Slăvită este clipa când sufletul chemat de Hristos ajunge la încredințarea că nimic din tot ceea ce i se dă nu vine decât de la Dumnezeu. Slăvită este starea acelui suflet care în tot ce primește, vede și simte numai un dar al dragostei și al înțelepciunii Tatălui Ceresc. Nici o stare nu-i atât de înaltă ca aceea pe care ți-o dă încredințarea că toate cele ce vin lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. Și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său (Romani 8, 28).
Odată ajuns credinciosul Domnului la acest fel de a crede și de a ști acest adevăr, nimic nu-i mai tulbură inima lui, nici nu i-o mai înspăimântă. Nimic nu-i mai întunecă viitorul lui, nici nu i-l mai îngrijorează. Nimic nu-l mai abate de la învățătura sa, nimic nu-l mai întoarce din calea lui Hristos, nimic nu-l mai îndepărtează de la Lucrarea Duhului Sfânt, nimic nu-l mai rupe de frații săi, nimic nu-l mai desparte de Adevărul și de Iubirea lui Dumnezeu, pentru că el nu mai crede ci știe cu toată siguranța că Dumnezeu îl iubește, că tot timpul Domnul Iisus Se gândește mereu la el, că toată vremea Domnul este adăpostul și sprijinul lui și că, datorită acestui sfânt adevăr, nu numai că sfârșitul va fi fericit, dar și că tot drumul pe care va merge până la acest sfârșit va fi plin de bucuria Prezenței lui Hristos.
Când știi sigur că tu ești al Domnului și El este al tău, pe tot ce vei pune tu mâna ta, vei izbuti, și pe toate cărările tale va fi o lumină totdeauna strălucitoare. Atunci, chiar când vine smerirea, te vei bucura în încredințarea înălțării și, când vine nedreptatea, îți afli mângâierea deplină în izbânda de la urmă a dreptății tale; iar când vei fi prigonit, te vei ruga cu milă pentru prigonitorii tăi, ştiind mai dinainte ce judecată necruţătoare şi dreaptă îi aşteaptă pentru nelegiuirea lor. Atunci când va veni încercarea, vei privi dincolo de ea la harul care este ascuns în umbra ei şi la nectarul cel dulce pus în amărăciunea ei. Atunci când va veni durerea, tu îţi vei avea ochii pironiţi spre răbdarea lui Hristos şi vei fi biruitor. Iar la apropierea morţii, te vei bucura de slava la care nu poţi ajunge decât prin porţile morţii, dar după acestea nu va mai fi nimic apoi să-ți întunece fața niciodată.
Deci, iubește-ți adunarea în care ești, căci Dumnezeu ți-a dat-o. Iubește-ți soțul pe care îl ai, căci Dumnezeu ți l-a rânduit. Iubește-ți familia, munca, soarta, locul și starea pe care le ai, străduindu-te să ți le faci tot mai frumoase prin iubire, căci ele ți-au fost alese și rânduite de Dumnezeu, numai de El și cu Voia Lui.
Mulțumește-I Domnului pentru tot ce te bucură… Mulțumește-I chiar și pentru ceea ce te întristează acum, căci toate acestea sunt de la Dumnezeu. Ele sunt tot ce poți avea tu mai bine în ceasul acesta. Și îți sunt rânduite tocmai spre binele tău.
În cuvintele de la Dumnezeu este Puterea Duhului lui Dumnezeu. Puterea și Lumina Duhului Său îi încredințează pe cei sinceri în fața lui Dumnezeu că în aceste cuvinte este adevărul, că aceste cuvinte sunt chiar ale Lui. Pe când vorbea Iisus, mulți au crezut în El, spun adeseori Sfintele Scripturi (Ioan 8, 36). Da, chiar pe când vorbea, fiindcă vorbele Lui erau cuvintele pline de putere și de lumină pe care I le dădea Tatăl, ca să-L facă cunoscut acelora care vor găsi viața veșnică prin cunoașterea și recunoașterea acestora. Cuvântul făcea credința.
O, ce răspundere înfricoșătoare, de felul cum vorbesc, apasă asupra tuturor celor care se ridică în mijlocul oamenilor ca să predice Evanghelia… Câtă vreme nu simte cineva puternicul îndemn de Sus, ar trebui numai să se roage și să nu vorbească. Câtă vreme nu-și simte aprins sufletul și arzând inima de Duhul Sfânt, ar trebui numai să plângă; şi câtă vreme nu-și are toată ființa lui plină de cuvintele lui Hristos și de Harul mistuitor al dragostei lui Hristos și al iubirii semenilor săi, atâta vreme omul n-ar trebui decât să stea pe genunchi, să nu se ridice în picioare nimeni ca să vorbească în Numele Domnului, căci fără viață și căldură, cuvântul va fi mort.
Dacă cei trimiși de Domnul au o uriașă răspundere, o tot atât de mare răspundere au și cei în mijlocul cărora vin ei. Căci dacă cineva își pregătește o unealtă, face aceasta tocmai în vederea lucrării pe care va avea să o îndeplinească prin ea. Dacă Duhul lui Dumnezeu îl alege pe sfântul Pavel, El face aceasta în vederea unei lucrări pe care o va face printre alții prin acest apostol minunat (Fapte 13, 3; 22, 14-15; 26, 16-18). Și dacă el este conștient de asta, atunci și ei trebuie să fie conștienți.
Cuvintele luminoase și duhul puternic pe care i le dă Dumnezeu unui trimis al Său, împreună cu viața sfântă și cu dragostea statornică pe care le arată acesta, acestea două sunt puternicele dovezi după care trebuie să fie primit, crezut și urmat orice trimis care este al lui Hristos. Cine respinge pe un astfel de trimis Îl nesocotește pe Dumnezeu (Luca 10, 16).
O, Doamne Duhule Sfinte, umple-i de puterea Ta pe toți cei ce propovăduiesc Cuvântul Tău. Amin.
Traian Dorz, Mărturisirea strălucită
