Slăvită este clipa când sufletul chemat de Hristos ajunge la încredințarea că nimic din tot ceea ce i se dă nu vine decât de la Dumnezeu. Slăvită este starea acelui suflet care în tot ce primește, vede și simte numai un dar al dragostei și al înțelepciunii Tatălui Ceresc. Nici o stare nu-i atât de înaltă ca aceea pe care ți-o dă încredințarea că toate cele ce vin lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. Și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său (Romani 8, 28).
Un vestit predicator și un om de credință, a scos o carte întreagă despre darurile pe care ni le dă nouă Crucea Golgotei. Dăm mai jos o mică spicuire din aceste daruri.
Crucea lui Hristos stă ridicată înaintea noastră ca un semn al izbăvirii noastre; prin ea aflăm că marele nostru potrivnic, numit de Scriptură șarpele cel vechi, a avut capul zdrobit; în Golgota el a primit lovitura de moarte, chiar în clipa când dădea cel mai mare asalt asupra lui Dumnezeu şi când părea că a biruit. Hristos a şters zapisul ale cărui porunci ne asândeau şi care stătea în picioare împotriva noastră şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce (Coloseni 2, 14-15).
Maica Domnului fusese cea care cea dintâi auzise din gura trimisului ceresc Vestea cea Bună, adică Evanghelia. A fost ea însăși atât de adânc fiica Adevărului, încât s-a putut învrednici să fie Maica Lui! A fost atât de mult o slujitoare, încât a putut ajunge o veșnică Stăpână. Iată ce mare mare har pot să fie nu numai părinții credincioși pentru fiii lor, ci și fiii aleși, pentru părinții lor.
Binecuvântați sunt nu numai fiii, din pricina părinților lor sfinți, ci și părinții, din pricina unor copii sfinți.
„Domnul să-ți fie desfătarea, și El îți va da tot ce-ți dorește inima. Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, și El va lucra…” Psalmi 37, 4-5
Pentru mamă:
Iubita noastră mamă, cu-al lacrimii șirag
privim cu duioșie la chipul tău cel drag;
din ochi, din glas, din suflet, dorim să-ți arătăm
în toată viața noastră ce mult îți datorăm.
„Plecăciune ție îi spune îngerul dumnezeiesc Maicii Domnului, ție, căreia ți s-a făcut mare har. Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei…“ Iată cum vorbește o gură sfântă unui vas sfânt, ales de Dumnezeul Sfințeniei pentru cea mai dumnezeiască dintre toate lucrările făcute printr-o ființă omenească direct de Dumnezeu. Acest înger puternic, care vorbește în Numele Puterii dumnezeiești și care în toate celelalte misiuni ale sale a vorbit oamenilor poruncitor și aspru, chiar și Sfântului Apostol Petru (Fapte 12, 7-8), Fecioarei Preasfinte îi spune: „Plecăciune ție… Tu ai un mare har”. Nimeni dintre oameni nu i-a mai vorbit ei vreodată astfel. O, cât de rău știm vedea noi și cât de puțin știm vorbi frumos!
În Fiat-ul rostit de Fecioara Maria la Bunavestire, este cuprins întregul univers al credinţei noastre. Din el se revarsă rod bogat de creştere duhovnicească. Amintim astfel: acceptarea, încrederea, smerenia şi încredinţarea – predarea în Mâna Domnului.
1. Acceptarea Voii lui Dumnezeu pentru viaţa mea
Fecioara Maria s-a dedicat vieţii la templu, dar mai ales slujirii lui Dumnezeu. Acceptarea totală şi deplină a Voii lui Dumnezeu o face transparenţa Duhului Sfânt. Legământul făcut
Să nu mergeți pe o cale cu-ngâmfații către foc,
nici să nu stați cu cei care de Biserică-și bat joc.
Nici să nu vă faceți prieteni cu cei fără Dumnezeu
ca să nu le-ajungeți plata când le vine ceasul greu.
Ci să mergeți, mai degrabă, la cei mici și chinuiți.
Pentru ei, ca niște mame și ca niște frați să fiți.
Ajutând pe cel ce n-are și hrănind pe cel flămând,
tuturor, de-mpărăția Cerurilor, cuvântând.
Nu le vorbiți oamenilor numai dulce despre Cuvântul Domnului: „Veniți la Mine”. Ci faceți-i să vadă cu amar prețul Crucii și al Patimilor, ca să știe ce este păcatul și cât costă mântuirea. Spre a ști și ce vor merita cei nepăsători. Nu le vorbiți oamenilor numai dulce despre Împărăția cerurilor, ci le înfățișați cutremurător și amar șisfințenia pe o cere Dumnezeu de la cei care doresc s-o moștenească (Apoc 21, 27; 22, 12-15). Fiindcă numai adevărata groază de pierzare îi va călăuzi pe oameni spre adevărata mântuire. Glasul dragostei îl aud prea puțin.
Să nu ne fie teamă când mergem cu Hristos!
Cât umbli în lumină, să nu te temi de nime’!
Mergi cu curaj pe cale atunci când mergi frumos,
lumina ta va-nvinge prin orice-ntunecime.
Rămâi pe brazda dreaptă, cu ochii către Ţel
și-apasă plugul cinstei, cât mai adânc să are;
în Dumnezeu te-ncrede, cu tine este El,
și grâul tău va umple cereștile grânare.
Aruncă-ţi pâinea ta pe ape. Şi după multă vreme o vei găsi iarăşi. Împarte-o în şapte şi chiar în opt, căci nu ştii ce nenorocire poate da peste pământ. (Eclesiastul 11, 1-2)
Aici, în Cuvântul Domnului, este vorba de binefacere. Despre binefacerea fără nici un gând, fără nici un interes, fără nici o nădejde. Despre binefacerea adevărată, care nu înseamnă împrumut, care nu împrumută, care nu înmânează ci aruncă. Nu dă ca împrumut… Nu dă nici măcar ca pomană. Ci aruncă. Dă, ca şi cum ar arunca. Fără nici o speranţă. Fără nici o plată. Fără nici o nădejde. Fiindcă în împrumut este o nădejde de câştig.
