Fiecare Persoană a Sfintei Treimi desăvârșindu-Și partea Sa pentru noi, ni S-a dăruit astfel din partea Desăvârșitului Dumnezeu, din partea Sfintei Treimi, o desăvârșită mântuire. De aceea răspunderea noastră față de această mare mântuire este și rămâne desăvârșită (Evrei 12, 25). Lucrarea Duhului Sfânt este acum Călăuza noastră, a tuturor spre împlinirea Voii Tatălui, prin Iisus Hristos.
O, de cât folos ne-a fost și ne este Domnul nostru Iisus Hristos că S-a dus! Ce scump Mângâietor ne-a trimis El! Ce dulci sunt mângâierile Sfântului Duh pentru toți orfanii lui Hristos rămași singuri în lumea asta!
Ca în fiecare an, luna iunie sosește cu două mari sărbători și bucurii pentru frații din Oastea Domnului.
Prima dintre acestea, sărbătoarea Oastei, va avea loc sâmbătă 3 iunie, începând cu ora 14, în jurul mormântului părintelui Iosif Trifa din cimitirul din Dumbrava Sibiului.
Cea de a doua, adunarea de comemorare a fratelui Traian Dorz va avea loc sâmbătă 17 iunie, începând cu ora 14, în jurul mormântului psalmistului Oastei, în Mizieș (BH).
După cum toată Lucrarea Fiului a fost pe pământ spre a-L proslăvi pe Tatăl, tot așa toată Lucrarea Duhului Sfânt este a-L proslăvi pe Fiul. Tot ce a spus Fiul era Cuvântul Tatălui… ,,Cuvintele Mele nu sunt ale Mele – a spus El -, ci Tatăl Însuși Mi-a poruncit ce trebuie să spun si cum trebuie să vorbesc” (In. 12, 49). Iar Duhul Sfânt ne aduce aminte ce ne-a spus Hristos. Tot ce ne învață și ne descoperă acum Duhul Sfânt este Cuvântul și Voia Domnului Iisus Hristos, după cum El Însuși spune: ,,Va lua din ce este al Meu si vă va descoperi.” Astfel Se arată împreună-lucrarea Slăvită și Unică a Sfintei Treimi – Dumnezeu, Făcătorul si Binefăcătorul nostru, al tuturor oamenilor și al fiecăruia dintre noi.
O, ce grea este inima plină de întristare! Ce întunecat este prezentul unei astfel de inimi! Și ce deznădăjduit apare tot viitorul ei!
Nu poate fi o prăbușire mai dureroasă ca aceea a unei inimi care se umple cu întristare. Într-o astfel de inimă nu mai rămâne nici un locușor, cât de mic, pentru lumină, pentru nădejde pentru credință, pentru nimic luminos, limpede și cald. O inimă plină de întristare este gata să săvârșească cele mai mari greșeli. Cele mai grele lepădări. Și cele mai negândite fapte. Să nu ajungă așa niciodată inima ta!
Domnul Iisus a vrut să-i învețe pe întristații Săi și că mai bun este adevărul care umple inima de întristare mântuitoare decât minciuna care dă inimii o mângâiere ce aduce pierzarea.
Puține-s zilele pe care le-am risipit nepăsător
dar cât aș vrea ca nici acestea
să nu-mi întunece-amintirea.
Puține-s urmele vieții ce nu le pot privi ușor
dar cât de mult aș vrea, niciuna,
să nu-mi fi fost
și nicăierea.
Răbdare, o încă puțină răbdare!
– sus ochii și gândul și brațul și pașii:
Slăvita Cetate Cerească răsare
iar cea mai frumoasă și sfântă intrare
e-aceea prin care te nalță vrăjmașii.
Răbdare în chinuri și-n lipsă răbdare,
în zbucium, în lupte și-n dorul fierbinte!
– Pe fața brăzdată de lacrimi amare
vor cerne lumină, răsfrângeri de soare
din Slava ce vine… privește ‘nainte!
În măsura în care Dumnezeu, prin Cuvântul Său, este primit într-un suflet, acesta va fi totdeauna urât de lume; în măsura în care Cuvântul Se întrupează în cuvintele și în faptele sale, în viața sa, în trăirea sa, credinciosul lui Hristos ajunge neaparat să iasă din lume, adică din felul păcătos de viețuire a lumii, iar din pricina aceasta lumea îl va urî mereu tot mai mult.
Uneori auzi pe câte un ucenic al Domnului Iisus plângându-se că lumea nu-l mai poate suferi… Sau mirându-se și neînțelegând de ce tocmai acum, când umblă să facă binele, lumea nu-l privește decât cu ură, îi vorbește cu dispreț și îi răsplătește cu rău.
În toate luptele lor, ucenicii lui Hristos aveau nevoie de ceva mai mare decât lumea, mai tare decât moartea și mai tare decât viața lor ca să-i poată face să treacă peste toate acestea, prin toate acestea și pentru toate acestea. Acest ceva le-a dat Hristos! Și acest ceva i-a facut în stare să biruiască totul. Acest ceva nu i-a lăsat niciodată biruiți de nimic. Acest ceva era, este și va fi bucuria lui Hristos în ei.
Credința lui Hristos este puternică și biruitoare. Nădejdea lui Hristos este luminoasă și încurajatoare. Iubirea lui Hristos este dulce și mângâietoare. Răbdarea lui Hristos este pașnică și liniștitoare, da, bucuria lui Hristos este eroică și strălucită. Bucuria lui Hristos este cât toate celelalte la un loc și poate și mai mult.
Rămâi același când stai bine
fii credincios și-ascultător
căci starea asta pentru tine
e-un adăpost mântuitor.
Dar nu mai rămânea același
când ești necredincios și rău
căci starea asta este iadul
și-osânda sufletului tău.
“Lumea” iubită atât de mult de Dumnezeu este omenirea, sufletele oamenilor, mântuirea fiecărui semen al nostru. Iar “lumea” urâtă de Dumnezeu este felul deșert și blestemat în care trăiesc, chinuiți de pofte și mânați de vrăjmășie împotriva Voii Sfinte a lui Dumnezeu, toți oamenii lumești, oamenii care, prin păcatul lor voit, sunt fiii diavolului, iar prin ura lor organizată, sunt vrăjmașii lui Hristos.
Din dragoste pentru lumea sufletelor omenești, Hristos a parasit Cerul și a venit pe pământ. Din milă pentru această lume, Hristos a suferit patimile și moartea trupească, pentru a o răscumpăra din blestemul păcatului.
