni 3, 1).
Acestea sunt câteva îndemnuri spre viața veșnică ale Cuvântului lui Dumnezeu cărora li se contrapun alte îndemnuri și chemări ale firii noastre pământești care conduc la moarte veșnică.
Sunt semne clare după care se poate cunoaște singur pe sine oricine și cunoaște pe altul dacă este un om lumesc sau duhovnicesc; un om lumesc, religios numai, sau un credincios viu.
Acum avem praznicul Înălțării Sfintei Cruci. Prăznuim amintirea când împărăteasa Elena, călătorind la Ierusalim, a făcut săpături și a aflat crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul. Și a înălțat-o în mijlocul bisericii din Ierusalim.
Când am fost la pelerinaj la Ierusalim, am văzut și locul unde s-a aflat Crucea Răstignirii. E un loc foarte adânc și îngust. Crucea Mântuitorului a fost aflată la o mare adâncime. Și așa e și azi. Crucea Mântuitorului e și azi o taină mare și se află numai pătrunzând în adâncimile ei.
O, dulce tinerețe a dragostei creștine
preafericit e-acela ce te sfințește-n sine
dar și mai mult acela ce te-a sfințit curată
că-n el nu-mbătrînește lumina niciodată.
Fericită tinerețe, fericită tinerețe
cu a cerului frumsețe și-a iubirii mii de fețe
binecuvântat e-acel, care te-a unit cu el
tinerețea cu Iisus – e ca soarele de sus.
Înalt Prea Sfinţite Stăpâne!
Adunându-ne la Sibiu, azi, duminică, 12 septembrie 1937, fraţi de pe toate meleagurile ţării, ne-am rugat Domnului ca să ne deschidă calea spre viaţa cea dintâi a Oastei Domnului. În ziua aceasta, mărturisind credinţa noastră, repetăm ceea ce toată viaţa am spus-o: că ostăşia Domnului o trăim şi vremy să o trăim sub binecuvântarea Bisericii noastre strămoşeşti.
O, după-a Ta iubire
ce mult am tot căutat
mi-am dus toiagul verde
și l-am adus uscat
m-am dus cu părul tânăr
și m-am întors albit
mergeam cu bucurie
și mă-ntorceam zdrobit…
Încă de la începutul omenirii, şarpele a amăgit pe om ca să se răscoale împotriva voii lui Dumnezeu… Şi să-l facă pe om “liber” de ascultarea şi supunerea faţă de Stăpânul şi Făcătorul său, pentru că numai dacă omul rămâne singur şi fără Dumnezeu, ucigaşul poate să-l ucidă şi nimicitorul poate să-l nimicească.
Câtă vreme omul este cu Dumnezeu şi este ascultător de Hristos – “lanţurile” acestea îl ţin pe om legat de cer şi îl trag mereu spre tot ceea ce este divin.
