„Plecăciune ţie, căreia ți s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei” (Luca 1, 28) – sunt cuvintele Arhanghelului Gavriil, îngerul care aduce la cunoştinţă Sfintei Fecioare, planul pe care îl are Dumnezeu cu ea şi cu întreaga omenire.
Câtă vreme cineva, înstrăinat fiind, își mai aduce aminte, oricât de departe ar fi și oricât de demult s-ar fi dus, tot mai poate afla iarăși drumul înapoi.
Fericit este oricine află drumul înapoi, spre Tatăl. Dragostea îl va îmbrățișa totdeauna. Numai să nu vină prea târziu.
Așa Te rog, Iisuse Doamne,
să mă ajuți să cresc curat,
părinții mei să poată spune
că le-am fost fiu cu-adevărat.
Așa să pot simți alături
de-acela care mi l-ai dat,
ca soțul meu să poată spune
că i-am fost soț cu-adevărat.
Dar la ce credinţă se referă aici Pavel? Fiindcă acest cuvânt are înţeles îndoit.
Într-adevăr, numeşte credinţă puterea cu care Apostolii au săvârşit minuni, despre care Hristos a zis: „Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă” (Matei 17, 20).
Doamne, sunt dator-dator
orișicui – și tuturor,
și la soare, și la nor,
și la câmp, și la izvor,
– Doamne, dar de ce nu pot
să-mi plătesc acuma tot,
și la plug, și la altar,
și la vină, și la har,
la cei morți și la cei vii
și la câți dator mă știi?
Cu sufletele înlăcrimate anunțăm plecarea în Veșnicie, astăzi, 18 Martie 2019, a mamei, soției și surorii ELISAVETA VÂTCĂ (sora Veta), din Timișoara…
A iubit Biserica lui Hristos, rugăciunea și Lucrarea Oastei Domnului, jertfind și jertfindu-se din dragoste de Domnul și de frați.
Casa i-a fost totdeauna deschisă… masa așternută… și locul de găzduire pregătit…
În ultimii ani, trupul i-a fost mistuit de durere, de neputință… Și de DOR… Inima însă i-a rămas statornic alipită de Prietenul Tainic, de Martorul Credincios – Singurul Care a mângâiat-o clipă de clipă…
Strigătul în rugăciune înseamnă o voință și o dorință puternică și stăruitoare pe care inima omului o înfățișează lui Dumnezeu. Este rugăciunea care luptă puternic să-L facă pe Dumnezeu să o accepte și să o împlinească întocmai și grabnic.
În focul unei mari iubiri, sau al unei mari disperări, sau al unei mari nebunii, sau al unei pofte stăpânitoare, sau al unei lăcomii puternice, inima omului, nemaiputând trăi fără o ființă sau fără un lucru, strigă, arde, cere!
Voința dârză și neobosită în urmărirea realizării tot mai rodnice și mai înalte a voii lui Dumnezeu, cu toate realizările tuturor acestor însușiri, nu sunt oare și acestea valurile și undele limpezi și dulci, șuvoaiele și revărsările fericite, tot mai proaspete ale puterii și mântuirii care se revarsă neîncetat, înviorând, alimentând și răcorind omenirea mereu și mereu numai din izvoarele lui Hristos!
Vine-o clipă când pătrunzi taina-n care te scufunzi
şi-adevărului ce-l crezi nu-i mai ceri apoi dovezi,
şi-n iubirea care-o dai, numai foc şi lacrimi ai;
– clipa asta-i un hotar între gheaţă şi-ntre jar.
„Să fie lumină!“ a zis Dumnezeu la facerea lumii. Această lumină n-a fost numai a soarelui, ci a fost şi lumina sufletului; a fost lumina care l-a luminat pe Adam, omul cel dintâi. Aceasta era o lumină curată şi desăvârşită. Întuneric nu se afla în ea. Dar din greşeală, din grădina Edenului, întunericul s-a amestecat cu lumina, binele cu răul şi pe urmă întunericul a biruit lumina. Întuneric mare s-a făcut iar peste tot pământul: un fioros întuneric sufletesc. Domnul Iisus a venit într-o lume plină de întuneric sufletesc.
