„Plecăciune ție îi spune îngerul dumnezeiesc Maicii Domnului, ție, căreia ți s-a făcut mare har. Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei…“ Iată cum vorbește o gură sfântă unui vas sfânt, ales de Dumnezeul Sfințeniei pentru cea mai dumnezeiască dintre toate lucrările făcute printr-o ființă omenească direct de Dumnezeu. Acest înger puternic, care vorbește în Numele Puterii dumnezeiești și care în toate celelalte misiuni ale sale a vorbit oamenilor poruncitor și aspru, chiar și Sfântului Apostol Petru (Fapte 12, 7-8), Fecioarei Preasfinte îi spune: „Plecăciune ție… Tu ai un mare har”. Nimeni dintre oameni nu i-a mai vorbit ei vreodată astfel. O, cât de rău știm vedea noi și cât de puțin știm vorbi frumos!
Priviți în lumina cuvintelor îngerești; iată ce sfântă, ce înaltă, ce curată și ce vrednică de respect ne apare Preasfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru! O, dacă ar cugeta măcar puțin la cuvintele îngerului sfânt acei oameni care se cred evlavioși, dar vorbesc atât de necuviincios despre Mama lui Iisus, Dumnezeul nostru și al lor.
Dintre toate sufletele drept-mărturisitoare de Dumnezeu, nici unul nu I-a adus Lui și Numelui Său Sfânt o mărire atât de sfântă și o jertfă atât de curată și vrednică precum Sfânta Fecioară Maria. Fără Lucrarea adusă de ea lui Dumnezeu, fără slujba făcută de ea lui Hristos, fără ascultarea dată de ea Duhului Sfânt, nici una din toate celelalte jertfe omenești n-ar mai fi putut avea loc. Desigur, înțelepciunea, puterea și iubirea lui Dumnezeu ar mai fi putut găsi pentru venirea Fiului Său Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, la noi și alte mijloace și ar mai fi putut afla și alte căi… Dar nici o altă cale n-ar mai fi fost atât de omenească și totuși atât de dumnezeiască cum a fost aceea a venirii din Fecioara. Căci nici un alt mijloc n-ar mai fi fost atât de minunat. Tot ce a avut cerul mai sfânt, cu tot ce a avut pământul mai curat, s-a unit atunci pentru întruparea Acelei Minuni în fata Căreia și cerul, și pământul vor sta până în vecii vecilor într-o nemărginită uimire și adorație: Nașterea lui Dumnezeu ca om, pentru omenire, printr-o ființă omenească.
Nici o cântare de laudă pentru Dumnezeu nu s-a putut înălța mai minunată spre ceruri ca aceea izvorâtă de pe buzele Preasfintei Fecioare și Mame. Și nici o laudă n-a preamărit pe Dumnezeu, nici nu-L va mai putea preamări vreodată ca aceea adusă de sufletul și trupul Preasfintei Maria. De aceea datori suntem și noi să o fericim (Luca 1, 48-49).
În afară de Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeul adevărat din Dumnezeul adevărat, Care S-a smerit pe Sine Însuși atât de mult, până într-atâta că nouă oamenilor ne este cu neputință să putem pricepe, nimeni altcineva nu s-a mai putut smeri mai mult ca Sfânta Fecioară, Maica Sa. Ce frumos spune Cuvântul lui Dumnezeu acest adevăr (Luca 1, 48-52)! De aceea Hristos, Dumnezeul-Om, pentru că S-a smerit negrăit mai mult decât putem noi pricepe, a fost și înălțat de Tatăl tot așa de necuprins de mult, așa încât Numele Lui e mai presus de orice nume din ceruri… Fiindcă nimeni de Acolo nu s-a mai putut smeri și coborî atât de jos ca El.
Tot așa, Sfânta Fecioară, Fericita Lui Maică, fiindcă s-a smerit și ea mai adevărat și mai adânc decât oricare altă ființă pământească, a și fost înălțată nespus de mult. Și a primit și ea un nume, mai presus decât oricare alt nume de pe pământ, numele de Maică a Domnului și Mântuitorului lumii. Despre nici o altă ființă din lume nu se mai poate spune asta. După creșterea pe care o are un fiu poți vedea mai ales pe mama lui. Căci până la vârsta priceperii, de la care începe meritul personal al fiului, buna creștere primită de un fiu este aproape în întregime numai meritul mamei care l-a crescut. La 12 ani, în Templu, Copilul Iisus, iată ce creștere dovedește că a primit de la Maica Sa! El le spune: „Oare nu știați că Eu trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu?” (Luca 2, 49). Cine Îi spusese lui Iisus aceste taine? Cine Îl făcuse să Se pătrundă de ele încă de pe când era departe de vârsta lor?
Binecuvântată să fie mama care își învață copilul să-L cunoască și să-L slăvească pe Tatăl Ceresc!
Traian Dorz, Pășunile dulci
