Israelitenii n-ar fi câştigat prea mult dacă sângele mielului i-ar fi apărat o noapte-două de urgie, dar nu i-ar fi scăpat din robie. N-ar fi câştigat prea mult nici dacă Faraon le-ar fi uşurat-o. Ei tot robi ar fi rămas. Faraon le-ar fi redus poate numărul cărămizilor şi ceasurilor de lucru, dar ei tot sclavi ar fi rămas. Sângele mielului le-a adus israelitenilor nu numai o ușurare a robiei, ci le-a adus libertatea cea scumpă şi dulce.
Cine s-a unit cu lumea e vrăjmaş cu Dumnezeu,
duhul lumii cine-l are merge tot mai spre osândă
până când ajunge-un demon, un eretic şi-un ateu
ce e-n stare pe-orice semen să-l ucidă şi să-l vândă.
Unde nu se fac biserici se vor face închisori,
când chemările sunt goale, neascultările sunt pline,
tot ce nu-i făcut la vreme e plătit de mii de ori,
cine n-ascultă-n cântare o s-asculte în suspine.
Fericirea este o stare de mulţumire sufletească intensă și deplină, determinată îndeosebi de satisfacerea unei năzuinți (cf. DEX).
Psalmistul David în Psalmul 82 v. 1 spune: “Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit.”
Şi intrând Iisus în Capernaum, s-a apropiat de Dânsul un sutaş, rugându-L pe El şi zicând: Doamne, robul meu zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se! Şi a zis Iisus lui: „Eu, venind, îl voi tămădui pe dânsul”. Iar sutaşul, răspunzând, a zis: „Doamne, nu sunt vrednic ca să intri sub acoperământul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va tămădui robul meu, că şi eu sunt om sub stăpânire, având sub sine-mi slujitori; şi zic acestuia: Mergi! şi merge; şi altuia: Vino! şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta! şi face”.
Israelitenii n-au putut face nimic pentru scăparea lor până n-a sosit Moise, alesul Domnului. Iar Moise n-a putut face nimic pentru eliberarea poporului până n-a sosit mielul pascal din ultima noapte de urgie a Egiptului. Moise şi Aaron fuseseră şi în audienţă la Faraon. Începuseră şi plăgile şi urgiile cereşti dar totul părea zadarnic, Faraon nu ceda. Abia când a sosit noaptea cea fioroasă a morţii şi îngerul a văzut uşorii caselor unşi cu sânge de miel a sosit scăparea.
Nu-i nimeni mai dator ca mine,
Iisus, Mântuitorul meu,
căci nimeni altul, de la Tine,
n-a mai primit atât cât eu!
Mie Tu mi-ai dat
har aşa bogat,
o, cât sunt dator,
Scump Mântuitor!
Avem prăznuirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Biserica îi cinsteşte ca pe mai-marii celorlalţi apostoli, pentru că Petru i-a întrecut pe toţi cu bătrâneţea, iar Pavel cu învăţătura şi râvna.
Zis-a Domnul: „Luminătorul trupului este ochiul. Deci de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat, iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tau va fi întunecat. Deci dacă lumina care este întru tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult va fi? Nimeni nu poate sluji la doi domni, că sau pe unul va urî şi pe altul va iubi, sau de unul se va ţine şi de altul nu va griji; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.
După ce au scăpat din Marea Roşie, israelitenii au apucat-o prin pustie spre Canaan. Dar abia au trecut trei zile şi o nouă încercare le-a ieşit înainte. Trecerea israelitenilor prin Marea Roşie însemna începerea unei vieţi noi. Însemna ruperea definitivă cu Egiptul şi începerea unei vieţi noi. Pentru a-i face să cunoască această viaţa nouă, Domnul Dumnezeu i-a băgat în pustie; le-a rupt orice legătură cu lumea.
Doamne, ia aminte cât tot strică ura
și-a ei slugi viclene cât mai sunt de multe,
– ori deschide-i mintea, ori închide-i gura
duhului ce-ntruna nu mai vrea s-asculte.
Doamne, iată duhul nerecunoștinții
cum urzește planuri plin de viclenie,
cum răstălmăcește tot ce-au spus părinții
ca să-l creadă orbii că-Ți slujește Ție.
